Faptele:
Reclamanta a fost reprezentată de avocatul Roman Zadoinov.
La 24 mai 2010, procurorul raional Rîșcani a decis să introducă acuzații împotriva reclamantei în lipsa acesteia. Decizia a reiterat descrierea evenimentelor prevăzute în decizia din 18 septembrie 2008 de deschidere a anchetei. Reclamantul nu a fost informat cu privire la decizia de a introduce acuzare.
La 25 mai 2010, procurorul raional Rîșcani a declarat reclamantul persoană căutată. După o reiterare a faptelor prevăzute în decizia inițială de deschidere a cercetării, decizia avea următorul cuprins:
„După săvârșirea infracțiunii, suspecta Negru s-a ascuns de autoritățile de urmărire penală, iar locul ei rămâne necunoscut. … Deoarece suspecta Negru a fugit de la organele de drept, la 22 mai 2010 i-au fost aduse acuzații în lipsa acesteia. … În temeiul celor menționate mai sus și în conformitate cu articolele 52 și 288 din Codul de procedură penală, dispun următoarele:
1. să aibă loc căutarea a persoanei inculpate Negru, [date personale de identificare];
2. ca prezenta decizie să fie transmisă sediului de poliție Rîșcani în vederea organizării căutării și a măsurilor de cercetare necesare;
3. odată stabilită unde se află, să fie reținută în conformitate cu art. 166 din Codul de procedură penală și să fie informat procurorul;
4. ca persoanele relevante să fie informate cu privire la această decizie.”
Potrivit reclamantei, la 7 septembrie 2010, avocatul acesteia a observat, întâmplător, la avizierul public al secției de poliție Rîșcani că reclamanta a fost pusă sub acuzare și a fost căutată de poliție.
O cerere ulterioară a avocatului de a avea acces la dosarul penal și de a întrerupe cercetarea în privința reclamantului a fost respinsă de poliție. La 19 octombrie 2010, avocatul reclamantului a depus la judecătorul de instrucție o cerere în temeiul art. 313 din Codul de procedură penală, solicitând să i se furnizeze o copie de pe dosarul cauzei penale, să se înceteze cercetarea penală și să se fie dispusă anularea căutării reclamantei.
La 3 decembrie 2010, judecătorul de instrucție Rîșcani a respins cererea formulată de avocatul reclamantului. Instanța a reținut că deciziile procurorului de a începe o urmărire penală și de a introduce acuzații împotriva reclamantului nu sunt supuse controlului judiciar. Încetarea urmăririi penale era de competența procurorului și nu a judecătorului de instrucție. Ar fi încălcat confidențialitatea urmăririi penale furnizarea reclamantului de copii de pe dosarul penal. Instanța a concluzionat că reclamanta nu a susținut nicio încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 8 din Convenție.
Părțile nu au informat Curtea despre nicio evoluție ulterioară în cauza penală împotriva reclamantului.
Dreptul:
Aprecierea Curții
Aplicabilitatea articolului 8 din convenție
Curtea consideră că este oportun să reitereze că, în conformitate cu jurisprudența sa, noțiunea de viață privată include aspecte legate de dreptul unei persoane la imaginea sa și că publicarea unei fotografii, fără acordul proprietarului acesteia, chiar dacă acest act este lipsit de vreun scop specific, constituie o ingerință în temeiul articolului 8 din Convenție (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei, nr. 59320/00, §§). 50-53, CEDO 2004‑VI, Sciacca împotriva Italiei, nr. 50774/99, § 29, CEDO 2005‑I, și Giorgi Nikolaishvili împotriva Georgiei, nr. 37048/04, § 121, 13 ianuarie 2009). Informații precum cazierul judiciar al unei persoane, atunci când sunt colectate și stocate sistematic într-un dosar deținut de agenții statului, intră în domeniul de aplicare al „vieții private” în sensul articolului 8 § 1 din Convenție (a se vedea Shimovolos împotriva Rusiei, nr.30194/09, §§ 64-66, 21 iunie 2011, și M.M. împotriva Regatului Unit, nr.24029/07, § 188, 13 noiembrie 2012).
În speță, fotografia reclamantului a fost postată în incinta publică a cel puțin unei secții de poliție, cu intenția de a o face ușor accesibilă publicului și de a identifica reclamantul ca fiind căutat în legătură cu un dosar penal. Mai mult, Curtea reține că, în temeiul legislației moldovenești, decizia de includere a unei persoane pe lista persoanelor căutate implică prelucrarea datelor cu caracter personal în sistemul național integrat automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a infractorilor, a avut un impact asupra situației penale a persoanei respective. Reclamanta a fost inclusă în Registrul persoanelor căutate și polițiștii de frontieră au fost autorizați să aresteze persoana în cauză (a se vedea paragrafele 16-18 de mai sus).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că articolul 8 din Convenție este aplicabil în prezenta cauză.
Dacă a existat o interferență
De asemenea, existența unei ingerințe în drepturile reclamantului prevăzute la articolul 8 CEDO nu a fost contestată de Guvern. Nici nu au informat Curtea cu privire la momentul în care măsura în litigiu a încetat să se aplice, iar Curtea poate doar deduce că această măsură a continuat să fie în vigoare până în prezent. La rândul său, Curtea constată că atât includerea reclamantei pe lista persoanelor căutate, cât și dezvăluirea acestor informații, prin afișarea fotografiei acesteia pe panoul urmărit, au interferat cu dreptul acesteia la respectarea vieții sale private.
