Conform Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, probele sunt administrate în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri și se prezintă de către părți sau alți participanți în termenul stabilit de instanță. Probele sunt „adunate și prezentate de către părți”, instanța având obligația de a contribui la administrarea lor la solicitarea părților, cu excepția situațiilor abuzive. Prin urmare, pârâtul și reclamantul trebuie să anexeze la cererile (cererea de chemare în judecată și întâmpinare) probele inițiale (inscripțiuni, documente, înregistrări) pe care se bazează, iar completul de judecată poate solicita probe suplimentare în termenele procesuale. În practică, orice probă – documente scrise, fotografii, fișiere audio/video, declarații ale martorilor și experților, probe materiale etc. – trebuie depusă întotdeauna la termen și în conformitate cu procedura legală. De exemplu, pentru înscrisurile prezentate în copie este necesară legalizarea conform prevederilor legale. Instanța nu e obligată să accepte probe irelavante, dar nici nu poate interzice arbitrar depunerea lor, ci le verifică pertinența față de obiectul litigiului.

Tipuri de probe și modul de administrare

• Documentele scrise (contracte, acte notariale, înscrisuri) se depun ca probe „scrise” și se valorează ca înscrisuri, cu mențiuni despre autenticitate (de ex. copie legalizată).
• Probele materiale (bunuri, obiecte la dosar) sunt aduse în instanță sau cercetate la locul de aflare (vedeți mai jos).
• Înregistrările audio și video (audio-file, CD, DVD, selfie-video etc.) sunt admise ca probe de depunere a realității și se prezintă în instanță sub formă fișier/suport sau redare directă, alături de orice expertiză tehnică necesară. La nevoie, instanța poate cere certificarea integrității sau autenticității lor. Conform practicii judiciare, probele perisabile (substanțe ușor alterabile, bunuri de pe teren etc.) sunt cercetate imediat la fața locului, iar specialiștii pot efectua măsurători, fotografii, filmări și înregistrări audio/video ale locului/probei. Astfel de fotografii și înregistrări realizează acte de constatare ce se anexează la dosar. După examinare, instanța aplică sigiliu probelor materiale, păstrând integritatea lor (fotografii pentru dovadă).

Fotografii și înregistrări audio/video ca probe

Fotografiile și înregistrările audio/video se administrează ca probe de fixare a realităților de fapt. Le puteți depune oricând în dosar (în timpul pregătirii cauzei) sau prezenta la judecată. De obicei, acestea se adaugă ca fișiere anexate sau ca copii ilustrative anexate la procesul-verbal de ședință. Dacă depuneți o copie de document (ex. poză, înregistrare) și nu originalul, e necesară o atestare de conformitate (ex. de către notar) pentru autentificare. În ansamblu, toate probele audio/video trebuie obținute legal; în instanță nu se pot valorifica înregistrări făcute ilegal (ex. fără consimțământ în cazul înregistrărilor ambientale). Prin urmare, fotografiile și înregistrările se prezintă în instanță la fel ca orice altă probă, în termen și formă procedurală, asigurând respectarea lanțului de custodie și a legalității obținerii.

Declararea martorilor în procesul civil

Martorii sunt persoane chemate să dea declarații despre fapte relevante. Procedura de audiere a martorilor în procesul civil urmează reguli precise:

• Citarea martorilor: Părțile pot solicita instanței citarea martorilor (inclusiv din oficiu), iar instanța stabilește aducerea lor în ședință. De asemenea, instanța poate dispune audierea martorilor la domiciliul lor, conform art.136(1) CPC, ca măsură de administrare a probelor.
• Desfășurarea audierii: În ședință publică (deschisă), fiecare martor este audiat separat de restul părților. Martorii propuși de părți se așază în sala de ședință cu citare prealabilă și, înainte de a depune mărturie, sunt informați cu privire la obligațiile legale. Președintele completului verifică identitatea martorului (BI/pașaport), după care martorul semnează o declarație prin care confirmă cunoașterea obligației de a spune adevărul și responsabilitatea penală pentru fals. Această declarație semnată se anexează la procesul-verbal de ședință.
• Administrarea declarației: Judecătorul pune martorului întrebări relevante, iar apoi părțile (și avocații părților) pot formula întrebări (contradictoriu). Martorul depune jurământul și răspunde sub jurământ la întrebările instanței și ale părților. Partile nu pot citi în fața martorului declarațiile altor martori, pentru a nu influența depozițiile.
• Absenteismul martorului: Absența nejustificată repetată a martorului poate atrage amendă procesuală (până la 10 u.c.) și aducere forțată (art.207 CPC). Dacă un martor nu poate veni la termenul stabilit (boală, călătorie etc.), instanța poate amâna cauza ori dispune audierea la sediul unde se află martorul. În condiții excepționale (persoană cu dizabilități, detenție etc.) audierea se poate realiza prin videoconferință (Cod CPC art.216).

