Introducere

Libertatea și independența presei reprezintă un pilon fundamental al democrației și statului de drept, având un rol esențial în informarea cetățenilor și controlul puterii. În Republica Moldova, acest principiu este consfințit legal – Constituția garantează libertatea de exprimare și dreptul la informație, recunoscând presa ca o instituție de bază a societății democratice. Totuși, evoluțiile recente au demonstrat că mass-media moldovenească se confruntă cu provocări grave, mai ales din cauza amenințărilor hibride externe. Aceste influențe străine – în special propaganda și dezinformarea orchestrate de actori ostili democrației – pun în pericol independența editorială și chiar securitatea informațională a presei din Republica Moldova.

În ultimul deceniu, contextul geopolitic tensionat din regiune (marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și de competiția dintre vectorul pro-european și cel pro-rus în Moldova) a transformat spațiul media într-un adevărat teren de luptă hibrid. Instituțiile media din Moldova au devenit ținta directă a campaniilor de manipulare externe, fiind folosite ca instrumente pentru subminarea încrederii publicului în valorile democratice și în orientarea pro-occidentală a țării. În acest articol, ne propunem să analizăm în profunzime riscurile generate de influențele hibride externe asupra presei moldovenești și să argumentăm necesitatea regândirii mecanismelor de protecție a presei – atât prin prisma experienței locale (studii de caz și exemple recente din Republica Moldova), cât și în comparație cu bune practici internaționale (în special din state europene). Vom examina cadrul legal și instituțional actual de protejare a mass-mediei, evidențiind punctele sale slabe în fața noilor forme de ingerință, și vom avansa propuneri concrete de reformă juridică și măsuri instituționale care ar putea spori reziliența presei în fața amenințărilor hibride. Tonul abordării este unul academic și analitic, cu argumentație fermă și susținută de surse credibile, având în vedere că destinatarii primari ai discuției sunt juriști și practicieni în domeniul dreptului din Republica Moldova, familiarizați atât cu importanța presei libere, cât și cu imperativul securității naționale.

Rolul presei ca instituție fundamentală într-o societate democratică

Importanța presei libere. În orice democrație veritabilă, presa este adesea denumită “câinele de pază” al societății sau a patra putere în stat. Aceasta deoarece o presă independentă asigură transparența actului de guvernare, trage la răspundere autoritățile și informează obiectiv cetățenii, permițându-le să ia decizii în cunoștință de cauză. În Republica Moldova, libertatea presei și dreptul la informație sunt garantate prin Constituție și prin legile naționale, iar un Cod deontologic jurnalistic stabilește standarde profesionale înalte. Mai mult, aderarea țării la instrumente internaționale (precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 10) impune respectarea libertății de exprimare, incluzând libertatea presei. Din această perspectivă, protejarea presei nu este doar o opțiune politică, ci o obligație juridică și constituțională fundamentală.

Presa – valoare democratică și componentă a securității naționale. Dincolo de rolul său informativ și de control civic, presa independentă contribuie direct la reziliența și securitatea societală. O societate bine informată și pluralistă este mai puțin vulnerabilă la manipulare și la derive autoritare. Experiența Moldovei din ultimii ani arată clar această legătură: pe măsură ce presa a devenit mai liberă și mai robustă, capacitatea țării de a rezista influențelor maligne a crescut. În 2022, organizația Reporteri Fără Frontiere a clasat Republica Moldova pe locul 31 mondial la capitolul libertatea presei, un salt de peste 50 de poziții față de acum cinci ani. Acest progres nu a fost doar despre libertate editorială în abstract, ci a ținut și de forța și securitatea națională: în fața intensificării influenței maligne rusești, presa independentă, consolidată și rezilientă, a devenit prima linie de apărare a democrației. Președinta Maia Sandu însăși a subliniat că investigațiile mass-mediei independente au jucat un rol crucial în dezvăluirea planurilor subversive și în combatarea dezinformării, ajutând la apărarea democrației în fața amestecului extern. Prin urmare, asigurarea independenței presei și protejarea jurnaliștilor nu ține doar de respectarea drepturilor omului, ci și de interesul național strategic. O presă liberă este un garant al ordinii democratice interne și, totodată, un scut împotriva tentativelor de destabilizare venite din exterior.

Amenințările hibride externe asupra presei în Republica Moldova

În ultimii ani, Republica Moldova s-a aflat în centrul unor campanii de influență străină fără precedent, care au vizat direct spațiul informațional și instituțiile media. Conceptul de amenințare hibridă se referă la acele acțiuni ostile care combină mijloace convenționale și neconvenționale – militare, economice, cibernetice, propagandistice – pentru a submina stabilitatea unui stat. În mod particular, războiul informațional este o componentă centrală a războiului hibrid modern, iar spațiul media reprezintă suportul acestui război. Astfel, presa poate fi atât ținta, cât și instrumentul unor influențe externe maligne. În continuare, vom detalia principalele tipuri de riscuri hibride externe care amenință independența și securitatea presei din Republica Moldova, ilustrându-le cu exemple concrete.

Propagandă, dezinformare și manipulare coordonată din exterior

Campanii de dezinformare pro-Kremlin. Cea mai acută amenințare externă la adresa presei moldovenești provine din propaganda și dezinformarea orchestrate de Federația Rusă. De mai mulți ani, Moscova duce un “război informațional” împotriva Republicii Moldova, încercând să influențeze opinia publică și cursul politic al țării prin știri false, narațiuni manipulatorii și instigare la neîncredere în instituțiile statului. Acest fenomen s-a amplificat dramatic odată cu invazia rusă în Ucraina din 2022, când Kremlinul a intensificat propaganda menită să penalizeze orientarea pro-occidentală a Chișinăului. Potrivit autorităților de la Chișinău, “manipularea adevărului a atins un nivel înspăimântător” după declanșarea războiului, iar pentru că Republica Moldova a refuzat să se alinieze agresorului, a fost ținta unei campanii furibunde de subminare a încrederii publicului în conducerea țării și de răspândire a fricii. Narațiuni false promovate intens în spațiul mediatic moldovenesc – de exemplu, ideea că “dacă Moldova se va alătura Ucrainei și Europei, va avea soarta Ucrainei” – au avut scopul de a intimida populația și a diviza societatea.

