Schimbarea modului de efectuare a urmăririi penale a fost o intenție de promovare a corupției la nivel foarte înalt.

Toată lumea știe că urmărirea penală este o știință destul de complicată, care necesită studii superioare în domeniul dreptului. Până la reformarea urmăririi penale în Republica Moldova a fost creat, format și funcționa timp de 100 de ani un sistem foarte eficient. Apoi, după dezintegrarea Uniunii Sovietice și dobândirea independenței de către conducerea statului, aceasta din urmă a decis să distrugă sistemul anterior, care prezenta pericol pentru funcționari corupți la un nivel foarte înalt, și s-a decis să creeze un alt sistem, care poate fi ușor manipulat și regizat. Până la reforma urmăririi penale în Republica Moldova funcționa un sistem de separare a urmăririi penale: activitatea operativă de investigații, cercetarea prealabilă, anchetă preliminară, supravegherea urmăririi penale și prezentarea acuzației în instanța de judecată erau efectuate de diferite persoane și organizații. Fiecare dintre aceste structuri și persoane au fost independente și separate de celelalte. Cu alte cuvinte, sistemul de urmărire penală a creat mai multe filtre pentru a exclude tragerea la răspundere a persoanelor nevinovate sau fabricarea dosarelor penale. Primul de obicei se ocupa cu descoperirea infracțiunilor organul de activitatea operativă de investigații,  al cărui scop era să descopere și să stabilească faptele crimei. Apoi materialele preliminare au fost transmise anchetatorului penal, care era o persoană independentă și desinestătătoare. Anchetator penal efectua cercetarea prealabilă, anchetă preliminară și răspundea personal de corectitudinea tragerii persoanelor la răspundere penală. În cazul în care o persoană nevinovată a fost adusă la răspundere penală, anchetatorul penal a fost primul care își asumă răspunderea disciplinară și penală.

După ce anchetatorul penal, în calitate de persoană procesuală independentă, încheie cercetarea prealabilă, el transmite procurorului materialele dosarului penal cu concluziile sale. Procurorul, după verificarea materialelor dosarului penal, a avut două opțiuni: trimiterea cauzei în judecată sau restituirea cauzei pentru efectuarea unor acțiuni suplimentare de urmărire penală.

Sistemul a funcționat foarte eficient deoarece în cazul în care materialele erau falsificate la nivelul activității operative de investigație, anchetatorul penal era obligat să oprească urmărirea penală și să informeze procurorul despre falsurile descoperite.

De altfel, decizia privind începerea sau încetarea urmăririi penale se lua de către anchetatorul penal desinestătător, cu informarea ulterioară a procurorului despre decizia luată. Nimeni nu putea da instrucțiuni anchetatorului penal cum ar trebui să procedeze. Toate deciziile au fost luate în mod independent și în baza convingerii propriei  a anchetatorului penal conform studiului și cercetării multilaterale a cauzei.

Începând cu anul 1997 a început reformarea sistemului de urmărire penală. Conducerea statului a simțit un pericol din urma urmăririi penale, care a început să fie un adevărat obstacol în calea corupției din partea guvernului. Principalele infracțiuni la nivel înalt erau: acte de corupție, contrabanda, privatizarea ilegală a proprietății publice etc.

Atunci conducerea statului a decis lichidarea anchetei preliminare ca element al urmăririi penale. La sfârşitul anilor 1990, o asemenea structură precum ancheta penală, independentă şi desinestatatoare a fost exclusă din sistemul de urmărire penală al Republicii Moldova. Multe structuri ale organelor de anchetă prealabilă au fost lichidate sau transformate, iar codul de procedură penală și alte legi aferente au fost modificate în mod esențial pentru a distruge acest element de urmărire penală. Și anume, în acea perioadă, a fost exclusă și anchetă prealabilă sau urmărire penală efectuată de Serviciul de Informații și Securitate, care era singura structură de urmărire penală din stat, care efectua urmărirea penală a înalților funcționari ai statului. S-a dat undă verde corupției, mafiei și crimei organizate la un nivel foarte înalt.

Published by Avocatii Gasitoi si Zadoinov

Avocații Roman Zadoinov și Violeta Gașițoi

Leave a Reply

Discover more from Avocații Roman Zadoinov și Violeta Gașitoi

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading