Obligațiile Statului față de Copiii sub Vârsta Răspunderii Penale în Conflict cu Legea în R. Moldova.

Cadrul legal și categoria copiilor vizați

În Republica Moldova, legea stabilește vârste minime sub care minorii nu pot fi trași la răspundere penală sau contravențională, indiferent de gravitatea faptei. Conform Codului penal, vârsta generală a răspunderii penale este 16 ani, cu excepția unor infracțiuni grave pentru care răspund de la 14 ani. Însă un copil sub 14 ani nu poate fi niciodată pus sub acuzație penală – faptele comise de acesta nu atrag condamnări sau sancțiuni penaleanticoruptie.md. Similar, răspunderea contravențională (pentru abateri administrative) începe la 18 ani, cu posibilitatea sancționării de la 16 ani doar pentru o listă limitată de contravenții; sub aceste limite de vârstă, minorul nu poate fi sancționat contravenționalanticoruptie.mdanticoruptie.md.

Copiii sub vârsta minimă de răspundere (penală sau contravențională) care comit fapte ilegale sunt numiți adesea „copii în conflict cu legea” sau, în terminologia recent introdusă, „copii cu comportament deviant”. Acești minori nu poartă răspundere juridică pentru actele lor, însă intră sub incidența unor măsuri speciale de protecție și reeducare prevăzute de legeanticoruptie.md. În trecut, legea îi încadra în categoria generală a copiilor aflați în situație de risc, dar prin Legea nr. 299/2018 legiuitorul i-a definit separat drept copii cu comportament deviant, recunoscând necesitatea unui regim special pentru eirm.coe.int.

Principiile intervenției: protecție, educație și reintegrare, nu pedeapsă

Statul are obligația legală și morală de a supraveghea, educa și reeduca acești copii, punând accent pe interesul superior al copilului și pe prevenirea comportamentului delincvent viitor. Filosofia sistemului actual se bazează pe faptul că minorii sub vârsta răspunderii nu au maturitatea necesară pentru a fi considerați pe deplin responsabili de actele lor; prin urmare, accentul cade pe măsuri educative și de protecție, nu punitiveanticoruptie.md.

În practică, aceasta înseamnă că un copil sub vârsta de 14 ani care comite o faptă penală este tratat nu ca un infractor, ci ca un copil aflat în dificultate sau în situație de risc, care necesită ajutor specializat. Obiectivul intervenției statului este corectarea comportamentului deviant și reabilitarea minorului, oferindu-i sprijin pentru a se reintegra în societate și a evita recidivaanticoruptie.md. Conform standardelor moderne și convențiilor internaționale (de ex. Regulile de la Beijing, Orientările ONU de la Riyadh ș.a.), copiii delincvenți minori trebuie tratați într-un mod care promovează dezvoltarea lor armonioasă, respectând demnitatea lor și drepturile copilului. Astfel, legislația națională pune accent pe măsuri educative, consiliere psihologică, asistență socială și supraveghere în locul pedepselor penaleanticoruptie.md.

Cadrul legislativ: Legea 140/2013 și Legea 299/2018

Protecția și reeducarea copiilor sub vârsta răspunderii penale se realizează în temeiul a două acte normative principale:

• Legea nr. 140/2013, privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți. Aceasta a instituit mecanismele generale de intervenție pentru toți copiii aflați în situații vulnerabile, inclusiv minorii care au săvârșit fapte ilegale dar nu pot răspunde penal. Legea 140/2013 subliniază cooperarea multidisciplinară între instituții (asistență socială, poliție, școală, sănătate etc.) și prevede că un copil care comite o faptă penală sub vârsta răspunderii este considerat copil în situație de risc și intră în atenția sistemului de protecție a copiluluianticoruptie.mdrm.coe.int. Procedurile de identificare, referire și monitorizare a acestor cazuri sunt detaliate în Hotărârea Guvernului nr. 270/2014, care instituie un mecanism intersectorial de cooperare între autorități pentru protecția copiilor aflați în situație de riscrm.coe.int.
• Legea nr. 299/2018, privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant. Adoptată în 2018 (în vigoare de la 1 ianuarie 2020), această lege se aplică explicit copiilor care au comis fapte penale sau contravenționale fără a putea fi trași la răspundere (sub vârsta minimă legală)justice.gov.md. Legea 299/2018 consacră un set de măsuri specializate non-punitive, principiile de intervenție și drepturile copilului în acest proces, precum și crearea unor servicii de suport dedicate. De asemenea, ea extinde aplicarea și la copiii cu conduită deviantă persistentă (care încalcă grav regulile de conviețuire socială și prezintă risc de a comite infracțiuni)justice.gov.md. Scopurile măsurilor prevăzute de Legea 299/2018 sunt, între altele: oferirea de asistență socială, pedagogică și psihologică calificată copilului pentru a produce schimbări pozitive în comportamentul său; facilitarea socializării și resocializării copilului; cultivarea valorilor pro-sociale (responsabilitate, respect pentru drepturile altora); și crearea unui mediu favorabil dezvoltării salejustice.gov.mdjustice.gov.md. Legea 299 impune ca în aplicarea măsurilor să se respecte principiul interesului superior al copilului, nevoile individuale ale fiecărui minor, participarea copilului la decizii, menținerea legăturilor familiale (pe cât posibil) și evitarea etichetării/stigmatizăriijustice.gov.md.

Notă: Deși Legea 299/2018 a fost un pas important, implementarea ei completă este încă în curs. Până la adoptarea acestei legi, toate cazurile acestor copii erau gestionate doar în baza Legii 140/2013rm.coe.int. Legea 299 a prevăzut elaborarea unui mecanism intersectorial de cooperare pentru aplicarea noilor măsuri, însă acest mecanism nu a fost imediat finalizat – chiar după intrarea în vigoare a legii, autoritățile încă lucrau la regulamentul de implementareold.cancelaria.gov.md. Cu alte cuvinte, în practică sistemul continuă să se bazeze în mare parte pe structurile de protecție a copilului existente (cele instituite de Legea 140), urmând ca prevederile speciale ale Legii 299 să fie integrate treptat.

Măsurile disponibile pentru copiii cu comportament deviant

Conform Legii 299/2018, statul are la dispoziție patru măsuri principale de educare, supraveghere și (re)educare a copilului sub vârsta răspunderii care a comis fapte ilegalerm.coe.int. Aceste măsuri sunt gândite gradual, de la cea mai puțin intruzivă (menținerea copilului în familie sub monitorizare) până la cea mai restrictivă (plasament într-un centru specializat), în funcție de gravitatea situației și nevoile copilului:

1. Supravegherea specializată în familie. Aceasta este măsura de bază, menită să păstreze copilul în mediul său familial, însă sub anumite obligații și condiții stricte de comportament. Concret, copilul este lăsat în grija părinților/reprezentantului legal, dar i se impune respectarea unui plan de supraveghere stabilit de autoritatea competentă. Legea dă exemple de obligații ce pot fi impuse minorului: frecventarea cursurilor școlare (obligatoriu să nu abandoneze școala), participarea la servicii sociale specializate de zi (de exemplu centre de consiliere, ateliere educative), ședințe de consiliere sau psihoterapie ori tratamente medicale (dacă are probleme de sănătate sau de dependență), precum și interdicția de a frecventa anumite locuri sau de a se întâlni cu anumite persoane care ar putea avea o influență negativăjustice.gov.md. Practic, copilul rămâne în comunitate, însă este monitorizat îndeaproape de serviciile de asistență socială și trebuie să respecte un set de reguli de conduită. Scopul este ca, prin suport educațional și psihologic, comportamentul deviant să fie corectat fără a rupe copilul din mediul său familial, dacă acest mediu este sigur.
2. Plasamentul într-o familie substitutivă (serviciu de tip familial). Dacă menținerea copilului în propria familie nu este posibilă (de exemplu, mediul familial este abuziv sau incapabil să sprijine reabilitarea) sau dacă minorul nu respectă obligațiile stabilite sub supravegherea specializată, legea prevede trecerea la o măsură mai fermăjustice.gov.md. Autoritatea tutelară locală (Direcția de protecție a copilului) – ori, în anumite cazuri, instanța judecătorească – poate dispune plasarea copilului la un asistent parental profesionist ori într-o familie de plasamentjustice.gov.md. În acest cadru de tip familial substitutiv, copilul continuă să fie educat și supravegheat, având în paralel obligația de a respecta planul de reabilitare (similar obligațiilor de la supravegherea specializată). Această măsură încearcă să ofere minorului un mediu familial alternativ, mai structurat și mai sigur, unde să poată beneficia de îngrijire adecvată și sprijin (ex. familii parentale sau tutori pregătiți special). Măsura este temporară, menită să îl ajute pe copil să își corecteze comportamentul atunci când familia biologică nu reușește acest lucru.
3. Plasamentul într-un serviciu de tip rezidențial (centru de plasament). Aceasta este o măsură și mai restrictivă, utilizată doar dacă opțiunile anterioare nu sunt adecvate sau au eșuat. Conform legii, dacă nici menținerea în familie și nici plasamentul familial nu sunt posibile sau eficace (de exemplu, copilul continuă să încalce grav obligațiile stabilite, persista în comportamente deviante ori nu există disponibile familii de plasament), autoritatea competentă sau instanța poate decide plasarea copilului într-o instituție rezidențialăjustice.gov.md. Acest lucru înseamnă internarea temporară a minorului într-un centru specializat (de stat sau al unei organizații) unde primește supraveghere constantă, educație, asistență psihologică și alte servicii într-un mediu controlat. Plasamentul rezidențial este considerat o soluție de ultim resort, dat fiind că separarea copilului de orice mediu familial poate avea efecte negative; de aceea, standardele internaționale recomandă ca acesta să fie folosit numai în cazuri extreme și pentru perioade cât mai scurte, obiectivul final fiind revenirea copilului într-un mediu familial și reintegrarea socială. Legea 299/2018 impune ca, pe durata plasamentului, situația copilului să fie reevaluată periodic și măsura să nu se prelungească mai mult decât este necesarjustice.gov.md (inițial, măsura se stabilește pe maximum 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive de până la 3 luni, dacă evaluările periodice arată că încă este nevoiejustice.gov.md).
4. Plasamentul într-un serviciu de tip rezidențial specializat. Aceasta este cea mai severă măsură prevăzută de lege, rezervată cazurilor cu totul excepționale. Conform art. 9 al Legii 299, dacă fapta săvârșită de copil este de o gravitate deosebită sau prezintă un pericol social sporit (de exemplu, un act de violență extremă) și/sau dacă minorul a beneficiat deja de măsurile anterioare (supraveghere, plasament familial ori rezidențial obișnuit) dar continuă să comită fapte ilegale, atunci se poate dispune plasarea sa într-un centru rezidențial cu specializare înaltăjustice.gov.md. Practic, este vorba de instituții de tip special (cu personal multidisciplinar specializat, eventual regim mai strict) dedicate reabilitării minorilor cu comportament delincvent sever. Această măsură urmărește atât protecția copilului și a societății (împiedicarea imediată a comportamentelor periculoase), cât și oferirea unui cadru intensiv de resocializare pentru copil. Legea prevede că și această formă de plasament trebuie să fie tot temporară și însoțită de planuri individualizate de reintegrare, revizuiri periodice și garanții procedurale (inclusiv dreptul copilului de a fi ascultat cu privire la măsură)rm.coe.intrm.coe.int. Menționăm că introducerea acestor centre rezidențiale specializate este o noutate a Legii 299; totuși, implementarea lor efectivă a fost întâmpinată cu rezerve de societatea civilă, care a atras atenția că reinstituționalizarea copiilor cu devianțe comportamentale contravine tendinței de dezinstituționalizare (reducere a plasamentelor în instituții) și standardelor europene de îngrijire a copiluluiombudsman.mdombudsman.md. Prin urmare, dezvoltarea acestor servicii specializate rezidențiale este încă în dezbatere, încercându-se găsirea unui echilibru între necesitatea lor și evitarea stigmatizării sau izolării pe termen lung a copiilor.