Implicarea resurselor străine masive. Investigațiile jurnalistice și evaluările instituțiilor de securitate au scos la iveală că aceste campanii de dezinformare nu sunt spontane, ci finanțate și coordonate metodic din exterior. În contextul alegerilor parlamentare din septembrie 2025, s-a raportat că Rusia a pompat milioane de dolari pentru a disemina propagandă pro-Kremlin și a sprijini candidați afiliați intereselor rusești. „A fost un coșmar. Moldova a fost un adevărat câmp de luptă”, mărturisea Alina Radu, directoarea unui ziar de investigație, referindu-se la avalanșa de dezinformare care a precedat scrutinul. De altfel, activiști ai societății civile și experți au descris Republica Moldova drept „un laborator” sau „poligon de testare” pentru strategiile de dezinformare ale Rusiei, anticipând că tacticile folosite aici vor fi exportate ulterior și împotriva altor țări din regiune. Această caracterizare evidențiază intensitatea ingerinței: Moldova se confruntă cu tehnici avansate de manipulare online (conturi false pe rețele sociale, deepfake-uri, canale de telegram și TikTok controlate din străinătate) menite să inunde spațiul informațional cu minciuni și propagandă coordonată. Un exemplu notabil este recenta constatare că în alegerile din 2025, un partid politic aproape inexistent la nivel local a reușit să intre în Parlament printr-o campanie dusă aproape exclusiv pe TikTok, profitând de reglementarea insuficientă a sferei digitale și de vulnerabilitatea publicului tânăr la mesaje populiste virale.

Influența mass-mediei rusești și a conținutului importat. Un alt vector major de propagandă externă în Moldova îl constituie canalele media în limba rusă și retransmiterea programelor de televiziune rusești. De-a lungul anilor, posturile TV locale au preluat frecvent buletine de știri, talk-show-uri politice sau emisiuni analitice produse la Moscova, propagând astfel în interiorul țării agenda geopolitică a Kremlinului. Până recent, televiziunile afiliate unor politicieni locali retransmiteau masiv știri de pe canalele federale ruse (Pervîi Kanal, RTR ș.a.), fără posibilitatea de a controla acuratețea sau obiectivitatea acestor informații. În condițiile războiului regional și a intensificării dezinformării, autoritățile moldovene au conchis că aceste programe străine constituie un pericol pentru securitatea informațională. Ca urmare, în iunie 2022 a fost promulgată așa-numita Lege a securității informaționale, care interzice difuzarea știrilor și emisiunilor analitice din Rusia pe teritoriul Republicii Moldova, măsura aplicându-se chiar și dincolo de perioada stării de urgență declarate după invazia Ucrainei. Noua lege a introdus noțiunea de “dezinformare” în legislație și a prevăzut sancțiuni mult mai dure pentru mass-media care răspândesc conținut fals: Consiliul Audiovizualului (autoritatea de reglementare media) a primit competența de a suspenda licența de emisie până la 7 zile în caz de dezinformare, inclusiv în campanii electorale, iar posturile vinovate pot fi private de dreptul de a difuza publicitate. De asemenea, s-a impus ca cel puțin 50% din conținutul străin difuzat de posturile TV din Moldova să provină din țări ale UE, SUA sau state care au ratificat Convenția Europeană a Televiziunii Transfrontaliere – criteriu care, implicit, exclude majoritatea programelor rusești (Rusia nefiind parte la Convenție). Aceste măsuri legislative au fost contestate de opoziția pro-rusă drept cenzură, însă autoritățile le-au considerat esențiale pentru a “proteja dreptul cetățenilor la informații în care pot avea încredere”, în fața avalanșei de falsuri periculoase.

Suspendarea canalelor de televiziune cu agendă subversivă. Dincolo de reglementările generale, Moldova a recurs și la acțiuni punctuale, radicale, împotriva unor instituții media suspectate de propagandă străină. În decembrie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale instituită pe perioada stării de urgență a dispus suspendarea licențelor a șase posturi de televiziune locale (inclusiv TV6, Orizont TV ș.a.), pe motiv că acestea ar fi difuzat “informații incorecte” despre situația din țară și despre războiul din Ucraina. Interesant este că unele dintre aceste canale suspendate erau deținute de politicianul fugar Ilan Șor, cunoscut pentru vederile sale pro-Kremlin și implicarea în organizarea de proteste antiguvernamentale la Chișinău. Practic, autoritățile au argumentat că rețeaua mediatică a lui Șor acționa ca portavoce a propagandei ruse, fiind finanțată ilegal și folosită pentru a destabiliza guvernarea pro-europeană. Moscova a reacționat vehement, acuzând “cenzura politică” a vorbitorilor de limbă rusă din Moldova, însă decizia Chișinăului a fost motivată prin necesitatea apărării securității naționale pe durata războiului regional. Inițial, suspendarea acestor canale a fost legată de starea de urgență, însă chiar și după încetarea stării excepționale, autoritățile moldovene au căutat să instituționalizeze mecanismele de blocare a entităților media care propagă dezinformare. La sfârșitul anului 2023, a fost adoptat un nou cadru legal care permite menținerea interdicției pentru posturile ale căror licențe fuseseră suspendate în perioada stării de urgență – o inițiativă însă criticată de experți pentru lipsa de transparență a procesului decizional și riscul atingerii libertății de exprimare.

