Din câte cunoaștem, Republica Moldova a adoptat mai multe legi si politici care ar fi trebuit să protejeze persoanele cu dizabilități de la orice discriminare, în deosebi, persoanele care au dizabilități intelectuale. La fel, Moldova este semnatara mai multor Tratate Internaționale prin care s-a obligat să le protejeze acestor categorii de persoane drepturile, astfel ca să nu fie discriminate si să se poată integra în societate, având o viață decentă.
Legile sunt scrise pentru toți, si trebuie aplicate tuturor în egală măsură fără nici o discriminare. Cu toate acestea, chiar dacă, rapoartele arată bine si dau bine la finanțatori, ieșirile în teren si discuțiile cu persoanele care urmează să implementeze aceste politici, elaborate de teoreticieni ne arată cu totul si cu totul o altă situație, care, nu arată deloc bine, dacă ar fi indicate în rapoarte.
Toți se tem să vorbească ca să nu-si piardă locul de muncă. Funcționarii onești, da, mai avem astfel de persoane, care vor să schimbe lucrurile într-un sistem, si fac aceasta contrar voinței conducerii instituției, sunt presați si amenințați cu demisia.
Instituțiile, internatele psihoneurologice trec acum prin reforme de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități si le plasează în locuințe comunitare unde ei să se poată adapta si încadra în societate singure, si aceasta este foarte aplaudabil, si se pare că si frumos.
Acum haideți să discutăm si să vedem care sunt șansele acestei categorii de persoane să se angajeze în câmpul muncii. Într-o societate unde statul le discriminează si nu le dă nici o șansă să fie angajate, credeți că antreprenorii o să dorească să angajeze astfel de persoane, nu, si practica ne arată că ele sunt refuzate la angajare, chiar dacă la curățenie sunt foarte bune.
Recent am descoperit un caz, unde una din instituțiile publice a angajat o persoană cu dizabilități intelectuale, la un salariu mic, dar i-a dat posibilitatea să muncească, își face munca foarte bine, toți spun că e foarte curată si menține instituția foarte curată, doar că, șefilor, nu le convine că astfel de persoane sunt angajate în instituție, si nu pentru că nu își îndeplinesc obligațiunile de serviciu, dar pentru că este o persoană cu dizabilități.
Persoana care a avut curajul să o angajeze, este hărțuită si amenințată de șefi, spunându-i că a comis o ilegalitate, dar, mă întreb, cine în cazul acesta comite ilegalități? Exact, anume conducerea, care nu le dă nici o șansă de supraviețuire si de integrare a acestor categorii de persoane.
În viziunea mea, până vom începe să educăm societatea să nu discrimineze si să trateze această categorie pe principiul egalității, ar fi oportun să începem de la autoritățile publice si guvernare, de la instituțiile de stat.
Atunci când satul va facilita angajarea în instituțiile sale a persoanelor cu dizabilități, atunci când autoritățile publice vor da acest exemplu pozitiv, poziția cetățenilor se va schimba cu certitudine.
Pentru a facilita angajarea persoanelor cu dizabilități de către deținătorii de întreprinderi private, statul trebuie să-i motiveze prin diverse programe de susținere a businessului, să le acorde anumite înlesniri, cu condiția ca cel puțin o persoană cu dizabilități să fie angajată în cadrul întreprinderii. În astfel de condiții antreprenorii vor fi motivați si interesați să le acorde un loc de muncă, până atunci, persoanele cu dizabilități sunt cea mai vulnerabilă categorie care este cea mai discriminată pe criteriu de dizabilitate la angajarea în câmpul muncii.
Această categorie de persoane, este exploatată la muncile sezoniere pe câmp unde nimeni nu duce nici un control dacă li se achită salariul conform legii, măcar si salariul minim. Lor deseori li se toarnă băuturi alcoolice li se dă mâncare doar pentru ca să nu fie achitate, sunt mințite, si nimeni din partea statului nu duce nici un control, si nu verifică respectarea drepturilor muncii, pentru că, nu are cine o face, ori nu există un interes, că doar, da, ce să mai, avem interese mai importante.
În cele mai multe cazuri, această categorie de persoane nu este angajată oficial, ceea ce înseamnă că în caz de imposibilitate de a munci, nu vor primi nici o îndemnizație ori pensia pentru limita de vârstă, pentru că în actele oficiale, legale, ele nu sunt oficial angajați si se vor fi tratați ca persoane care au fost neangajate în câmpul muncii, toată viața lor.
În concluzie, mă întreb, cum poți să începi dezinstituționalizarea persoanelor din instituții, fără ca să le acorzi o șansă egală de a se angaja în câmpul muncii si de a se putea întreține pe cont propriu.
Statul, prin legile sale, obligă cetățenii să respecte legea privind asigurarea egalității, pe când, după cum constatăm în practică, cele mai mari discriminări sunt anume din partea instituțiilor statului, iar această categorie de persoane nu este deloc protejată.
Aceasta este doar una din probleme, despre celelalte probleme, voi reveni.