Dacă ingerința a fost justificată
Curtea reiterează că orice ingerință poate fi justificată în temeiul articolului 8 § 2 numai dacă este în conformitate cu legea, urmărește unul sau mai multe dintre scopurile legitime la care se referă alineatul (2) al articolului 8 și este necesară într-o societate democratică pentru a atinge un astfel de scop (a se vedea Kennedy împotriva Regatului Unit, nr. 26839/05, § 130, 18 mai 2010, Gaughran împotriva Regatului Unit, nr. 45245/15, § 71, 15 februarie 2020).
Curtea reiterează că sintagma „în conformitate cu legea” implică faptul că temeiul juridic trebuie să fie „accesibil” și „previzibil”. Efectele unei reguli sunt „previzibile” dacă este formulată cu suficientă precizie pentru a permite oricărei persoane – dacă este nevoie cu sfaturi adecvate – să-și reglementeze conduita. În plus, în dreptul intern trebuie să existe o măsură de protecție juridică împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice în drepturile garantate de Convenție. Ar fi contrar statului de drept ca puterea de apreciere legală acordată executivului în domeniile care afectează drepturile fundamentale să fie exprimată în termenii unei puteri neîngrădite. În consecință, legea trebuie să indice cu suficientă claritate sfera oricărei astfel de puteri de apreciere conferite autorităților competente și modul de exercitare a acesteia, având în vedere scopul legitim al măsurii în cauză, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva ingerințelor arbitrare (a se vedea Vig împotriva Ungariei, nr.59648/13, § 51, 14 ianuarie 2021).
În speță, este de necontestat că decizia procurorului de a declara reclamantul în urmărire a avut, în principiu, un temei statutar, și anume articolul 288 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește mijloacele de protecție juridică împotriva ingerințelor arbitrare, Curtea reține că acest text legal prevede două temeiuri în baza cărora procurorul a fost împuternicit să ia o astfel de decizie: fie atunci când nu se cunoștea locul în care se află persoana respectivă, fie când persoana a fugit în urma acuzațiilor.
Din faptele cauzei, reiese că reclamanta a fost declarată căutată la 25 mai 2010, la o zi după ce i s-au adus acuzații în absența ei. Deși reclamanta nu a contestat faptul că în 2008 ea a părăsit Republica Moldova pentru Italia, Guvernul nu a furnizat nicio dovadă că autoritățile moldovenești ar fi încercat cu adevărat să o citeze și să o găsească pe reclamantă din 2008 până în 2010 înainte de această decizie. Raportul de poliție din 2008 la care se referea Guvernul fusese întocmit cu doi ani mai devreme și în cadrul unui alt un set de proceduri decât cel în care reclamantul a fost declarat căutat (a se vedea paragrafele 6 și 22 de mai sus). Mai mult, după ce poliția a înaintat acel raport, ancheta a fost suspendată în absența unui autor identificat (a se vedea paragraful 8 de mai sus).
Guvernul nu a informat Curtea cu privire la nicio măsură luată de către autoritățile interne de urmărire penală pentru a identifica dacă reclamanta a trecut granița în timpul relevant sau pentru a o cita prin avocatul său, care fusese accesibil pe tot parcursul timpului. De fapt, materialele din dosarul cauzei nu conțin nicio dovadă care să sugereze că autoritățile au făcut vreo încercare rezonabilă de a informa reclamantul cu privire la procesul penal și cu privire la necesitatea de a se prezenta în fața acestora în cadrul respectivei proceduri (a se vedea, de asemenea, în contextul detenției în așteptarea extrădării, Vasiliciuc împotriva Republicii Moldova, nr.15944/11, §§ 39-40, 2 mai 2017).
Prin urmare, chiar dacă procurorul a fost într-adevăr autorizat să declare reclamantul căutat, Curtea nu este convinsă că procedurile aplicate pentru a lua această decizie au fost „conforme cu legea”.
În plus, în ceea ce privește revizuirea ulterioară a deciziei atacate și a punerii în aplicare a acesteia, Curtea constată că reclamanta nu a putut obține alte informații despre decizie și, ulterior, să obțină o revizuire a acesteia. Procurorul a refuzat să furnizeze vreo informație avocatului reclamantei, iar judecătorul de instrucție a refuzat să se pronunțe asupra legalității măsurii luate, susținând că reclamanta nu a justificat o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 8 din Convenție (a se vedea paragrafele 12). și 13 de mai sus).
În concluzie, având în vedere lipsa de claritate a procedurilor de punere în aplicare a normelor existente și vicii în aplicarea acestora (a se vedea paragrafele 30-31 de mai sus), atunci când a declarat reclamantul persoană căutată, procurorul s-a bucurat practic de o putere de apreciere echivalând cu o putere neîngrădită, nefiind însoțită de o măsură de protecție împotriva ingerințelor arbitrare (a se vedea paragraful 33 de mai sus) așa cum prevede statul de drept. În consecință, decizia procurorului nu a fost „în conformitate cu legea” în sensul articolului 8 § 2 din Convenție.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.