Blocarea site-urilor de știri rusești și combaterea propagandei online. Având în vedere că o parte din conținutul propagandistic migrează în mediul online (după suspendarea difuzării pe TV), autoritățile au extins lupta și pe internet. În octombrie 2023, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a emis o ordonanță prin care a blocat 31 de site-uri web (în plus față de 22 blocate anterior în aceeași lună) despre care s-a constatat că erau folosite “în războiul informațional împotriva Republicii Moldova”. Printre aceste site-uri se numărau chiar marile agenții de presă de stat ale Rusiei – TASS, Interfax, cotidianul Komsomolskaia Pravda, portalul Lenta.ru etc. – care până atunci erau accesibile publicului din Moldova. Măsura de blocare a vizat și alte platforme obscure de dezinformare, toate acuzate de autorități că difuzează “narațiuni false menite să influențeze alegerile locale și să submineze procesul democratic”. Concomitent, în octombrie–noiembrie 2023, s-a dispus suspendarea altor licențe de televiziune pe plan intern, inclusiv a câtorva canale deținute anterior de oligarhul exilat Vlad Plahotniuc. Premierul de atunci, Dorin Recean, a declarat că “Rusia, prin grupări criminale organizate, vrea să influențeze alegerile locale… și să destabilizeze țara”, subliniind că posturile și site-urile interzise acționau în interese din afara Republicii Moldova. De altfel, s-a constatat că o parte dintre aceste mijloace media erau conectate direct la rețele de finanțare și comandă din străinătate, inclusiv grupări oligarhice sau servicii rusești, ceea ce justifică tratamentul lor ca vectori de influență externă malignă.

Note privind efectele propagandei. Impactul combinat al acestor campanii de dezinformare asupra presei și societății moldovenești este profund nociv. Pe de o parte, inundarea spațiului mediatic cu informații false compromite însăși ecosistemul informațional, făcând dificilă discernerea adevărului de minciună și erodând încrederea publicului în mass-media în general (chiar și în cele independente). Pe de altă parte, propaganda polarizează opinia publică și creează tensiuni interetnice sau lingvistice – de exemplu, prin promovarea ideii toxice că vorbitorii de limbă rusă ar fi “cenzurați” ori că valorile europene ar fi o amenințare la adresa tradițiilor locale. Astfel de mesaje au fost alimentate inclusiv de actori neobișnuiți precum anumiți preoți, transformați în influenceri propagandistici care au răspândit narațiuni pro-Kremlin în biserici sau pe rețele sociale (TikTok). Rezultatul scontat de inițiatorii acestor ingerințe externe este slăbirea coeziunii interne a Moldovei, delegitimarea presei independente (etichetată fals drept “agent străin” sau “propagandă occidentală”) și crearea unui climat de confuzie și apatie civică în care democrația să poată fi subminată mai ușor.

Ingerințe politice și economice cu origine externă în sectorul media

Controlul media de către oligarhi pro-ruși. O caracteristică a pieței media din Moldova a fost, până recent, concentrarea proprietății în mâinile unor oligarhi sau politicieni, unii cu legături strânse peste hotare. Acest lucru a permis adesea ingerințe externe indirecte, prin intermediul patronilor media locali care răspundeau unor interese geostrategice străine. Cazul Ilan Șor este emblematic: un om de afaceri și politician populist, Șor și-a construit un mic imperiu mediatic (inclusiv posturi TV ca TV6, Orhei TV, portaluri online etc.) prin care promova consecvent agenda pro-Kremlin. După fuga sa din țară în 2019, a devenit tot mai clar că instituțiile media afiliate lui erau finanțate din surse opace și utilizate ca platforme de influență rusească – de la răspândirea dezinformării până la mobilizarea protestelor antiguvernamentale (așa-numita “revoluție televizatӑ” finanțată prin bani murdari). Suspendarea acestor canale în 2022–2023 a redus temporar influența rețelei lui Șor, însă conținutul lor s-a mutat parțial în online, semn că infrastructura de propagandă încearcă să se adapteze și să supraviețuiască interdicțiilor. Un alt exemplu este cel al fostului lider politic Vlad Plahotniuc: înainte de 2019, imperiul său mediatic (care includea canale naționale de top) controla discursul public intern, iar deși influența lui era motivată mai ales de interese oligarhice locale, apropierea sa de vectorul occidental a alternat cu compromisuri tacite cu cercuri de la Moscova. După ce Plahotniuc a părăsit țara, patru canale legate de el au fost suspendate în 2023, ilustrând efortul autorităților de a sparge monopolurile mediatice și de a diminua influența politică nefastă în redacții. Totuși, până la curățarea completă a peisajului media de controlul oligarhic, presa rămâne vulnerabilă la agende străine promovate prin intermediul proprietarilor săi. Situația s-a îmbunătățit comparativ cu anii precedenți – RSF notează că influența oligarhilor asupra politicii editoriale a scăzut vizibil după 2020 – dar nu a dispărut complet.

Finanțarea externă ascunsă și influența economică. O altă formă de ingerință externă este finanțarea pe căi ocolite a anumitor instituții media sau campanii de presă pentru a influența bias-ul editorial. Investigații realizate de jurnaliști moldoveni au scos la iveală, de exemplu, scheme prin care bani proveniți din Rusia sau din zone offshore erau injectați, prin intermediul unor interpuși, în propaganda electorală și mediatică din Moldova (cazul “ Bahamas” privind finanțarea Partidului Socialiștilor sau scurgerile de documente Kremlinovice cu planuri pentru media în Moldova sunt relevante, deși nu detaliem aici). Recent, Ziarul de Gardă a documentat existența unei adevărate “armate digitale” plătite de la Moscova via criptomonede pentru a răspândi propagandă pe rețele sociale în preajma alegerilor. Astfel de fluxuri financiare subterane permit influenței externe să se exercite fără o prezență directă, corupând agenți interni. Mai mult, propaganda străină a fost alimentată și de bani ilegali folosiți la nivel local: Maia Sandu remarca faptul că “propaganda nu vine de una singură, este alimentată de bani ilegali”, sugerând conexiunea dintre corupția endemică și vulnerabilitatea la influență străină. Prin urmare, presiunile economice externe asupra presei se manifestă atât prin finanțarea entităților de presă partizane, cât și prin publicitate. De pildă, companii din țări vecine sau din Rusia pot cumpăra spații generoase de publicitate în anumite trusturi de presă, influențând astfel linia editorială (dependența economică putând genera autocenzură în privința subiectelor sensibile pentru sponsorii externi). De aceea, transparența finanțării media este esențială: fără mecanisme de dezvăluire a surselor de venit și de evitare a conflictelor de interese transfrontaliere, independența editorială poate fi grav compromisă.

Atacuri cibernetice și spionaj asupra jurnaliștilor. O dimensiune mai puțin vizibilă a amenințărilor hibride externe o constituie operațiunile cibernetice ostile îndreptate contra instituțiilor media și jurnaliștilor. Regimurile autoritare și actorii statali agresivi nu ezită să folosească hacking-ul, atacurile DDoS, interceptarea comunicațiilor sau infectarea dispozitivelor cu spyware pentru a supraveghea și intimida presa independentă. În contextul regional, există suspiciuni că serviciile speciale străine au vizat redacții și jurnaliști moldoveni critici față de Kremlin, încercând fie să le compromită sursele, fie să le paralizeze activitatea online (prin blocarea site-urilor de știri independente, de exemplu). Astfel de tactici s-au înregistrat în Ucraina și alte țări din vecinătate, iar Moldova – ca stat cu resurse cibernetice limitate – este vulnerabilă la asemenea ingerințe. Chiar RSF observa că atacurile cibernetice fac parte dintre formele de interferență străină, alături de preluarea controlului asupra presei publice sau infiltrarea capitalului străin în mass-media. Un exemplu notoriu la nivel global este infectarea jurnaliștilor cu software-ul de spionaj Pegasus (produs de NSO Group, folosit de diverse guverne); nu avem dovezi publice despre astfel de cazuri în Moldova, dar posibilitatea nu poate fi ignorată, dat fiind interesul unor actori de a monitoriza îndeaproape rețelele de jurnaliști de investigație ce dezvăluie corupția și implicarea Rusiei. În plus, hărțuirea online orchestrată (de pildă, prin trolling și cyber-harassment al reporterilor percepuți drept “ostili” narativelor pro-ruse) a fost semnalată și în Moldova, ceea ce indică o tentativă de a reduce la tăcere vocile independente prin agresiuni digitale care adesea își au originea sau inspirația în centre de comandă din afara țării.

Consecințe asupra independenței și securității presei

Amenințările hibride externe descrise mai sus au o serie de efecte directe și indirecte asupra mass-mediei din Republica Moldova:

• Autocenzură și prudentă editorială: Presiunea constantă a dezinformării și teama de represalii (inclusiv de atacuri cibernetice sau campanii de denigrare) pot determina anumiți jurnaliști și redacții să evite subiectele “sensibile”. RSF remarcă faptul că teme precum războiul Rusiei în Ucraina devin adesea subiect de auto-cenzură în redacțiile moldovenești, de teamă să nu atragă campanii de discreditare pe criterii etnice sau politice. Astfel, influența străină malignă reușește să reducă pluralismul opiniilor, chiar fără a controla direct respectiva instituție media.
• Delegitimarea mass-mediei independente: Unul din scopurile propagandei ruse este să semene confuzie asupra a ceea ce este adevărat și ce este fals, pe principiul “nimeni nu mai e de încredere”. În Moldova, instituțiile de presă pro-democratice, care respectă normele deontologice, au fost adesea atacate de presa afiliată Kremlinului sau de politicienii pro-ruși ca fiind “vândute Occidentului” sau parte a unei propagande adverse. Această retorică erodează încrederea populației în jurnaliștii independenți și subminează autoritatea presei ca instituție democratică. Scopul final este ca publicul să nu mai discearnă între știrile reale (factuale) și cele fabricate, ceea ce servește intereselor geopolitice ale celor care propagă minciuni.
• Polarizarea mediatică și scăderea pluralismului autentic: Moldova a ajuns să aibă un peisaj media pronunțat polarizat, cu tabere clar conturate – pro-occidentale vs. pro-ruse – care rareori interacționează în mod constructiv. Această falie a fost adâncită intenționat de influențele străine, deoarece o societate polarizată este mai ușor de manipulat. În consecință, deși aparent există o varietate de instituții media, pluralismul real suferă: multe instituții nu reflectă decât linia partidului sau patronului de care aparțin, iar dezbaterea publică devine un ecou al disputelor geopolitice purtate prin proxy-uri mediatice, mai degrabă decât un schimb factual de idei în beneficiul cetățenilor.
• Necesitatea contracarării cu măsuri speciale: Situația de mai sus a generat un consens tot mai larg în societatea civilă și comunitatea de securitate din Moldova că status quo-ul nu mai este acceptabil. Încă din 2017, experți locali atrăgeau atenția că securitatea informațională a țării este constant amenințată, iar autoritățile nu dispuneau de soluții și mecanisme adecvate pentru a-și proteja cetățenii și interesele naționale de amenințările hibride. Democrațiile – sublinia directorul IDIS Viitorul – trebuie să se apere prin mecanisme de reziliență, iar Republica Moldova are nevoie de o politică fermă de protejare a spațiului informațional național de “virușii” care parazitează vulnerabilitățile tranziției. Răspunsul autorităților, detaliat anterior (blocarea unor canale, legi anti-propagandă, etc.), indică recunoașterea pericolului, dar ridică și întrebări privind echilibrul cu libertatea presei. În continuare, vom analiza tocmai capacitatea mecanismelor existente de a proteja presa și dilemele legale asociate, apoi vom explora soluții potențiale inspirate din bune practici internaționale.