În ansamblu, declarațiile martorilor devin parte din dosar prin consemnarea lor în procesul-verbal. Practicile instanțelor subliniază că, în conformitate cu art.200 CPC (fost), martorii nu trebuie să asiste la ședință decât la rândul lor și să nu cunoască depozițiile celorlalți, pentru a garanta autenticitatea mărturiei.

Expertiza judiciară și declarațiile experților

Expertul judiciar este specialist desemnat de instanță (din Registrul Național al Experților) să efectueze investigații tehnice/științifice privind obiectul litigiului. Principalele aspecte privind prezentarea expertizei și a depoziției expertului sunt:

• Desemnarea și raportul expertului: Dacă instanța consideră necesar un examen de specialitate, ea dispune efectuarea expertizei conform art.148-160 CPC și stabilește un termen pentru depunerea raportului. Expertul efectuă cercetările și întocmește un raport în scris („concluziile expertului”), care se depune la dosar ca probă. Orice documente sau date primite de la părți sau adunate de instanță (ex. manuscrise, probe ridicate la locul faptelor) trebuie puse la dispoziția expertului pentru analiza sa.
• Procedura în instanță: Conform art.228 CPC, la deschiderea dezbaterilor judecătorul „întreprinde citirea concluziei expertului” în fața părților. Astfel, concluziile în scris ale expertului sunt date publicității în ședință. După citire, dacă judecătorul sau părțile consideră necesar, expertul este interogat pentru lămuriri suplimentare. Pentru aceasta, expertul trebuie citat legal la ședință. În cadrul ședinței, expertului i se pot adresa întrebări pentru clarificarea sau completarea concluziilor, iar acesta dă explicații orale. După audierea expertului, părțile pot formula alte întrebări (în practică, interlocuțiune similară cu cea a martorilor). Toate aceste declarații ale expertului se consemnează în procesul-verbal și se atașează dosarului.
• Obligații formale ale expertului: La începutul audierii, instanța îi aduce la cunoștință expertului drepturile și obligațiile sale (conform art.210 CPC) și îl avertizează asupra răspunderii penale pentru întocmirea cu bună-știință a unui raport fals. Expertul, la rândul său, semnează o declarație prin care confirmă cunoașterea acestor obligații (jurământ de corectitudine a concluziilor).
• Relevanță și apreciere: Concluziile expertului nu sunt obligatorii, ci constituie probe apreciate de instanță împreună cu celelalte elemente de probă. Orice eventuală excepție a părții referitoare la veridicitatea sau completitudinea expertizei trebuie invocată în ședință, căci ulterior instanța decide dacă admite sau nu o expertiză complementară.

Dreptul la apărare și interogarea martorilor/experților

La nivel constituțional, orice persoană implicată într-un proces civil are dreptul la un proces echitabil și la dreptul la apărare, garantate de Constituția RM. Constituția prevede expres că „dreptul la apărare este garantat” (art.26) și că „accesul la justiție nu poate fi îngrădit” (art.20). Din aceste prevederi rezultă obligația instanței de a asigura principiul contradicției: părțile trebuie să aibă posibilitatea să participe efectiv la administrarea probelor și să le combată.

În acest sens, orice dispoziție procedurală care ar îngrădi nejustificat interogarea martorilor sau a experților încalcă art.26 Const. (dreptul la apărare) și principiile prevăzute de art.6 CEDO privind egalitatea armelor și interogarea martorilor. În jurisprudența Curții Constituționale a RM se subliniază importanța garantării acestor drepturi: de pildă, în Decizia nr. 68/2023 s-a examinat (chiar dacă inadmisibil) excepția de neconstituționalitate a prevederii care permite audierea martorilor prin videoconferință (art.216¹¹ CPC), situație ce are implicații asupra egalității de șanse a părților. CCRM a reamintit astfel că normele procedurii civile trebuie aplicate în așa fel încât părților să li se asigure un adevărat contradicție a probelor.

Pe scurt, dreptul constituțional al părților la interogarea martorilor și experților decurge din art.26 C. și din principiile procesului echitabil: instanța trebuie să le ofere participanților la proces posibilitatea de a adresa întrebări tuturor celor audiați (martori, experți, părți), în aceleași condiții. În practică, dacă martorii sau experții propuși de părți nu sunt audiați sau nu pot fi intervievați din motive artificiale, instanța ar încălca acest drept (precum CEDO a confirmat în cauze relevante). Prin urmare, dispozițiile Codului de procedură civilă care reglementează audierea martorilor/experților sunt interpretate și aplicate în spiritul garanțiilor constituționale.

Surse: Codul de procedură civilă al RM (art.117‑160, îndeosebi art.119 privind prezentarea probelor), Legea nr.68/2016 (expertiză judiciară), Constituția RM (art.20, 26) și practici judiciare (manuale, decizii CC) citate mai sus. Dintre acestea, art.119 CPC prevede expres modul de administrare și termenul de prezentare a probelor, iar surse de doctrină și jurisprudență relevante (de ex. www.humanrightsguide.md) confirmă că toate tipurile de probe (documente, audio/video, depoziții ale martorilor/experților) trebuie depuse în timp util conform codului. ��