În Republica Moldova, desfacerea căsătoriei (divorțul) este reglementată de Codul familiei (Legea nr. 1316-XIV/2000) și alte acte normative, care prevăd trei modalități principale de divorț: pe cale administrativă (la oficiul stării civile), prin procedură notarială (acordul soților autentificat la notar) sau pe cale judecătorească (prin hotărâre a instanței)zdg.mdzdg.md. Alegerea procedurii depinde de existența acordului soților și de eventualele litigii privind copiii minori, bunurile comune ori obligațiile de întreținere. În continuare, vom prezenta condițiile și pașii fiecărei proceduri, precum și problemele accesorii care trebuie soluționate în cadrul divorțului (partajul bunurilor comune, custodia copiilor și pensia de întreținere), cu referire la prevederile Codului familiei al Republicii Moldova și ale altor acte normative relevante.
Divorțul pe cale administrativă (la oficiul stării civile)
Divorțul administrativ se realizează prin intermediul organelor de stare civilă (Agenția Servicii Publice) și este posibil doar în condiții de acord și lipsă de litigii. Potrivit art. 33 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Codul familiei, oficiul stării civile poate dispune desfacerea căsătoriei la cererea comună a soților dacă ambii soți consimt la divorț și nu au neînțelegeri cu privire la:
- Copiii minori comuni – întreținerea, educația și stabilirea domiciliului acestora;
- Bunurile comune – modalitatea de partaj a proprietății comune în devălmășie;
- Pensia de întreținere – contribuția pentru creșterea copiilor sau, eventual, întreținerea unuia dintre soți (dacă se pune problema)asp.gov.mdzdg.md.
Cu alte cuvinte, divorțul administrativ este posibil atunci când soții au ajuns la un acord asupra tuturor aspectelor esențiale ale desfacerii căsătoriei. În această situație, soții depun o declarație comună de divorț la oficiul stării civile competent – fie la organul din raza domiciliului unuia dintre soți, fie la cel unde a fost încheiată inițial căsătoriaasp.gov.md. Regulă generală este prezența ambilor soți la depunerea cererii; dacă însă un soț nu poate fi prezent personal, el poate transmite acordul său prin declarație autentificată notarial, care va fi anexată cererii depuse de celălalt soțasp.gov.mdzdg.md.
Termene și procedură: După înregistrarea cererii de divorț, ofițerul de stare civilă acordă soților un termen de așteptare de 30 de zile (termen de reflecție) înainte de a pronunța divorțulzdg.md. La expirarea acestui termen – dacă soții nu și-au retras între timp cererea – se procedează la înregistrarea divorțului. Divorțul se consideră finalizat odată cu înscrierea actului de divorț în registrele de stare civilă, iar fiecărui fost soț i se eliberează un certificat de divorț separatzdg.md. Este important de menționat că absența nejustificată a unuia dintre soți la data fixată pentru înregistrarea divorțului nu împiedică desfacerea căsătoriei – ofițerul de stare civilă va pronunța oricum divorțul, dacă cererea nu a fost retrasăservicii.gov.mdzdg.md.
Cazuri speciale: Legislația permite divorțul administrativ și la cererea unilaterală a unuia dintre soți în situații excepționale, când consimțământul celuilalt nu este necesar. Astfel, conform art. 36 alin. (2) din Codul familiei, un soț poate solicita oficiului stării civile desfacerea căsătoriei dacă celălalt soț: (i) a fost pus sub ocrotire judiciară (tutelă din cauza incapacității); (ii) a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească; sau (iii) a fost condamnat la închisoare mai mult de 3 aniasp.gov.mdzdg.md. În aceste cazuri, soțul care inițiază divorțul va anexa la declarație hotărârea judecătorească relevantă (ce atestă starea de fapt – de exemplu, hotărârea de punere sub tutelă, de declarare a dispariției sau sentința de condamnare) și certificatul de căsătorie în originalzdg.md. Procedura este similară: după depunerea actelor, divorțul se înregistrează la expirarea termenului legal de o lună, în prezența soțului solicitantzdg.md.
Efecte juridice: Data desfacerii căsătoriei prin acord administrativ este data înregistrării actului de divorț la oficiul stării civileagent.gov.mdagent.gov.md. De la acel moment, încetează drepturile și obligațiile conjugale ale soților. Soțul care și-a schimbat numele la căsătorie are dreptul fie să păstreze numele dobândit, fie să revină la numele purtat înainte de căsătorie; opțiunea privind numele după divorț se consemnează în declarația de divorț depusă la oficiul stării civileservicii.gov.mdservicii.gov.md. În privința aspectelor patrimoniale și familiale asupra cărora s-a realizat acordul (copii, pensie de întreținere, partaj etc.), soții sunt ținuți de înțelegerea lor amiabilă. Trebuie subliniat că litigiile ulterioare referitoare la partajul bunurilor, la creșterea copiilor sau la obligația de întreținere pot fi soluționate de instanța de judecată chiar și după divorțul pronunțat de organul de stare civilăasp.gov.md – dacă, de exemplu, apar neînțelegeri ulterioare privind bunurile comune sau dacă unul dintre soți nu își respectă obligațiile asumate, partea interesată se poate adresa instanței.
Documente și costuri: Pentru divorțul administrativ sunt necesare, în general, următoarele acte: buletinele de identitate ale soților, certificatul de căsătorie (original) și, în cazurile speciale menționate, copia hotărârii judecătorești ce dovedește situația excepțională (tutela, dispariția sau condamnarea)zdg.md. Serviciul de înregistrare a divorțului la ASP este supus unei taxe relativ modice – de ordinul câtorva sute de lei pentru fiecare soț (aproximativ 300 lei de persoană în practică)zdg.md. Anumite categorii vulnerabile (persoane cu dizabilități, veterani, pensionari, etc.) pot beneficia de scutiri de la plata taxei, conform Hotărârii Guvernului nr. 966/2020servicii.gov.mdservicii.gov.md.