Mecanismele actuale de protecție a presei în Republica Moldova și limitele lor

Pentru a evalua necesitatea regândirii mecanismelor de protecție a presei, trebuie mai întâi să inventariem ce instrumente de protecție există în prezent în Republica Moldova și în ce măsură acestea fac față noilor tipuri de ingerință. În linii mari, cadrul actual de protecție cuprinde: garanții constituționale și legale privind libertatea presei, instituții menite să asigure pluralismul (Consiliul Audiovizualului, Consiliul de Presă – organ de autoreglementare etică, etc.), legislație anti-monopol în domeniul media, precum și unele măsuri speciale adoptate în ultimii ani pentru a contracara dezinformarea străină. Vom trece în revistă principalele astfel de mecanisme, subliniind lacunele sau vulnerabilitățile care impun o revizuire a abordării.

Cadrul constituțional și legal general

Garanții constituționale și Legea presei. Libertatea presei este garantată de articolul 32 din Constituția Republicii Moldova, care proclamă libertatea de exprimare și interzice explicit incitarea la ură, la război de agresiune și defăimarea statului. De asemenea, Legea cu privire la libertatea de exprimare și alte acte normative conexe stabilesc că cenzura este interzisă, iar jurnaliștii au dreptul să își protejeze sursele. În principiu, aceste prevederi creează un mediu juridic propice existenței unei prese libere. Cu toate acestea, punerea lor în practică depinde mult de voința politică și de robustețea instituțiilor. În trecut, au existat numeroase abuzuri – de la refuzul furnizării informațiilor de interes public către jurnaliști, până la folosirea proceselor de calomnie împotriva redacțiilor incomode. Astfel, garantarea pe hârtie nu a însemnat întotdeauna și protecție efectivă. Abia în ultimii ani, pe fondul reformelor asumate în parcursul pro-european, s-au înregistrat îmbunătățiri notabile: scăderea considerabilă a numărului de procese de defăimare împotriva presei, reducerea ingerinței politice directe în conținutul media publice și adoptarea unor politici de încurajare a eticii jurnalistice.

Consiliul Audiovizualului și reglementarea media audiovizuale. O instituție-cheie este Consiliul Audiovizualului (CA), autoritatea de stat care acordă licențe radio/TV, monitorizează conținutul audiovizual și poate sancționa derapajele (inclusiv distribuirea de informații false sau discursul de ură). Independența și eficiența CA au variat de-a lungul timpului; în perioadele de capturare a statului, CA a fost acuzat că servește interesele partidului de guvernământ sau ale oligarhilor (prin alocarea preferențială a frecvențelor, ignorarea monopolurilor media etc.). În ultimul timp însă, sub noua conducere, CA pare să fi devenit mai activ în combatarea dezinformării și a propagandei. După cum menționează RSF, măsurile adoptate de Consiliu începând cu 2022–2023 au dus la înăsprirea controlului asupra dezinformării și discursului de ură și au slăbit entitățile media care difuzau conținut propagandistic rusesc. Un exemplu este aplicarea rapidă a sancțiunilor (amendă, suspendare de licență) în cazul posturilor prinse că au încălcat interdicția de a difuza știri rusești sau care au promovat narațiuni care justificau agresiunea militară. Problema, însă, este că succesul acestor acțiuni a depins de starea de urgență și de un context politic favorabil. Întrebarea este dacă, odată reveniți la cadrul legal obișnuit, CA și celelalte instituții vor avea suficiente împuterniciri clare în lege pentru a continua protejarea eficientă a spațiului informațional, respectând în același timp principiile statului de drept. În plus, este esențial ca membrii CA să rămână independenți și să nu fie capturați politic în viitor; altfel, instrumentele legale anti-propagandă ar putea fi deturnate și folosite abuziv împotriva criticilor puterii legitime.

Legea privind serviciile media audiovizuale (Codul Audiovizualului). Codul Audiovizualului din Moldova (actualmente Codul serviciilor media audiovizuale, revizuit ultima dată semnificativ în 2018 și amendat în 2022) este actul normativ care reglementează funcționarea pieței de media electronice. El conține dispoziții referitoare la pluralism, cote de programe locale vs. străine, protecția minorilor, obligații în campanie electorală etc. În ianuarie 2018, Parlamentul a adoptat așa-numita lege “anti-propagandă” (menționată anterior) ca amendament la Cod, interzicând retransmisia programelor de știri, analize politice și militare din țări care nu au ratificat Convenția Transfrontalieră (de facto, vizând posturile rusești). Această măsură a fost la momentul respectiv salutată de unii ca necesară, dar criticată de alții (inclusiv de OSCE) ca posibil neconformă cu standardele libertății presei. Ulterior, în perioada 2020, aceste restricții au fost temporar relaxate (sub guvernarea mai favorabilă Moscovei), pentru ca în 2022 să fie reintroduse și extinse prin Legea securității informaționale deja discutată. Per ansamblu, cadru legislativ există, însă suferă de lipsa de claritate a unor termeni și potențiale contradicții. De exemplu, chiar Comisia de la Veneția – un for european de expertiză juridică – a analizat în 2022 amendamentele la Codul Audiovizualului privind interdicțiile de programe și a concluzionat că, deși urmăresc un scop legitim și răspund unei nevoi sociale presante (date fiind nivelurile ridicate de dezinformare externă la adresa Moldovei), formulările prea vagi ale legii pot avea un efect de înghețare a libertății de exprimare și riscă să extindă interdicția și asupra unor programe care nu reprezintă o amenințare reală la adresa securității informaționale. Cu alte cuvinte, combinarea criteriilor pe conținut (propagandă de război, extremism etc.) cu cele pe origine geografică (programe din anumite țări) trebuie realizată cu mare grijă, altfel legea poate deveni disproporționată. Comisia a recomandat explicit autorităților de la Chișinău să precizeze termenii (ex. ce înseamnă exact “propagandă a agresiunii militare”, “conținut extremist” etc.) și să limiteze aplicarea interdicțiilor doar la sursele din state care constituie o amenințare la adresa securității naționale. De asemenea, a subliniat necesitatea ca sancțiunile (amenzi, suspendări de licență) să fie graduale și proporționale cu gravitatea încălcării, pentru a nu descuraja nejustificat mass-media oneste. Faptul că autoritățile moldovene au cerut opinia Comisiei de la Veneția și s-au arătat dispuse să ajusteze legea este un semn pozitiv, dar până la implementarea acelor recomandări, cadrul legal rămâne imperfect.

