Ca regulă procesul de judecată cuprinde două întrebări de bază care trebuie să fie soluționate de instanță: 1. Care sunt fapte constatate, si 2. Ce lege trebuie aplicată la rezolvarea disputei.
La determinarea faptelor instanța de judecată folosește diferite mijloace de probă, care permit soluționarea litigiului. Unele din acestea sunt depozițiile părților: reclamantului și pârâtului, depozițiile martorilor, concluziile specialiștilor si a experților, probe materiale si diferite documente, fotografii si înregistrări video etc.
Pentru a putea fi apreciate aceste mijloace de probă acestea trebuie admise în materialele cauzei pentru examinare. În drept, ca regulă noi distingem două subiecte de determinare a faptelor: Judecătorul (sau un complet de judecători) si Jurații. Aceste persoane sunt investite prin lege cu puterea de a decide faptele în cadrul unui proces de judecată.
Nu este un secret că probele pot fi manipulate, modificate, prezentate în mod eronat sau falsificate de persoanele cointeresate, care la final pot duce persoana investită cu puterea de a stabili fapte la o concluzie greșită.
Principalul scop al oricărui proces judiciar este stabilirea adevărului si echitatea. Fără probe admisibile, corecte, concludente, pertinente si suficiente – stabilirea adevărului este foarte dificilă si poate duce la inechitate. Verificarea probelor prezentate de părți într-o cauză judiciară ca regulă ține de competența judecătorului (sau completului de judecători). Legislația procesuală în acest sens a stabilit principiul admisibilității probelor. Cu alte cuvinte înainte de a fi ascultată, examinată si apreciată – proba trebuie să fie admisă în materialele procesului judiciar.
La determinarea admisibilității probelor judecătorul este ghidat de principiul încrederii în mijlocul de probă prezentat pentru apreciere. În acest sens dreptul, stabilește din start anumite reguli. Unele din aceste reguli sunt: inadmisibilitatea probelor originea cărora nu poate fi verificată, inadmisibilitatea probelor care sunt repetate sau supra inflamatorii, excluderea probelor obținute în mod ilegal, excluderea probelor „hear – say”, excluderea depozițiilor avocaților sau procurorilor ca mijloc de probă etc.
La excluderea probelor originea căror nu poate fi verificată judecătorul previne admiterea în proces a unor mijloace de probă veridicitatea cărora nu poate fi verificată. Judecătorul nu poate admite într-un proces judiciar ca concluzia sau hotărârea să fie luată în baza unei probe veridicitatea cărei este imposibil de verificat. Ca regulă pentru a răspunde la această întrebare judecătorul are nevoie de o persoană, care în fața judecătorului, sub jurământ să confirme originea probei si nivelul de încredere în veridicitatea ei. Ca regulă aceste persoane sunt cele care au creat proba sau au cunoștință din prima sursă despre modul de creare a probei. De asemenea această persoană este subiectul interogării din partea participanților la proces cu scopul de a stabili veridicitatea probei propuse spre admitere.
Interzicerea probelor care sunt repetate sau inflamatorii urmărește scopul de a preîntâmpina pe de o parte tergiversarea examinării unei cauze iar pe de altă parte excluderea „overdoze” ( supra-dozării) la stabilirea faptelor atunci când partea încearcă să exagereze faptele sau prejudiciile suferite. Instanța de judecată are scopul de stabilire a adevărului si emiterea unei hotărâri echitabile. Societatea dorește excluderea situației când una din părți în proces obține beneficii sau înlesniri din cauza unei șmecherii.
Excluderea probelor obținute în mod ilegal are un scop justificat: prevenirea ilegalităților si excluderea favorizarea acestora. Spre exemplu obținerea probelor prin aplicarea torturii sau prin șantaj.
Mulți din noi, în copilărie s-au jucat în telefonul stricat. Unul din participanții joacului trebuia să spună ceva la ureche unui alt participant si acesta transmite informația mai departe altor participanți din joacă. Ultimul participant trebuie să vocifereze informația care a ajuns la el în ultimul rând. Ca regulă informația care ajunge la ultimul participant este denaturată si departe de informația cu care s-a început joaca. Inadmisibilitatea probelor „hear – say” are scopul de a preveni această eroare. În baza acestei reguli în instanța de judecată se admit numai declarațiile persoanei, care are informația prezentată din prima sursă, adică singură a văzut, singură a auzit.
Excluderea ca mijloace de probă a declarațiilor avocaților si a procurorilor are un scop de a preveni stabilirea faptelor în baza depozițiilor unei persoane, care nu are cunoștință asupra faptelor din prima sursă. Evident că avocatul sau procurorul nu sunt martorii evenimentelor care se examinează si nu pot fi interogați în cadrul procesului judiciar în calitate de martori. Ei pot face referire în cuvântările lor numai la mijloacele de probă admise si examinate în cadrul unui proces judiciar.
În concluzie putem evidenția importanța crucială a fazei privind admiterea probelor în cadrul unui proces judiciar. Anume datorită acestei faze a procesului se construiește prima treapta în stabilirea adevărului si echității în cadrul unui proces judiciar.
One thought on “Admisibilitatea probelor în procesul de judecată”