Procesul civil se desfășoară în etape succesive, fiecare vizând un scop procedural clar. Conform doctrinei și Codului de procedură civilă (CPC) al RM, succesiunea actelor procesuale este grupată pe faze distincte. Cunoașterea acestor faze este esențială, deoarece fiecare etapă permite îndeplinirea unor acte procedurale specifice și condiționează următoarea treaptă a litigiului. Legiuitorul moldovean diferențiază faze obligatorii (necesare în orice proces) și faze facultative (apel, recurs, revizuire, executare silită).
Faze obligatorii ale procesului civil
Codul de procedură civilă RM prevede următoarele faze obligatorii:
- Intentarea procesului civil (acțiunii) – etapă premergătoare examinării în fond, reglementată de art. 166–173 CPC. Procesul începe cu depunerea cererii de chemare în judecată la instanță (sau a cererii introductive specifice fiecărei proceduri). Instanța verifică respectarea condițiilor de admisibilitate și emite încheierea de primire a cererii (art. 168 CPC), moment ce reprezintă începutul formal al procesului. În această fază, pârâtul este citat și poate depune întâmpinare, dar administrarea probelor încă nu începe în plen.
- Pregătirea cauzei pentru dezbaterile judiciare – reglementată de art. 183–191 CPC. În această etapă, instanța și participanții pregătesc procesul pentru judecata propriu-zisă în fond. Se stabilesc obiectul și obiectivele procesului, se clarifică părțile implicate (copărtași, intervenienți etc.) și se delimitează cererile părților. Judecătorul, conform art. 185 alin. (1) CPC, ia măsuri precum citarea părților și a martorilor, transmiterea probelor de la pârât la reclamant pentru studiu, și cererea sau efectuarea expertizei atunci când e necesar. În această fază părțile trebuie să își prezinte probele și înscrisurile pe care le invocă în susținerea pretențiilor, după cum prevede Codul.
- Dezbaterile judiciare, care includ:
- a) Deschiderea ședinței de judecată (etapa pregătitoare) – se verifică identitatea părților, competența completului și stadiul procesual, se enunță cauzele de opozabilitate, excepțiile etc. (art. 197–210 CPC).
- b) Judecarea cauzei în fond (dezbateri judiciare) – probele sunt administrate (audierea martorilor, administrarea înscrisurilor și expertizelor etc.) şi părțile își expun susținerile (art. 211–232 CPC).
- c) Pledoariile și replica – faza de încheiere a dezbaterilor, unde părțile fac concluzii finale (art. 233–235 CPC).
- d) Deliberarea și pronunțarea hotărârii – după analizarea probelor şi a pledoariilor, judecătorii deliberează și soluționează cauza prin hotărâre judecătorească (art. 236–237 CPC).
- Executarea imediată a hotărârii judecătorești – dacă hotărârea este dată pe loc (și legea permite), instanța dispune executarea imediată (art. 256 CPC). În lipsa acestei proceduri sumare, faza de executare face obiectul unui proces separat.
Fazele de judecată (3.a–3.d) se petrec la prima instanță. În caz de apel, recurs sau revizuire se parcurg noi faze de judecare, similare, la instanțele superioare.
Faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri (discovery)
Faza de pregătire a cauzei (pregătirea pricinii) este crucială pentru buna desfășurare a procesului. În această etapă înainte de dezbaterile efective, instanța şi participanţii fac toate demersurile necesare pentru a lămuri litigiul. Legea impune ca probele să fie prezentate în acest stadiu, nu în ședința de judecată propriu-zisă. Art. 119¹ CPC RM (republicarea 2018) stipulează expres: „Toate probele se prezintă, sub sancțiunea decăderii, în termenul stabilit de instanța de judecată, în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare”. Așadar, părțile (reclamant, pârât sau intervenienţi) trebuie să depună probele lor la instanță în termenele fixate, deoarece probele neprezentate în această fază vor fi excluse din administrare. Judecătorul fixează de regulă un termen procedural (prin încheiere de pregătire a cauzei) până la care părțile trebuie să completeze orice acte: cereri, rapoarte de expertiză, răspunsuri și, mai ales, înscrisuri sau martori revendicați.
În pregătirea cauzei, instanța întreprinde mai multe acțiuni specifice: stabilește dacă există copârâți sau intervenienți care trebuie chemați, analizează cererile de expertiză și decide efectuarea acestora din oficiu, explică părților posibilitățile de conciliare, precum și dreptul de arbitraj. De asemenea, la cererea părților sau chiar din oficiu, instanța poate să solicite probe de la terți. Potrivit art. 185 alin. (1) CPC, la această fază judecătorul „reclamă organizațiilor și persoanelor fizice probele necesare” și, la nevoie, „dispune efectuarea expertizei”. Astfel, părțile au îndatorirea de a aduce toată probațiunea încă din faza de pregătire.