Protecția juridică a jurnaliștilor. Un alt aspect al mecanismelor de protecție este protecția individuală a jurnaliștilor împotriva abuzurilor. Există prevederi penale care sancționează împiedicarea intenționată a activității jurnalistice, agresiunile și amenințările la adresa reporterilor. În practică însă, jurnaliștii din Moldova au fost uneori ținta hărțuirii (inclusiv de către forțe politice sau interese apropiate de Rusia), fără ca autorii să fie trași la răspundere. Pe fondul confruntării geopolitice, unii reporteri (mai ales cei de investigație care au expus rețele de corupție legate de Rusia sau scheme de influență) au primit amenințări cu moartea sau mesaje de intimidare în mediul online. Mecanisme precum ordinele de protecție sau anchetele prompte ale poliției în astfel de cazuri sunt încă slabe. Aici, bunele practici ar indica necesitatea unei instruiri mai bune a forțelor de ordine și a magistraților privind importanța protejării presei, eventual crearea unei unități specializate de procurori care să investigheze infracțiunile împotriva jurnaliștilor. Până în prezent, asemenea mecanisme specializate nu sunt pe deplin dezvoltate în Moldova.

Măsuri speciale adoptate în ultimii ani

După cum s-a evidențiat, în fața noului val de amenințări hibride, autoritățile moldovene au recurs la măsuri speciale, unele temporare (în regim de urgență), altele permanente, pentru a contracara propaganda și amestecul extern:

• Starea de urgență și cenzura temporară: Declarată inițial în februarie 2022 odată cu războiul din Ucraina și prelungită repetat, starea de urgență a oferit guvernului instrumente extraordinare, printre care posibilitatea de a dispune direct suspendarea unor mijloace de informare și blocarea site-urilor de Internet. Această situație a permis reacții rapide (ex: suspendarea celor 6 televiziuni în 2022, blocarea celor ~53 de site-uri în 2023). Însă prelungirea prea mult a stării de urgență poate prezenta riscul normalizării unor limitări severe ale libertăților. În decembrie 2023, autoritățile au anulat starea de urgență, dar au introdus un sistem alternativ în legislație pentru a continua suspendarea anumitor canale fără a mai fi stare excepțională. Această trecere lasă loc de dezbatere: cât de transparent și democratic este noul mecanism? RSF a semnalat deja preocupări că noul cadru de blocare a canalelor (post-urgență) nu asigură suficientă transparență decizională. Un mecanism opac riscă să slăbească legitimitatea măsurilor, putând fi perceput ca abuziv.
• Legea securității informaționale din 2022: Aceasta a consolidat instrumentarul legal permanent împotriva dezinformării: a clarificat competențele Consiliului Audiovizualului de a interveni prompt, a impus cote de conținut occidental, a incriminat glorificarea războiului și justificarea agresiunii în media (contravențional sau penal). De asemenea, legea a prelungit de facto interdicția știrilor rusești și după expirarea stării de urgență, instituind astfel un regim permanent anti-propagandă. Limita acestei legi, după cum am discutat, constă în definițiile largi care pot naște abuzuri. Totuși, intenția sa a fost de a da un semnal clar că Moldova își fortifică spațiul informațional și nu mai tolerează poziția de țară cu cea mai slabă reziliență în fața propagandei ruse (așa cum era cotată anterior).
• Mecanisme de cooperare internațională: La nivel guvernamental, Republica Moldova a intensificat cooperarea cu UE și alți parteneri privind combaterea dezinformării. Autoritățile moldovene au lucrat alături de experții UE la implementarea recomandărilor europene în domeniul contracarării amenințărilor hibride. De asemenea, s-au alăturat inițiativelor regionale de schimb de informații privind știrile false (Platforma East StratCom a Serviciului European de Acțiune Externă, proiecte ale EU vs Disinfo etc.). Totuși, aceste colaborări sunt în stadiu incipient și se desfășoară mai mult informal, nefiind încă integrate într-un cadru instituțional stabil în Moldova.
• Sprijinirea presei independente prin parteneriate și donatori: Un alt “mecanism” de reziliență, deși nu neapărat inițiat de stat, constă în existența surselor alternative de finanțare și expertiză pentru media independente. Presa non-afiliată politic din Moldova supraviețuiește adesea datorită granturilor oferite de UE, SUA sau fundații internaționale. Maia Sandu a subliniat acest aspect, menționând că presa independentă din Moldova este finanțată astăzi transparent și legal, inclusiv cu sprijinul partenerilor de dezvoltare – spre deosebire de “canalele de propagandă rusească”, care se finanțează ocult. Astfel, ajutorul extern occidental a devenit de facto un mecanism de protecție a pluralismului, menținând pe linia de plutire instituții media care altfel ar fi fost copleșite economic de trusturile oligarhice. Cu toate acestea, dependența de finanțare străină (fie ea occidentală și bine intenționată) expune presa la o altă critică folosită de adversari: aceea că jurnaliștii ar promova “agenda donatorilor”. Chiar dacă această acuzație este de regulă nefondată (donatorii impun standarde de integritate, nu conținut editorial anume), percepția publică poate fi afectată. Prin urmare, sustenabilitatea economică internă a presei rămâne o provocare – mai ales după prăbușirea pieței de publicitate în urma crizelor din regiune, care a lăsat media independente într-o fragilitate financiară accentuată.