Divorțul la notar (desfacerea căsătoriei prin acordul soților)
O a doua modalitate extrajudiciară de divorț este procedura notarială, introdusă de legislația recentă ca alternativă la oficiul stării civilezdg.mdzdg.md. Divorțul la notar este, la bază, tot un divorț amiabil, fiind condiționat de acordul ambilor soți și de soluționarea prealabilă a tuturor aspectelor legate de copii, bunuri și obligații de întreținere. Spre deosebire de oficiul stării civile, notarul poate oferi părților consiliere juridică în formalizarea acordului de divorț, ceea ce poate fi util în cazurile cu elemente mai complexe (copii minori, proprietăți numeroase, etc.).
Condiții de admisibilitate: Notarul poate pronunța divorțul numai dacă soții sunt de acord să încheie căsătoria și au ajuns la un acord scris cu privire la consecințele divorțului. Dacă există copii minori comuni și bunuri comune, soții trebuie să indice în cererea de divorț sau într-un acord separat autentificat notarial modul în care vor fi exercitate drepturile părintești și cum vor fi împărțite bunurile, astfel încât acordul să cuprindă: stabilirea domiciliului copiilor, contribuția fiecărui părinte la educația și întreținerea acestora, programul de relații personale (vizite) cu copiii, precum și înțelegerea privind partajul bunurilor comune și (dacă e cazul) pensia de întreținere între soțizdg.mdzdg.md. Practic, la notar se formalizează un acord comprehensiv de divorț, care acoperă toate aspectele, prevenind litigii ulterioare.
Procedura notarială: Divorțul la notar se inițiază prin depunerea unei cereri de desfacere a căsătoriei la biroul notarial. Cererea se face în conformitate cu un model aprobat de Ministerul Justiției și se depune, de regulă, în prezența ambilor soțizdg.md. Este posibilă și depunerea cererii de către numai unul dintre soți, dacă celălalt soț a transmis notarului, în prealabil, consimțământul său autentificat pentru divorț și pentru examinarea cererii în lipsa sazdg.md. Acest mecanism permite finalizarea divorțului și în situația în care unul dintre soți este plecat peste hotare sau nu se poate prezenta personal, dar este de acord cu procedura (analog situației de la oficiul stării civile cu declarație notarială anticipată).
La depunerea cererii, notarul verifică îndeplinirea condițiilor legale (acordul soților, clarificarea aspectelor privind copii și bunuri) și apoi acordă soților un termen de așteptare de 30 de zile de la data cereriizdg.md. Pe durata acestui termen, oricare dintre soți are dreptul să revină asupra deciziei și să își retragă cererea de divorț, dacă se răzgândeștezdg.md. La expirarea celor 30 de zile, dacă nu intervine nicio retragere, notarul va emite încheierea de desfacere a căsătoriei prin acordul soților. La cererea ambilor soți, termenul de 30 de zile poate fi prelungit o singură dată, cu încă cel mult 30 de zile, pentru a le oferi timp suplimentar de reflecțiezdg.md.
Actul de divorț notarial: Încheierea de divorț emisă de notar consemnează toate elementele esențiale ale desfacerii căsătoriei – data desfacerii, numele de familie pe care fiecare fost soț îl va purta după divorț, precum și, după caz, mențiuni privind acordul parental referitor la copii și partaj (de exemplu: cu cine vor locui minorii, programul de legături personale cu celălalt părinte, cuantumul pensiei de întreținere pentru copii, partajarea bunurilor comune, obligația de întreținere între foștii soți etc.)zdg.mdzdg.md. Practic, încheierea notarială de divorț reflectă voința părților și are valoarea juridică a unui act de stare civilă de divorțzdg.md. Notarul întocmește actul de divorț în mai multe exemplare (cinci, conform legii), eliberând câte un original pentru fiecare fost soț, reținând unul în arhiva proprie și transmițând două originale, în termen de 3 zile, către oficiul stării civile competent, împreună cu certificatul de căsătorie original, pentru înregistrarea oficială a divorțului în registrele de stare civilăzdg.md. În urma înregistrării de către starea civilă, foștilor soți li se poate elibera și certificatul de divorț, similar ca în procedura administrativă.
Costuri și asistență notarială: Divorțul la notar implică unele costuri mai ridicate decât la oficiul stării civile, dată fiind natura serviciului notarial. Onorariile notariale pentru procedura de divorț pot ajunge până la aproximativ 1000 de lei în total (sumă ce include întocmirea actelor și emiterea încheierii)zdg.mdzdg.md. Dacă sunt implicați copii minori, se poate percepe un onorariu suplimentar pentru autentificarea acordului parental privind pensia alimentară și aspectele legate de minorizdg.md. Totuși, avantajul procedurii notariale este că părțile beneficiază de asistența juridică a notarului în redactarea acordului de divorț, asigurându-se că toate aspectele legale sunt acoperite în mod clar și echitabil. Notarul se asigură, de asemenea, că acordul soților nu încalcă drepturile copiilor minori sau ale vreunui soț; dacă ar exista prevederi vădit defavorabile (de exemplu renunțarea completă la pensia de întreținere a copiilor), notarul ar trebui să ceară corectarea lor, altfel divorțul nu ar putea fi pronunțat astfeljustitietransparenta.md.
În concluzie, divorțul notarial reprezintă o cale rapidă și elegantă de a divorța pe cale amiabilă, însă doar pentru cuplurile care au consens asupra tuturor chestiunilor familiale și patrimoniale. În caz contrar – dacă există dispute nerezolvate sau lipsa acordului unuia dintre soți – singura opțiune rămâne divorțul în instanța de judecată.