Practic, acest regim înseamnă că administrarea probelor (audierea martorilor, citația expertului, cercetarea documentelor etc.) se face de regulă încă dinaintea ședinței de judecată publică. Părțile „pregătesc” probele: de exemplu, martorii pot fi audiați acasă sau la audieri speciale, înscrisurile pot fi contestate și ridicate, iar expertiza se realizează dinainte. Prezentarea probelor în fața instanței are loc doar după ce procesul a fost complet pregătit. Dacă o parte încearcă să depună probe în ședință care nu au fost anunțate sau prezentate la termen, judecătorul le poate admite sau nu în funcție de condițiile legii. Codul sancționează dreptul pierdut („decădere”) de orice probă comunicată după etapa de pregătire, protejând astfel ordinea procedurii.
Pe ansamblu, pregătirea cauzei asigură transparentizarea și eficientizarea examinării fondului: prin strângerea dovezilor și clarificarea tuturor aspectelor înainte de dezbateri, se evită tergiversările. Pentru avocați, aceasta înseamnă că trebuie să pregătească dosarul de probă al clientului complet încă din această fază, în acord cu termenele instanței (de cele mai multe ori conform încheierii de pregătire).
Dezbaterile judiciare și administrarea probelor
După încheierea pregătirii, urmează ședința de judecată publică, în care se desfășoară dezbaterea cauzei. Această fază include actele procedural de judecată propriu-zise: se verifică constatărea aparenței de legalitate și determinarea apărării; se administrează probele (audierea martorilor, prezentarea înscrisurilor, efectuarea în instanță a expertizei, etc., conform art. 211–232 CPC). Judecătorul își continuă rolul de moderator: poate solicita lămuriri, solicită replici, dar nu poate permite aducerea de probe noi din senin. După punerea în discuție a probelor, fiecare parte își prezintă concluziile finale (pledoarie și replică, art. 233–235 CPC).
Prin regula prezentării probelor la etapa pregătirii (art. 119¹ CPC), legea restrânge substanțial posibilitatea de a aduce la ședință probe care nu au fost anunțate. Excepții se aplică doar dacă partea a fost împiedicată să le prezinte în termen ori probele nu au necesitat suspendarea ședinței. În general, odată intrat în faza dezbaterilor, cadrul procesului devine public și formal: dovada depusă (inscris, audierea martorilor etc.) este administrată la vedere, iar părțile au drept de contradicție. Dacă o probă este contestată procedural (de exemplu, un înscris netransmis sau un martor neanunțat), instanța o poate refuza sau reprograma în următorul termen. În practică, administrarea probelor în ședință include și verificarea mijloacelor de probă deja depuse – judecătorul examinează autenticitatea înscrisurilor, ascultă martori și experți, iar părțile pot interveni cu întrebări sau obiecții.
Deliberarea și pronunțarea hotărârii
După închiderea dezbaterilor, completul de judecată iese în deliberare. Aici are loc analiza juridică a cauzei pe baza probelor și a cadrului normativ aplicabil. Art. 236–237 CPC prevede redactarea și semnarea hotărârii. Instanța își motivează decizia în scris (în mod normal, în termen de 30 de zile de la încheierea ședinței), arătând temeiurile de fapt și drept care au condus la soluția aleasă. Hotărârea cuprinde dispoziția (admiterea/respingerea acțiunii, modul de soluționare a cererilor accesorii) și parțile motivației. Avocații trebuie să urmărească ca instanța să analizeze toate probele administrate și să aplice corect legea, deoarece orice eroare poate fi atacată prin căi de atac.
Executarea hotărârii
Dacă hotărârea instanței nu prevede executare imediată (sau nu e dată în ședință), urmează faza de executare silită. Ea constituie practic un nou proces (în care se pun în executare obligațiile din hotărâre), reglementat de un alt titlu de lege. Încheierea de pronunțare a hotărârii semnalează sfârșitul fazei de fond a procesului civil . Până la executare, decizia este obligatorie și de regulă executorie.
Faze facultative
După pronunțarea primei hotărâri (în primă instanță) pot urma, după caz, apelul, recursul sau revizuirea. Aceste faze sunt facultative, fiind declanșate la cererea părții nemulțumite. Ele reiau judecarea cauzei în fața instanțelor ierarhic superioare, de regulă cu noi faze de judecată și posibilitatea prezentării unor probe deja existente. Procedura de apel (art. 357–396 CPC), recurs (art. 423–445 CPC) sau revizuire (art. 446–453 CPC) se desfășoară similar fazelor primare, cu unele restricții privind obiectul și căile de atac. Tot facultativă este și executarea silită a hotărârilor (în cazul în care părțile nu execută voluntar), reglementată separat.
În ansamblu, etapele procesului civil din RM asigură un parcurs procedural predictibil: inițierea, pregătirea pentru judecată, dezbaterea în fața instanței și pronunțarea hotărârii. Regimul probelor este strâns legat de faze: legea cere ca probele să fie aduse în primul rând la pregătirea cauzei pentru dezbateri, sub sancțiunea pierderii lor. În practică, aceasta pune asupra avocaților obligația de a acumula și depune din timp întreaga probă (documentară, testimoniale, expertize) pentru ca instanța să poată decide cazul corect și cu temei.
Surse: Codul de procedură civilă al R. Moldova (art. 166–173, 183–191, 197–237, 256, 357–396, 423–445 etc.) şi literatura de specialitate. (Citaţii din Codul de procedură civilă RM preluate din studiile menţionate.)
One thought on “Fazele procesului civil în Republica Moldova.”