Pe lângă aceste patru măsuri de bază, legea prevede că, pe toată durata intervenției, copilul și familia sa trebuie să beneficieze de servicii de sprijin adecvate. Autoritățile locale, în colaborare cu alte instituții și ONG-uri, le pot oferi minorilor cu comportament deviant servicii precum: consiliere psihologică individuală și de grup, terapie comportamentală, mentorat, programe educaționale specializate (școli de recuperare, ateliere de dezvoltare a abilităților sociale), activități sportive și de petrecere a timpului liber constructive, programe de prevenire a consumului de substanțe sau a altor vicii, ș.a.anticoruptie.mdanticoruptie.md. Părinții sau tutorii copiilor vizați au și ei obligația – dar și dreptul – de a lua parte la proces: Legea 299 impune părinților să participe la ședințe de consiliere parento-familială organizate de autoritatea tutelară și să coopereze cu specialiștii (psihologi, pedagogi, asistenți sociali) pentru îmbunătățirea mediului familial și a abilităților lor parentale, astfel încât reeducarea copilului să fie eficientăjustice.gov.md. În esență, abordarea este holistică, vizând atât copilul, cât și familia și comunitatea, pentru a înlătura cauzele profunde ale comportamentului deviant.

Procedura de aplicare în practică a măsurilor

Cum intervine statul concret atunci când un copil sub 14 ani comite o faptă prevăzută de legea penală? Procedura implică mai mulți pași și mai multe instituții, cooperând în interesul copilului:

1. Constatarea faptei și sesizarea: Dacă un minor sub vârsta răspunderii săvârșește un act ilegal (infracțiune sau contravenție), organele de poliție investighează fapta la fel ca pe oricare alta, întocmesc actele de constatare (procese-verbale, rapoarte), însă nu pot trimite copilul în judecată. Cazul penal este clasat sau încetat pe motivul lipsei răspunderii penale a făptuitoruluianticoruptie.md. În locul inițierii unui proces penal, poliția are obligația (prevăzută chiar în Codul de procedură penală și în legile speciale) să sesizeze autoritățile pentru protecția copilului cu privire la incidentanticoruptie.md. Practic, se transmite o notificare către autoritatea tutelară teritorială (de obicei Direcția de asistență socială și protecția familiei de la nivel raional/municipal) despre faptul că respectivul copil a comis o faptă ilegală și necesită intervenție. În paralel, poliția poate informa și alte structuri competente: de exemplu, Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate (un organism local pluridisciplinar instituit prin HG 7/2016) sau Consiliul local pentru protecția drepturilor copilului, acolo unde există. Poliția întocmește și o fișă de sesizare conform Ordinului comun nr. 153/1043/1042/293/2014, integrat în mecanismul intersectorial, pentru a declanșa oficial colaborarea între instituțiiold.politia.md.
2. Evaluarea multidisciplinară a cazului: Odată sesizată, autoritatea tutelară (prin echipa sa de asistenți sociali și specialiști) inițiază procedura de evaluare complexă a situației copilului. Conform HG 270/2014 și Legii 140, se constituie o echipă multidisciplinară care poate include: asistentul social responsabil de caz, un psiholog, reprezentanți ai poliției specializați pe minori, cadre didactice (dacă copilul e înscris la școală), medici (dacă sunt probleme de sănătate), consilierul de probațiune (când e cazul unor copii mai mari) și alți profesioniști relevanțianticoruptie.md. Această echipă strânge informații despre circumstanțele faptei și mai ales despre contextul familial și social al copilului: condițiile în care trăiește, dacă a fost victima vreunui abuz sau a neglijenței, situația școlară, anturajul, eventuale tulburări de comportament sau dependențe, gradul de suport oferit de familie etc.anticoruptie.md. Scopul este de a identifica factorii care au favorizat comportamentul deviant și nevoile de intervenție. Legea 299/2018 prevede explicit că, la alegerea unei măsuri pentru copil, trebuie luate în considerare toate elementele relevante ale situației: mediul în care a crescut, gravitatea faptei comise și pericolul social pe care îl reprezintă, riscul de recidivă, comportamentul și personalitatea copilului, precum și eventualele cauze precum sărăcia, lipsa de supraveghere, anturajul infracțional etc.justice.gov.md. Această evaluare se realizează rapid (deoarece intervenția trebuie să fie cât mai promptă după faptă) și se concretizează într-un raport de evaluare multidisciplinară.
3. Planul individual de asistență și măsurile dispuse: Pe baza concluziilor evaluării, autoritatea tutelară elaborează un Plan individualizat de protecție și (re)educare pentru copil. Acesta include măsurile specifice ce vor fi luate – atât măsura principală (dintre cele patru descrise anterior), cât și serviciile adiționale de care va beneficia copilul și familia. Planul stabilește obiective (de ex.: reintegrarea școlară a copilului, îmbunătățirea relației cu familia, tratarea unei dependențe, dezvoltarea abilităților sociale etc.) și responsabilități clare pentru fiecare actor implicat (asistent social, părinte, copil, psiholog, profesor etc.). Determinarea măsurii concrete se face în cadrul unei ședințe a comisiei competente (de regulă, Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate de la nivel local). În această ședință, cazul este analizat și se decide, în acord cu legea, ce măsură i se potrivește copilului: se încearcă întâi soluția minim intruzivă (supravegherea specializată în familie) și doar dacă aceasta nu e adecvată, se propune plasamentuljustice.gov.md. Părinții și copilul însuși sunt consultați în proces (copilul are dreptul să își exprime opinia, în funcție de vârstă și capacitatea de înțelegere). Decizia finală este formalizată prin dispoziția autorității tutelare sau, în anumite situații (plasament prelungit, neînțelegeri cu părinții etc.), prin hotărâre judecătorească la solicitarea autorității. În practică, de cele mai multe ori măsurile de supraveghere sau plasament se instituie administrativ (de către direcția de protecție a copilului cu acordul părinților), recurgându-se la instanță doar dacă este necesară limitarea unor drepturi părintești sau alte aspecte litigioase.
4. Implementarea și monitorizarea măsurilor: Odată stabilită măsura, se trece la punerea ei în aplicare conform planului. Copilul și familia vor începe să colaboreze cu specialiștii desemnați: de exemplu, asistentul social de caz vizitează copilul regulat (dacă e în familie sau plasament) și monitorizează situația; copilul poate fi repartizat într-un program de consiliere cu un psiholog sau poate participa la activități educative remediale; în caz de supraveghere specializată, poliția poate desemna un ofițer pentru a urmări comportamentul minorului și a-l ghida (rol de mentor); școala este implicată prin diriginte sau consilierul școlar pentru a sprijini reșcolarizarea; dacă e plasament la asistent parental, acel asistent se ocupă zilnic de copil și colaborează cu autoritățile; dacă e într-un centru de plasament, personalul centrului (educatori, psihologi) lucrează după un program de reabilitare. Periodic (de obicei lunar sau trimestrial), Comisia pentru protecția copilului revizuiește progresul cazului: evaluează dacă minorul își respectă obligațiile, dacă comportamentul se ameliorează, dacă familia cooperează, etc. Dacă totul decurge bine, măsura se menține până la termenul stabilit, apoi este ridicată (copilul încetează a mai fi considerat „cu comportament deviant” și iese de sub supraveghere). Dacă însă apar dificultăți – de exemplu, copilul încalcă grav condițiile sau comite o nouă faptă – planul poate fi revizuit și măsura poate fi schimbată cu una mai adecvată (se escaladează la o măsură mai strictă, cum ar fi plasamentul rezidențial, conform scenariului legal descris anterior)justice.gov.md. Pe tot parcursul, autoritățile urmăresc să implice și părinții: acestora li se poate cere să urmeze cursuri de educație parentală sau consiliere de familie, ori să remedieze probleme din mediul de acasă (de exemplu, neglijența, condițiile materiale precare – cu sprijinul serviciilor sociale).
5. Încetarea măsurilor și urmărirea post-intervenție: Dacă minorul își îmbunătățește comportamentul și perioada stabilită a măsurii expiră fără incidente, măsura educativă este revocată oficial. Copilul iese de sub evidența specială și rămâne doar sub supravegherea obișnuită a părinților și a instituțiilor generale (școală etc.), ca orice alt copil. Uneori, pentru siguranță, asistenții sociali pot continua o monitorizare informală o perioadă (de exemplu, vizite ocazionale sau menținerea legăturii cu familia) pentru a se asigura că nu apar regrese. Dacă însă comportamentul deviant persistă sau se agravează odată cu trecerea timpului (de pildă, copilul ajunge la 14-15 ani și comite o infracțiune gravă), atunci cazul va intra sub incidența răspunderii penale obișnuite – deși chiar și atunci, ca minor peste 14 ani, ar avea parte de proceduri judiciare speciale și eventual măsuri educative prin justiție juvenilă.