Divorțul pe cale judiciară (divorțul la instanța de judecată)
Divorțul judiciar intervine atunci când nu sunt întrunite condițiile unui divorț amiabil la starea civilă sau la notar. Conform art. 34 și 36 din Codul familiei, instanța de judecată este competentă să dispună desfacerea căsătoriei în următoarele situații principale: (a) există copii minori comuni, iar soții nu au ajuns la un acord privind creșterea, întreținerea și domiciliul acestora; (b) unul dintre soți nu este de acord cu divorțul (refuză să își dea consimțământul la desfacerea căsătoriei); sau (c) ambii soți doresc divorțul, dar nu se prezintă la oficiul stării civile și nici nu oferă consimțământul prin declarație notarială pentru procedura administrativăasp.gov.mdzdg.md. Așadar, ori de câte ori există un litigiu familial – fie asupra divorțului însuși, fie asupra condițiilor post-divorț (copii, bunuri, pensii) – divorțul se va realiza prin hotărâre judecătorească.
Condiția divorțului în instanță (pe fond) este aceea că relația dintre soți este iremediabil deteriorată, conviețuirea și viața de familie fiind imposibil de continuathumanrightsguide.md. Codul familiei prevede că cererea de divorț poate fi depusă de oricare soț, chiar dacă celălalt se opunehumanrightsguide.md. Practic, voința unui singur soț de a rupe căsătoria, dacă este ferm exprimată, indică faptul că legătura conjugală s-a destrămat iremediabil – instanța nu poate refuza desfacerea căsătoriei atâta timp cât coabitarea nu mai este posibilă. În cererea de chemare în judecată, reclamantul va arăta temeiurile de fapt și de drept ale divorțului (exemple: despărțirea în fapt a soților, lipsa de comunicare, violența domestică sau alte motive care fac imposibilă continuarea căsătoriei)humanrightsguide.mdhumanrightsguide.md. Deși motivul de divorț nu mai trebuie dovedit prin culpa soțului pârât (Moldova recunoaște desfacerea căsătoriei fără a impune stabilirea unei culpe, accentul fiind pe imposibilitatea conviețuirii), reclamantul trebuie să convingă instanța că dorința de divorț este justificată de ruptura familială survenită.
Competența instanței: Cererea de divorț se soluționează de judecătoria de drept comun. Codul de procedură civilă prevede, ca regulă generală, că cererea se depune la instanța de la domiciliul pârâtului (celuilalt soț)zdg.mdzdg.md. Există însă și un forum alternativ: dacă reclamantul solicită în același timp și încasarea pensiei de întreținere pentru copii minori, atunci are opțiunea de a depune cererea la instanța de la domiciliul său (al părintelui care cere pensia alimentară)zdg.mdzdg.md. Această excepție urmărește să protejeze părintele rezident cu copilul, permițându-i să intenteze acțiunea în raza sa teritorială. În practică, multe cereri de divorț cu copii includ capătul de cerere privind pensia de întreținere, permițând astfel alegerea instanței celei mai convenabile pentru părinte și copil.
Procedura de judecată: Odată sesizată instanța, procesul de divorț se desfășoară conform regulilor de procedură civilă. Soții (părțile) pot participa personal la judecată sau pot fi reprezentați de avocați; de asemenea, pot solicita ca judecarea cauzei să aibă loc în lipsa lor, dacă – de exemplu – doresc evitarea prezenței la ședințezdg.md. Instanța va examina probele prezentate (acte, martori, eventuale rapoarte de la autoritatea tutelară cu privire la minori etc.) și, dacă constată că legăturile de familie sunt grav și iremediabil afectate, va pronunța o hotărâre de desfacere a căsătoriei. Hotărârea de divorț produce efecte după ce rămâne definitivă și este înscrisă la starea civilă – căsătoria încetează oficial la data înscrierii divorțului în registrul de stare civilă, conform legiiagent.gov.mdagent.gov.md.
Pe lângă pronunțarea divorțului propriu-zis, instanța are obligația să soluționeze și chestiunile accesorii care decurg din desfacerea căsătoriei, dacă acestea sunt ridicate în proces. Astfel, hotărârea judecătorească de divorț trebuie să cuprindă decizii cu privire la: exercitarea drepturilor părintești față de copiii minori și locuința (domiciliul) copiilor; modul de menținere a legăturilor personale dintre copii și părintele separat; obligația de întreținere a copiilor (pensia alimentară); precum și partajul bunurilor comune, dacă a fost solicitathumanrightsguide.mdhumanrightsguide.md. Instanța poate lua act de un acord al soților cu privire la aceste aspecte (dacă, pe parcursul procesului, părțile ajung la o înțelegere amiabilă) – de exemplu, soții pot prezenta instanței un acord scris privind pensia de întreținere a copiilor și cu cine vor locui aceștia, conform art. 38 din Codul familieijustitietransparenta.md. Totuși, instanța va verifica acordul respectiv sub aspectul respectării interesului superior al copilului: dacă constată că prevederile acordului lezează drepturile și interesele copiilor minori ori ale unuia dintre soți, aceasta nu va omologa acel acord, ci va hotărî conform propriei aprecieri cu cine rămân copiii și ce pensie se plătește pentru eijustitietransparenta.md. Prin urmare, controlul judecătoresc asigură că niciun compromis între soți nu încalcă garanțiile legale ale copiilor.
Durata și costurile procesului: Procedura de divorț în instanță durează, în general, mai mult decât cea pe cale administrativă sau notarială. Nu există un termen fix legal pentru pronunțarea divorțului de la depunerea cereriizdg.md, durata depinzând de complexitatea cazului (numărul de ședințe necesare, efectuarea de expertize, încărcătura de pe rolul instanței etc.). În practică, un divorț judiciar necontestat (soțul pârât nu se opune și nu sunt copii sau bunuri de împărțit) se poate finaliza în câteva luni, pe când un divorț cu litigii asupra custodiei sau partajului poate dura un an sau mai mult. Statistica arată că divorțurile cu minori durează în medie mai mult decât cele fără minori, dat fiind că implică și autoritatea tutelară și eventuale rapoarte de evaluare. Referitor la costuri, justițiabilii trebuie să achite o taxă de stat (taxă judiciară) la depunerea cererii. Taxa este relativ simbolică pentru capătul principal de cerere: 40 de lei pentru primul divorț, iar dacă reclamantul a mai fost căsătorit și divorțat anterior, taxa crește la 200 de lei (pentru a doua sau ulterioară acțiune de divorț)zdg.md. În plus, pentru cererile accesorii se aplică taxe cumulate: de exemplu, pentru stabilirea domiciliului copiilor se plătește 100 de lei (taxă fixeată de lege)zdg.md, iar o cerere de partaj implică o taxă judiciară de 3% din valoarea bunurilor supuse partajului (dacă partajul este solicitat în același proces)zdg.mdzdg.md. De asemenea, fiecare parte își suportă propriile cheltuieli cu avocații sau experții, însă instanța poate obliga partea care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ale celeilalte părți, conform regulilor generale de procedură.
Notă: Legislația procesuală prevede și posibilitatea ca instanța să acorde soților un termen de împăcare în cursul procesului (amânând pronunțarea, dacă există șanse de reconciliere). Însă, dacă la termenul acordat soții își mențin cererea de divorț, instanța va pronunța desfacerea căsătoriei. Nu în ultimul rând, soții au dreptul oricând, pe parcursul judecății, să încheie o tranzacție de împăcare – fie renunțând la divorț, fie soluționând amiabil cererile accesorii (custodie, partaj, pensii) și solicitând instanței să ia act de tranzacțiezdg.md. În practică, multe divorțuri inițiate litigios se transformă în divorțuri prin acord în fața instanței, părțile ajungând la înțelegere înainte de hotărârea finală.
În cele ce urmează vom detalia problemele principale ce trebuie soluționate în cadrul unui divorț, conform legislației Republicii Moldova: împărțirea bunurilor comune ale soților, custodia și domiciliul copiilor minori și obligația de întreținere (pensia alimentară). Aceste aspecte pot fi rezolvate fie pe cale amiabilă (prin acordul soților, omologat de notar sau instanță), fie – în caz de dezacord – prin hotărârea instanței, bazată pe lege și pe probele administrate.
Împărțirea bunurilor comune (partajul averii soților)
Regimul bunurilor comune în devălmășie: În dreptul familiei din Republica Moldova, soții sub efectul căsătoriei se bucură, de regulă, de un regim de comunitate legală a bunurilor. Aceasta înseamnă că toate bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei (cu anumite excepții legale) devin bunuri comune în devălmășie ale soțilorro.linkedin.comro.linkedin.com. Potrivit fostului art. 30 din Codul familiei (abrogat odată cu integrarea regimurilor matrimoniale în Codul civil), bunurile dobândite în timpul căsătoriei aparțin soților concomitent, fără a se stabili cote-părți idealebuletinulnotarilor.ro. Caracterul de devalmaș implică faptul că fiecare soț are drepturi egale asupra întregului masei de bunuri comune, fără o fracție determinată anterior partajului. În categoria bunurilor comune intră, între altele: veniturile din muncă ale fiecărui soț (salariile, veniturile din activități de antreprenoriat sau intelectuale), alte venituri obținute în perioada căsătoriei (prime, indemnizații – cu excepția celor cu destinație special compensatorie), achizițiile de bunuri mobile sau imobile făcute în timpul căsătoriei, precum și economiile realizate în acest intervalro.linkedin.comro.linkedin.com. Chiar dacă un bun este înregistrat formal pe numele unui singur soț, dacă a fost cumpărat cu fonduri comune în timpul căsătoriei, el este considerat proprietate comună a ambilor soțiro.linkedin.comro.linkedin.com.
Pe de altă parte, legea distinge și bunurile proprii (personale) ale fiecărui soț, care nu intră în partaj. Sunt bunuri personale cele dobândite înaintea căsătoriei de către unul dintre soți, precum și cele dobândite gratuit în timpul căsătoriei (prin moștenire sau donație, făcute exclusiv unuia dintre soți)ro.linkedin.com. De asemenea, bunurile destinate uzului personal (de exemplu, hainele, obiectele de igienă) sau profesionale ale unui soț pot fi exceptate de la comunitate. La divorț, fiecare soț își păstrează bunurile proprii, iar doar bunurile comune vor face obiectul împărțelii.
Partajul amiabil vs. judiciar: Soții au libertatea de a-și împărți bunurile comune pe cale amiabilă, fie în timpul căsătoriei, fie cu ocazia divorțului sau după divorț. Un contract de partaj autentificat notarial poate consfinți acordul părților privind distribuția bunurilor comune, evitând litigiultvn.mdfacebook.com. În practică, un asemenea acord voluntar se poate încheia concomitent cu procedura de divorț (mai ales la notar, unde acordul de partaj este parte din înțelegerea de divorț) sau separat, după divorț. Dacă însă soții nu se înțeleg asupra împărțelii, atunci instanța de judecată va realiza partajul, la cererea unuia dintre eiro.linkedin.comzdg.md. Codul familiei (anterior) și legislația civilă prevăd un termen de prescripție de 3 ani de la data desfacerii căsătoriei pentru introducerea acțiunii de partajro.linkedin.comro.linkedin.com. Cu alte cuvinte, oricare fost soț poate solicita partajarea judiciară a averii comune în decurs de trei ani de la divorț – după trecerea acestui termen, dreptul material la acțiune se prescrie.