În practică, implementarea acestor pași variază în funcție de resursele locale și gravitatea fiecărui caz. Lucrul în echipă multidisciplinară este esențial: de exemplu, polițistul de sector și asistentul social fac adesea vizite la domiciliul copilului pentru a verifica situația, școala transmite rapoarte despre frecvență și comportament, iar psihologul realizează sesiuni de terapie cu copilul și părințiianticoruptie.md. Autoritățile pot recurge și la măsuri indirecte, cum ar fi tragerea la răspundere a părinților pentru nesupravegherea copilului (Codul contravențional prevede sancțiuni pentru părinții care nu își îndeplinesc obligațiile părintești, de ex. art. 63^2 CC) – în 2023, de exemplu, au fost întocmite câteva procese-verbale pe numele părinților în acest sensold.politia.md. Totodată, poliția desfășoară activități preventive în comunitate (campanii Școală+Sport+Poliție, ore educative antiinfracționalitate în școli, etc.) pentru a descuraja copiii de la comportamente deviiante și a implica comunitatea în reintegrarea lorold.politia.mdold.politia.md.

Provocări și aspecte practice ale aplicării măsurilor

Deși cadrul legal este bine conturat pe hârtie, aplicarea în practică a obligațiilor statului față de acești copii întâmpină anumite provocări:

• Capacitatea instituțională limitată: Numărul de cazuri de minori sub 14 ani implicați în acte ilegale este semnificativ. Conform datelor recente, aproximativ 18% din totalul infracțiunilor înregistrate într-un an implică copii sub vârsta răspunderii penaleold.cancelaria.gov.md. Aceasta pune presiune pe serviciile de protecție a copilului, care uneori nu fac față volumului. De exemplu, în anul 2023, poliția a înaintat 1520 de sesizări către autoritățile tutelare pentru stabilirea unei măsuri conform Legii 299/2018 (copii cu comportament deviant); însă doar 679 de cazuri au fost efectiv examinate de autorități în acel intervalold.politia.md. Cu alte cuvinte, mai puțin de jumătate dintre copiii identificați au ajuns să primească o măsură formală, restul rămânând cel puțin temporar fără un plan de intervenție clar. Acest decalaj se datorează adesea lipsei de personal (asistenți sociali, psihologi insuficienți), procedurilor birocratice greoaie sau pur și simplu numărului mare de cazuri raportat la resurse.
• Lipsa serviciilor specializate dezvoltate pe deplin: Legea 299/2018 prevede crearea unor servicii specializate pentru copiii cu comportament deviant, însă multe dintre acestea sunt încă inexistente sau în stadiu de proiect pilot. În prezent, nu există centre rezidențiale specializate exclusiv pentru minorii cu devianțe de comportament (în sensul art. 9 al legii) – copiii care necesită plasament sunt de regulă integrați în instituțiile de plasament general (centre de tip temporar pentru copii separați de părinți, centre de zi cu program prelungit etc.), care nu întotdeauna au programe adaptate pentru delincvență juvenilă. Autoritatea centrală (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, împreună cu Ministerul Justiției și alte organe) lucrează la elaborarea mecanismului intersectorial de implementare a Legii 299 și la dezvoltarea serviciilor necesare, dar acest proces a fost mai lent decât s-a anticipatold.cancelaria.gov.mdold.cancelaria.gov.md. Astfel, există situații în care, neavând unde să trimită un minor cu comportament foarte violent, autoritățile fie îl mențin sub supraveghere la domiciliu mai mult decât ar fi ideal, fie încearcă soluții improvizate (de ex., plasarea într-un centru pentru copii abuzați – care însă nu e conceput pentru delincvenți). Specialiștii insistă asupra urgenței de a dezvolta aceste servicii dedicate, pentru a nu lăsa această categorie de copii fără ajutor potrivitold.cancelaria.gov.md.
• Dificultăți în cooperarea cu familia și comunitatea: Reabilitarea unui copil cu comportament infracțional depinde mult de implicarea familiei și de suportul comunitar. În practică, unele familii sunt dezorganizate sau ezită să colaboreze (de exemplu, părinți care refuză consilierea ori minimalizează gravitatea faptelor copilului). Autoritățile se confruntă și cu stigmatizarea din partea comunității – de multe ori, copiii care au comis infracțiuni sunt etichetați de vecini sau colegi drept „infractori”, ceea ce îngreunează reintegrarea lor școlară și socială. Legea 299/2018 a încercat să combată acest aspect, eliminând termenii stigmatizanți (precum „minor delincvent”) și folosind conceptul de copil cu comportament deviant sublinind că este vorba de un comportament corectabil, nu de o etichetă permanentărm.coe.intrm.coe.int. Cu toate acestea, în mentalitatea publică și uneori chiar a profesioniștilor, schimbarea de abordare necesită timp.
• Tranziția de la vechiul sistem la cel nou: În trecut, soluția aproape reflexă pentru copiii cu abateri de conduită era instituționalizarea în școli speciale sau centre de corecție (cunoscute ca școli-internat pentru copii „dificili”). În Republica Moldova au existat astfel de instituții rezidențiale destinate minorilor cu probleme de comportament. Reforma justiției juvenile din ultimul deceniu, aliniată la practicile europene, a dus la închiderea treptată a acestor școli de corecție și înlocuirea lor cu servicii comunitare individualizateanticoruptie.md. Totuși, tranziția nu este completă: personalul și metodele noi trebuie perfecționate. Unii copii obișnuiți cu regimul sever al vechilor internate pot avea dificultăți în noua abordare mai blândă, iar unii profesioniști mai vechi pot fi tentați să propună repede separarea copilului problematic de comunitate. Statul, prin instruiri și proiecte (adesea susținute de UNICEF, Consiliul Europei etc.), investește în formarea specialiștilor (polițiști, judecători, asistenți sociali) în domeniul justiției prietenoase copilului și a măsurilor alternative la detențieold.cancelaria.gov.md, tocmai pentru a consolida noul sistem.

În concluzie, obligațiile statului moldovean față de un copil minor aflat în conflict cu legea (sub vârsta răspunderii) se traduc printr-un ansamblu de măsuri de educație, supraveghere și reeducare menite să îl îndrepte pe copil și să îl protejeze, în loc să-l pedepsească. Statul trebuie să asigure acestor copii șansa de a înțelege greșeala într-un mediu care îi oferă sprijin și ghidare: de la menținerea lui la școală și consiliere psihologică, până la plasament într-un mediu structurat când e necesar. Aplicarea în practică a acestor măsuri implică o cooperare strânsă între instituții (poliție, asistență socială, educație, sistem medical, justiție) și familia copilului, conform procedurilor legale stabiliteanticoruptie.mdanticoruptie.md. Deși există provocări și lucruri de îmbunătățit (servicii insuficiente, resurse limitate, implementare neuniformă), direcția politicilor publice este clară: fiecare copil care a greșit trebuie tratat cu atenție și grijă, nu ca un infractor incorigibil, ci ca un viitor cetățean care poate fi readus pe calea cea bună. Acesta este sensul profund al obligației statului de educație, supraveghere și reeducare a minorilor în conflict cu legea, conform legislației Republicii Moldova și standardelor internaționale în materie.anticoruptie.mdrm.coe.int

Avocat Roman Zadoinov