Criterii și reguli de partaj judiciar: În cazul partajului pronunțat de instanță, regula de bază este că soții au drepturi egale asupra bunurilor comune, instanța urmând să stabilească cota-parte ce revine fiecăruia, de obicei câte 1/2 din masa bunurilor. Instanța va încerca, pe cât posibil, să facă partajul în natură – atribuind fiecărui soț anumite bunuri, în așa fel încât valorile să fie echilibrate. Dacă împărțirea în natură duce la loturi inegale, soțul care primește bunuri de valoare mai mare poate fi obligat la plata unei sulțe (compensație bănească) către celălalt soț, pentru echilibrarea cotelor. Bunurile imobile sau bunurile indivizibile pot fi atribuite unuia dintre soți (în funcție de circumstanțe, cum ar fi nevoia de locuire a copiilor minori cu unul dintre părinți), cu obligarea acestuia de a plăti contravaloarea cotei-părți cuvenite fostului partener. Un exemplu elocvent îl constituie situația în care în masa bunurilor comune figurează participații într-o societate comercială pe numele unuia dintre soți (de exemplu, părți sociale deținute de soție într-o firmă). Într-un caz notoriu (Terentiev c. Moldovei, 2019), soții dețineau împreună, între altele, 23% din capitalul social al unei SRL, evaluat la circa 11.000 USDagent.gov.md. Instanța de fond a încercat o divizare proporțională, atribuind soțului reclamant o parte din acea cotă (11,5%) alături de alte bunuriagent.gov.md, însă la apel s-a constatat că o asemenea împărțire contravenea legii societare (societatea nu putea fi forțată să primească un asociat nou). Ca urmare, instanța de apel a dispus atribuirea întregii cote sociale soției și compensarea soțului cu alte bunuri (apartamentul comun și automobilul) plus o sumă de baniagent.gov.md. Acest exemplu arată că instanța poate recurge la echivalențe bănești și soluții flexibile pentru a asigura împărțirea justă, mai ales în cazurile complexe.
În stabilirea partajului, instanța poate ține cont și de contribuția efectivă a fiecărui soț la dobândirea bunurilor, însă această evaluare are relevanță în special dacă se pretinde o deviere de la prezumția egalității (situații rare, când un soț cere o cotă majorată motivat de contribuția sa substanțial mai mare sau de nevoile copiilor rămași cu el). În absența unor factori excepționali, cotele rămân egale. De asemenea, datoriile contractate în timpul căsătoriei urmează regimul juridic al bunurilor: dacă datoria a fost contractată de un soț în interesul comun al familiei, ea se consideră obligație comună și va fi repartizată între foștii soți (fie prin preluarea datoriei de un soț și ajustarea loturilor de bunuri, fie prin obligarea ambilor la plată)ro.linkedin.com. Datoriile personale (care au folosit exclusiv soțului care le-a făcut, fără legătură cu nevoile familiei) rămân în sarcina acelui soț și nu afectează partajulro.linkedin.com.
Procedură și evaluare: În procesul de partaj, părțile trebuie să indice bunurile de împărțit și valorile acestora. Dacă există dispută asupra valorii (foarte frecvent, de exemplu în cazul imobilelor sau al afacerilor de familie), instanța poate dispune o expertiză de evaluare. Este esențial ca părțile să solicite la timp o astfel de probă, dacă apreciază că valorile declarate de celălalt soț nu sunt reale. Reluând cazul Terentiev menționat, soțul nemulțumit a invocat târziu (abia în recurs) că valoarea reală a cotei sociale a soției ar fi fost mult mai mare decât cea considerată de instanțe, însă pentru că nu a cerut o expertiză contabilă la momentul oportun, instanțele nu au putut reevalua masa partajabilăagent.gov.mdagent.gov.md. Acea omisiune l-a costat practic pierderea revendicării, Curtea Supremă respingând recursul, iar o plângere la CEDO pe acest subiect a fost declarată inadmisibilă (reclamantul însuși fiind vinovat că nu a solicitat proba necesară în termen util)agent.gov.md. Așadar, în litigiile de partaj este crucial ca soții să fie diligenti în propunerea probelor (expertize, înscrisuri doveditoare ale contribuțiilor etc.).
Finalizarea partajului: Partajul bunurilor comune poate fi realizat odată cu divorțul (dacă părțile cer acest lucru și au achitat taxele aferente) sau separat, ulterior divorțului, printr-o acțiune distinctă. Hotărârea de partaj va arăta concret care bunuri revin fiecărui fost soț sau ce sume de bani trebuie plătite pentru egalizare. În măsura posibilului, se atribuie fiecăruia bunurile pe care le folosea sau care îi sunt necesare (de exemplu, bunurile legate de profesia sa). După partaj, foștii soți devin proprietari exclusivi pe bunurile din lotul propriu și nu mai au pretenții unul față de altul cu privire la patrimoniul comun. Menționăm că un partaj amiabil (prin tranzacție în fața instanței sau act notarial) poate aduce beneficii ambelor părți, economisind timpul și costurile unui litigiu, mai ales dacă masa bunurilor nu este foarte complexă. Instanțele încurajează tranzacțiile: chiar și după ce procesul de partaj a început, părțile pot conveni împărțeala între ele, prezentând instanței spre consfințire înțelegerea lorzdg.md.
Custodia copiilor minori și stabilirea domiciliului acestora
Una dintre cele mai sensibile probleme într-un divorț este cea referitoare la copiii minori ai soților – stabilirea modului în care se va exercita autoritatea părintească după divorț, a locuinței copilului și a contribuției fiecărui părinte la creșterea și educația acestuia. Legislația Republicii Moldova aderă la principiul modern al responsabilității parentale comune: ambii părinți au drepturi și obligații egale față de copiii lor, indiferent dacă sunt căsătoriți, divorțați sau locuiesc separatjustitietransparenta.md. Desfacerea căsătoriei nu afectează calitatea de părinte – ambii părinți rămân în continuare titulari ai drepturilor părintești (numite uneori „custodie legală comună”), cu excepția cazului extrem în care unul ar fi decăzut din drepturile părintești prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, discuția în caz de divorț se concentrează pe stabilirea la care dintre părinți vor locui efectiv copiii (domiciliul) și modul în care celălalt părinte își va exercita dreptul de a avea legături personale cu copiii și obligația de întreținere. Această decizie poate fi luată de părinți de comun acord sau, dacă nu există acord, de către instanța de judecată, în conformitate cu interesul superior al copilului.
Acordul parental vs. hotărâre judecătorească: Ideal, părinții care divorțează ar trebui să ajungă la un acord amiabil cu privire la copii – cine va fi părintele rezident (la care vor locui copiii), cum vor colabora în privința educației și întreținerii și ce program de vizite va avea părintele nerezident. Legea recunoaște posibilitatea acestui acord parental, ba chiar îl încurajează: art. 38 din Codul familiei permite soților ca, la desfacerea căsătoriei, să prezinte instanței un acord scris privind copiii și pensia de întreținere, iar instanța îl va încuviința dacă nu contravine intereselor copiluluijustitietransparenta.md. În practică însă, așa cum remarca o analiză juridică, sunt puține divorțuri în care părțile convin de la început asupra domiciliului și întreținerii minorilor, cele mai multe cazuri degenerând în dispute aprinse pentru „custodia” copiilorjustitietransparenta.md. În absența unei înțelegeri, va decide instanța, după o evaluare atentă a tuturor împrejurărilor relevante.
Criteriile instanței și interesul copilului: Codul familiei și jurisprudența pun accentul pe interesul superior al copilului ca principiu călăuzitor în stabilirea măsurilor legate de minori. Instanța va analiza, între altele: capacitatea fiecărui părinte de a se ocupa de copil, condițiile materiale și morale pe care le oferă, legăturile afective ale copilului cu fiecare părinte, continuitatea în îngrijire (de exemplu, dacă până la divorț copilul a stat preponderent cu un părinte), precum și eventuale situații speciale (starea de sănătate a copilului sau a părintelui, programul de muncă al acestora, existența altor frați pe care instanța ar evita să-i separe etc.). Opinia copilului este luată în considerare, ținând cont de vârsta și maturitatea acestuia. Codul familiei prevede expres că, după împlinirea vârstei de 10 ani, copilul minor poate fi ascultat de instanță în problemele care îl privesc, iar de la 14 ani, copilul are dreptul să își exprime liber opțiunea cu privire la părintele cu care dorește să locuiascăconsult1avocat.comjustitietransparenta.md. De altfel, legislația a fost recent modificată pentru a întări acest drept de alegere al copilului de peste 14 ani (instanța fiind ținută să respecte opțiunea, cu excepția cazului când ar fi contrară interesului evident al minorului – situații de abuz, neglijență din partea părintelui preferat etc.). Pe scurt, dorința copilului major de 14 ani devine un factor decisiv în stabilirea locuinței sale, în timp ce dorința copilului mai mic poate fi un factor important, dar nu neapărat hotărâtor.
În soluționarea acestor litigii, instanța colaborează adesea cu autoritățile tutelare locale (de ex. Direcția pentru protecția copilului). Potrivit legii, autoritatea tutelară poate efectua anchete psiho-sociale, poate încerca medierea unui program de legături personale și emite un aviz privind situația copilului, pe care instanța îl va avea în vederejustitietransparenta.mdjustitietransparenta.md. Dacă părinții nu sunt mulțumiți de deciziile sau recomandările autorității tutelare (de exemplu, un orar de vizită stabilit administrativ), ei le pot contesta în fața instanței, care va hotărî definitivjustitietransparenta.mdjustitietransparenta.md.
Domiciliul copilului și programul de legături personale: Hotărârea de divorț (sau hotărârea ulterioară într-un proces separat) va specifica cu care părinte va avea domiciliul copilul minor. Părintele rezident va exercita în fapt îngrijirea zilnică a copilului, însă ambii părinți păstrează autoritatea părintească asupra copilului. Părintele nerezident are dreptul de a avea legături personale regulate cu copilul (drept de vizitare, de a găzdui copilul la sfârșit de săptămână sau vacanțe etc.), precum și obligația de a contribui financiar la întreținerea acestuia (prin pensia alimentară). Codul familiei prevede la art. 63 alin. (4) că părintele care locuiește separat de copil are dreptul să petreacă timp cu copilul la domiciliul săujustitietransparenta.md. Coroborat, art. 64 CF interzice părintelui rezident să împiedice contactul copilului cu celălalt părinte, cu excepția cazului în care acest contact ar dăuna intereselor copilului sau ar pune în pericol starea lui fizică sau psihicăjustitietransparenta.mdjustitietransparenta.md. Cu alte cuvinte, un părinte nu poate, pe cont propriu, să îi refuze celuilalt părinte legătura cu copilul – numai instanța (sau autoritatea tutelară) poate limita acest drept, și numai dacă există motive grave (abuz, violență, influență negativă majoră asupra copilului). Dacă un părinte susține că prezența celuilalt părinte prejudiciază copilul, legea îl obligă să dovedească acest pericol concret (de exemplu, cu probe privind comportamentul abuziv)justitietransparenta.mdjustitietransparenta.md. În lipsa unor asemenea probe, obstrucționarea legăturilor personale de către părintele rezident este ilegală și poate atrage sancțiuni (inclusiv schimbarea domiciliului copilului la celălalt părinte, în cazuri extreme).
Litigii post-divorț privind minorii: În practică, după divorț pot surveni modificări ce impun ajustarea măsurilor privind copiii – de exemplu, dacă părintele rezident intenționează să se mute în altă localitate sau țară cu copilul, ori dacă părintele nerezident nu respectă programul de vizitare sau nu plătește pensia alimentară. Astfel de probleme se soluționează fie prin revenirea la autoritatea tutelară (pentru mediere sau stabilirea unui nou orar de legături personale), fie, cel mai adesea, prin acțiuni în instanță (cereri de modificare a domiciliului copilului, de restrângere a drepturilor părintești, ordonanțe președințiale pentru luarea unor măsuri urgente etc.). Codul familiei permite oricând reexaminarea măsurilor privind copii, dacă interesul acestora o cere – de pildă, dacă părintele rezident împiedică constant legăturile cu celălalt părinte, acesta din urmă poate solicita în instanță stabilirea explicită a unui program de vizitare sau chiar schimbarea domiciliului copilului. Astfel, responsabilitatea parentală este un domeniu în care instanțele mențin o jurisdicție potențial continuă până la majoratul copilului, orice modificare semnificativă a circumstanțelor putând justifica o revizuire a celor decise inițial.
Pensia de întreținere a copilului minor (obligația alimentară)
Obligația legală de întreținere a copiilor minori – denumită frecvent pensia alimentară – este reglementată detaliat în Codul familiei (Titlul IV – Obligațiile de întreținere). Ambii părinți sunt obligați, potrivit legii, să își întrețină copiii minori, contribuind la cheltuielile de creștere, educare și pregătire a acestora, proporțional cu mijloacele lor financiare. În cazul divorțului (sau al separării părinților necăsătoriți), această obligație se concretizează de regulă prin plata unei pensii de întreținere de către părintele la care copilul nu locuiește în mod curent, în favoarea copilului aflat în grija celuilalt părinte. Evident, părintele rezident își îndeplinește partea sa de obligație prin însăși grija zilnică și cheltuielile directe pe care le suportă cu copilul.
Stabilirea pensiei de întreținere: Părinții pot stabili de comun acord cuantumul pensiei alimentare și modul de plată – acest acord trebuie consemnat în scris, sub forma unui contract de întreținere autentificat notarialunej.mdunej.md. Legea impune însă o limită: cuantumul pensiei stabilite prin acord pentru copiii minori nu poate fi mai mic decât cel prevăzut de Codul familieiunej.md. Aceasta pentru a preveni înțelegeri prin care un părinte ar accepta o sumă derizorie, în detrimentul intereselor copilului. În lipsa unui acord voluntar, pensia de întreținere se stabilește pe cale judecătorească, la cererea părintelui îndreptățit (sau a tutorelui copilului, ori a autorității tutelare, în anumite situații)unej.mdunej.md. Instanța, în baza art. 74 și 75 din Codul familiei, va determina suma datorată ținând seama de veniturile părintelui obligat și de nevoile copilului.
Cuantumul legal al pensiei alimentare: Codul familiei prevede un sistem de stabilire procentuală a pensiei din veniturile părintelui obligat, similar practicii din alte jurisdicții. Art. 75 CF stipulează că pensia de întreținere pentru un copil minor se plătește în cote procentuale din salariul sau alte venituri ale părintelui debitor, după cum urmează: 1/4 (25%) din venituri pentru un copil; 1/3 (33,3%) pentru 2 copii; 1/2 (50%) pentru 3 sau mai mulți copiiunej.md. Aceste cote se aplică până la limita a jumătate din veniturile nete ale debitorului, indiferent de numărul de obligații (în sensul că, dacă sunt mai mult de 3 copii, totalul nu va depăși 1/2 din venituri). Instanța are însă posibilitatea de a micșora sau majora aceste cote, în funcție de circumstanțe particulare – de pildă, dacă părintele are situație materială precară, are și alte persoane în întreținere, ori dimpotrivă are venituri foarte mari și copilul are nevoi speciale, instanța poate devia de la procentajele standard pentru a stabili o pensie echitabilăunej.mdunej.md. Totodată, dacă veniturile părintelui debitor sunt variabile, inconstante sau obținute în natură (sau dacă nu are venit oficial), instanța poate stabili pensia de întreținere într-o sumă fixă lunară (uneori combinată cu o cotă procentuală din eventuale venituri viitoare)unej.md. Soluția practică este ca pensia să fie stabilită astfel încât copilul să beneficieze de un suport rezonabil, indiferent de modalitatea de plată a părintelui.
Durata obligației de întreținere: Pensia alimentară se datorează, de regulă, până la majoratul copilului (18 ani). Legea prevede însă și situații în care obligația continuă după 18 ani: dacă copilul își continuă studiile (de exemplu, la facultate) și are nevoie de sprijin, instanța poate menține pensia până la împlinirea vârstei de 21 sau 23 de ani, în funcție de circumstanțe (aceasta nu e explicit menționată în CF, dar practica tinde să acorde întreținere pe durata studiilor universitare, asimilându-se noțiunii de „circumstanțe excepționale”). Mai clar, Codul familiei obligă părinții să-și întrețină și copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material (de exemplu, un copil adult cu dizabilitate)unej.md. De asemenea, în caz de boală gravă sau altă situație excepțională survenită înainte de majorat (ex: o invaliditate a copilului aproape de 18 ani), instanța poate prelungi obligația de întreținere peste limita vârsteiunej.md. În schimb, dacă minorul se căsătorește înainte de 18 ani (dobândind capacitate deplină de exercițiu) sau devine el însuși părinte, obligația de întreținere din partea părinților săi firești încetează de regulă, deoarece noua sa situație legală prevalează.
Executarea obligației de întreținere: Odată stabilită (prin acord notarial sau hotărâre judecătorească), pensia de întreținere are caracter executoriu. Dacă părintele obligat nu plătește voluntar sumele datorate, celălalt părinte (creditorul obligației, în numele copilului) poate apela la un executor judecătoresc pentru recuperarea silită a pensieiunej.md. Executarea silită a pensiei alimentare se face cu prioritate și prin mijloace variate, deoarece legea acordă acestor creanțe un statut privilegiat. Executorul va proceda la urmărirea veniturilor și conturilor bancare ale debitorului, instituind rețineri directe (angajatorul va reține lunar cota stabilită din salariu) și va identifica bunurile debitorului ce pot fi sechestrate sau valorificate pentru acoperirea restanțelorunej.md. De asemenea, instanța (la cererea creditorului sau a executorului) poate dispune interdicția de a părăsi țara pentru debitorul care nu își achită obligațiile, ca măsură de presiuneunej.md. Legea prevede și sancțiuni în caz de eschivare intenționată de la plata pensiei de întreținere: debitorul poate răspunde contravențional sau penal. Codul penal al Republicii Moldova incriminează neplata cu rea-credință a pensiei alimentare – pedeapsa poate fi amendă între 550 și 650 unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității (150–200 de ore) sau chiar închisoare de până la 2 aniunej.md. Astfel de pedepse se aplică în special celor care acumulează restanțe mari și se sustrag voit de la obligație. În practică, executorii judecătorești apelează și la instrumente precum: punerea popririi pe indemnizații și alte venituri (inclusiv ajutoare sociale, în limitele legii – de exemplu, indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă pot fi urmărite pentru plata pensiei de întreținere conform Codului de executareunej.md), identificarea oricăror creanțe ale debitorului față de terți, notificarea organelor de poliție pentru darea în consemn la frontieră etc.unej.mdunej.md. De reținut că executarea pensiei alimentare este continuă și se întinde adesea pe mulți ani (până copilul devine major), ceea ce face ca dosarele de executare în materie de întreținere să fie uneori dificil de gestionat – se acumulează restanțe, debitorii își schimbă locul de muncă sau se ascund, necesitând eforturi repetate din partea executorilorunej.mdunej.md. În anul 2025, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești raporta o restanță totală la pensii de întreținere echivalentă cu peste 700.000 de luni neachitate (adică peste 58.000 de ani cumulat), afectând circa 49.000 de copii la nivel naționalunej.md. Aceste cifre alarmante au determinat autoritățile să inițieze campanii de conștientizare și înăsprirea legislației, sub sloganul sugestiv promovat de executorii judecătorești: „Nu vă umiliți copiii făcându-i să cerșească pensia de întreținere – achitați-o benevol!”unej.mdunej.md.
Întreținerea fostului soț: Deși în practică tema pensiei alimentare vizează aproape exclusiv copiii, menționăm că legislația familială reglementează și obligația de întreținere între soți și între foștii soți în anumite condiții. Conform art. 82-83 din Codul familiei, un fost soț poate solicita celuilalt fost soț pensie de întreținere dacă se află într-o stare de nevoie (inapt de muncă sau cu venituri insuficiente) și această stare a survenit înainte de divorț sau în cel mult un an de la divorținj.md. De exemplu, un soț care a fost întreținut în timpul căsătoriei și este atins de o boală gravă ce îl face inapt de muncă ar putea primi, pe baza hotărârii instanței, o pensie de întreținere de la fostul soț, pentru o perioadă determinată. Totuși, astfel de situații sunt destul de rare în practică, iar cuantumul și durata pensiei pentru fostul soț depind de multiple circumstanțe (vârsta și starea de sănătate, durata căsătoriei, culpa la divorț dacă a fost relevantă etc.). Instanța poate și să exonereze de obligația de întreținere un fost soț, dacă divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a celui care solicită pensie sau dacă durata căsătoriei a fost foarte scurtă.
Concluzii: Divorțul, ca proces juridic, implică nu doar încetarea relației maritale, ci și aranjamente importante pentru viitorul părților și al copiilor lor. Legislația Republicii Moldova oferă cadrul necesar pentru soluționarea echitabilă a tuturor acestor aspecte – de la modalități flexibile de a divorța pe cale amiabilă (administrativ sau notarial) până la proceduri contencioase care să protejeze părțile vulnerabile (copiii minori, soții aflați în nevoie). Codul familiei al Republicii Moldova rămâne actul de bază în materie, completat de Codul civil (privind regimul patrimonial) și Codul de procedură civilă (privind competența și procedurile), precum și de Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă (pentru aspectele de înregistrare la starea civilă)asp.gov.mdjustitietransparenta.md. Avocații care asistă clienți în divorț trebuie să fie familiarizați cu aceste reglementări, să știe să negocieze acorduri benefice și să utilizeze instrumentele legale (experți, autorități tutelare, executori judecătorești) pentru a asigura respectarea drepturilor clienților lor. Termenele procedurale (de exemplu, termenul de 30 de zile la divorțul amiabil, termenul de 3 ani pentru cererea de partaj) și exemplele din practica judiciară (precum cazul de partaj Terentiev sau statisticile privind durata divorțurilor) confirmă importanța unei abordări profesioniste și prevăzătoare în astfel de cauzero.linkedin.comzdg.md. Prin cunoașterea temeinică a regulilor și jurisprudenței în materie de divorț, avocații pot ghida părțile prin acest proces dificil, asigurându-se că drepturile lor – și mai ales interesul copiilor minori – sunt pe deplin protejate.
Surse legislative și bibliografie selectivă:
- Codul familiei al Republicii Moldova, art. 33–39, 63–64, 74–75, 82–83asp.gov.mdjustitietransparenta.md.
- Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă, art. 41–44 (înregistrarea divorțului la oficiul stării civile)asp.gov.md.
- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, art. 364–370 (procedura divorțului), art. 434 (competenta teritorială alternativă)zdg.md.
- Codul civil al Republicii Moldova (Cartea a doua, relațiile de familie – regimul comunității legale și partajul)ro.linkedin.comro.linkedin.com.
- Codul de executare al Republicii Moldova, art. 108 și urm. (executarea obligațiilor de întreținere)unej.md.
- Liliana Bînzari, “Divorțul: etape, condiții și costuri”, interviu în Ziarul de Gardă, 2022zdg.mdzdg.md.
- Valeriu Devderea, “Obligația de întreținere: între cine apare și cum se stabilește pensia de întreținere”, interviu UNEJ, 2021unej.mdunej.md.
- Violeta Gașițoi, “Cum este stabilit domiciliul copiilor minori după divorț”, ZDG/Justiție Transparentă, 2021justitietransparenta.mdjustitietransparenta.md.
- CEDO, decizia Terentiev v. Moldova (nr. 28973/06) din 09.05.2019 – privind partajul bunurilor la divorțagent.gov.mdagent.gov.md.
- Portalul serviciilor publice – ghidul “Înregistrarea divorțului” (ASP)servicii.gov.mdservicii.gov.md.
- Codul familiei adnotat – comentarii și explicații (Institutul Național al Justiției, 2020).