În concluzie la această secțiune, mecanismele actuale au fost testate dur de valul de influențe hibride. Unele au cedat (presa publică fusese cândva sub control politic partizan, acum se încearcă redresarea), altele au trebuit întărite în grabă (legi ad-hoc anti-fake-news), iar altele abia se dezvoltă (parteneriate internaționale, educație mediatică ș.a.). Situația a impus soluții reactive, iar acestea, deși au atenuat pe moment efectele nocive (ex: înlăturarea principalelor canale de propagandă pro-rusă a avut ca efect observat o mai bună calitate a climatului informațional în alegerile din 2025), nu reprezintă neapărat un sistem sustenabil și echilibrat. Pe de o parte, există riscul ca unele măsuri de securitate (blocări, interdicții) să fie considerate cenzură dacă nu sunt aplicate cu transparență și fundament legal solid; pe de altă parte, lipsa de acțiune ar fi fost catastrofală pentru democrație, dat fiind nivelul ingerințelor externe. Aceste dileme justifică necesitatea de a regândi mecanismele de protecție: cum putem proteja presa și spațiul informațional fără a sacrifica principiile democratice? Răspunsul poate fi găsit prin studierea bunelor practici internaționale și adaptarea lor la contextul moldovenesc – subiectul secțiunii următoare.

Bune practici internaționale în protejarea presei de influențe externe

Fenomenul interferenței străine în media nu este unic Republicii Moldova. Numeroase democrații, în special din Europa Centrală și de Est, dar și state occidentale, s-au confruntat în ultimul deceniu cu valuri de dezinformare și tentativă de subminare informațională din partea unor puteri străine (Rusia, dar și altele). Reacțiile au variat, iar din experiența lor pot fi extrase bune practici – politici și instrumente care s-au dovedit eficiente în consolidarea rezilienței presei și a societății la astfel de influențe, în timp ce se menține respectul pentru libertatea de exprimare. Mai jos trecem în revistă câteva exemple relevante:

Răspunsul statelor baltice: intransigență legală și cultivarea rezilienței societale

Țări precum Estonia, Letonia și Lituania – aflate de multă vreme pe prima linie a propagandei ruse – au adoptat o abordare fermă și cuprinzătoare. Pe plan legal, aceste state au legislații audiovizuale stricte, care prevăd sancțiuni rapide pentru posturile ce difuzează propagandă de război sau incitare la ură. De exemplu, Letonia și Lituania au fost printre primele țări europene care au interzis retransmisia canalelor TV rusești de știri imediat după anexarea Crimeei (2014), extinzând interdicția și mai recent, după invazia din 2022. Autoritățile de reglementare din statele baltice au cooperat strâns cu omologii din UE, astfel că decizia UE din 2022 de a interzice difuzarea Russia Today (RT) și Sputnik la nivel european a venit ca o recunoaștere a poziției Baltice (de altfel, măsura europeană a fost justificată de conținutul malițios al acestor entități, deși unii au criticat-o ca fiind luată direct de factorul politic, nu de un regulator independent, lucru ce a părut arbitrar în ochii unora). Un aspect important subliniat de experți (cum ar fi RSF) este că democrațiile trebuie să evite să cadă în propria capcană a cenzurii: chiar dacă blocăm propagandiștii străini, trebuie să o facem transparent și prin instituții autonome, altfel regimurile autoritare vor folosi pretextul reciprocității pentru a-și justifica propria cenzură. Statele baltice au încercat să rămână consecvente: și-au întărit consiliile media naționale, sporindu-le puterea de a suspenda licențe și de a amenda posturile nocive, dar aceste decizii sunt luate prin proceduri administrative clare, ce pot fi contestate în instanță – asigurându-se astfel un control juridic.

Pe plan societal, țările baltice pun accent pe educația media și reziliența culturală. Finlanda, de exemplu (deși nu baltică, similar expusă propagandei ruse), a devenit renumită pentru programul său de educație media la toate vârstele – elevii sunt învățați de mici cum să recunoască dezinformarea, iar adulții beneficiază de campanii publice de conștientizare. Estonia a investit mult în cultura digitală a populației, crescând competența de a verifica sursele. În Letonia și Lituania, unde minoritatea rusofonă este semnificativă, s-au finanțat alternative media în limba rusă pro-europene, tocmai pentru a oferi acestor comunități acces la informație de calitate și a le reduce dependența de sursele controlate de Kremlin. Aceasta este o practică de care Moldova poate ține cont: statul (sau partenerii externi) ar putea susține dezvoltarea unor produse media în limba rusă, localizate, care să transmită știri obiective despre țară și lume, contracarând direct propaganda venită pe filieră rusească.

Cadrul european: inițiative ale Uniunii Europene și recomandări ale Consiliului Europei

Uniunea Europeană a recunoscut la nivel strategic necesitatea apărării democrației de ingerințele informaționale străine. În acest sens, au fost lansate mai multe inițiative relevante:

• East StratCom Task Force: creată în 2015 în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, această echipă monitorizează și demască (debunk) dezinformarea pro-Kremlin în țările Parteneriatului Estic (inclusiv Moldova). Platforma EU vs Disinfo publică regulat rapoarte despre narațiunile false detectate și oferă analize care pot fi folosite de jurnaliști. Moldova, ca stat asociat și candidat la UE, colaborează neoficial cu această platformă și ar putea beneficia și mai mult de expertiza ei (de exemplu, integrând constatările EU vs Disinfo în reacții oficiale mai prompt).
• Planul de acțiune împotriva dezinformării (2018) și Codul de bune practici privind dezinformarea (2018, revizuit 2022): UE a stabilit un set de măsuri, inclusiv sistemul de alertă rapidă între statele membre, prin care guvernele își pot semnala reciproc campanii de dezinformare în timp real. De asemenea, Comisia a obținut angajamente voluntare de la marile platforme online (Facebook, Google, Twitter ș.a.) pentru a elimina conturile false, a marca sursele media de stat și a promova transparența publicității politice. Moldova poate încerca să se conecteze la aceste rețele – chiar dacă nu e membru UE, cooperarea în materie de securitate informațională este deschisă. Un prim pas ar fi ca autoritățile moldovene să dezvolte la rândul lor o platformă națională de alertă privind dezinformarea, integrată cu cea a UE (poate via Centrul de comunicare strategică al NATO, care are un centru de excelență StratCom la Riga).
• European Media Freedom Act (EMFA): În 2022, Comisia Europeană a propus un regulament numit Actul european pentru libertatea media, menit să creeze garanții comune la nivelul UE pentru independența editorială, transparența proprietății media și protecția jurnaliștilor de influențe (inclusiv interferențe străine). EMFA prevede, de exemplu, obligarea statelor membre să asigure independența radiodifuzorilor publici, transparența algoritmilor platformelor digitale privind conținutul de știri și restricții asupra utilizării programelor spyware împotriva jurnaliștilor. De asemenea, acoperă subiectul interferențelor străine, punând accent pe securitatea infrastructurii informaționale și pe cooperarea între state în caz de atacuri asupra presei. Chiar dacă acest act nu se aplică încă (și Moldova nu e formal obligată să-l implementeze până la aderare), el oferă un model de politici publice moderne pe care Chișinăul le-ar putea prelua anticipat.
• Consiliul Europei și OSCE: Aceste foruri au emis mai multe declarații și ghiduri privind combaterea dezinformării în acord cu libertatea de exprimare. Principiul de bază este că restricțiile trebuie să fie legale, proporționale și necesare într-o societate democratică, conform art. 10 CEDO. Astfel, CoE recomandă accent pe transparență și autoreglementare: de pildă, promovarea unor instrumente ca Journalism Trust Initiative (JTI) – o certificare internațională care evidențiază organizațiile de știri care respectă standarde deontologice înalte. RSF sugerează că platformele digitale ar trebui obligate să promoveze sursele de informații de încredere (de exemplu, afișând mai proeminent rezultatele din media acreditate JTI). Aceasta este o soluție interesantă, aflată la confluența dintre reglementare și autoreglementare. De asemenea, Consiliul Europei a subliniat importanța reciprocității: democrațiile ar trebui să construiască mecanisme de protecție a spațiului informațional care să ia în calcul comportamentul țărilor terțe. De exemplu, dacă un stat autoritar expulzează toți jurnaliștii independenți străini, democrațiile pot lua măsuri reciproce calibrate (nu neapărat oglindă, dar care să țină cont de dezechilibru).

Un model demn de menționat este inițiativa Franței, care în 2018 a creat o agenție guvernamentală specializată – Viginum – însărcinată cu monitorizarea și protecția împotriva interferențelor digitale străine (mai ales în campanii electorale). Această agenție analizează rețele sociale, detectează campanii coordonate suspecte și colaborează cu platformele pentru contracararea lor. Eficacitatea Viginum a inspirat ideea creării unei agenții europene similare: Ursula von der Leyen a propus recent un “Viginum european” care să coordoneze detectarea interferențelor străine în toate statele UE. Până la înființarea acestuia, țări ca Cehia au creat propriile centre de luptă contra dezinformării (ex. Centrul împotriva terorismului și amenințărilor hibride la Praga).

Pentru Moldova, asemenea exemple arată că este util să existe un centru de analiză dedicat (poate în cadrul SIS sau ca organ civil independent) care să se ocupe de monitorizarea fluxurilor de dezinformare, să alerteze presa și publicul despre falsurile în circulație și să propună acțiuni. Practic, un “StratCom moldovenesc” ar putea fi creat, reunind experți din securitate, comunicare și media, cu sprijinul UE/NATO.

Protecția jurnaliștilor și susținerea presei independente

O altă componentă de bună practică la nivel internațional este axată pe întărirea presei independente ca antidot la propaganda ostilă. RSF și alte organizații subliniază că “promovarea și susținerea jurnalismului fiabil și independent este antidotul eficient” la interferențele străine. În practică, aceasta înseamnă:

• Sprijin financiar și logistic pentru exilul jurnaliștilor persecutați: UE și statele membre au început să ajute redacțiile și jurnaliștii independenți din țări autoritare (de ex. din Rusia, Belarus, etc.) să se relocheze și să continue să emită din Europa. Un caz concret este sprijinirea canalelor independente rusești (Dozhd/TV Rain, Novaia Gazeta Europe, Mediazona etc.) care, deși interzise acasă, își pot difuza conținutul online sau prin satelit către publicul din țările de origine. Mecanismul aduce dublu beneficiu: oferă rușilor acces la știri libere, slăbind propaganda Kremlinului, și totodată asigură prezența unor voci jurnalistice credibile în peisajul regional. Moldova ar putea beneficia de conținutul acestor instituții (de ex. preluând investigații despre influența Rusiei în regiune) și, la rândul său, ar putea deveni un hub pentru jurnaliști independenți din spațiul ex-sovietic. Propunerea RSF ca UE să relocheze în siguranță redacțiile exilate și să le permită să emită e valoroasă – un exemplu este proiectul “Svoboda Satellite” al RSF, care prin satelit difuzează posturi de radio/TV independente în limbile țărilor unde libertatea presei e anulată.
• Acces extins la surse de știri de calitate pentru publicul din țările vulnerabile: O altă recomandare RSF este ca democrațiile să facă eforturi pentru a aduce sursele credibile de știri mai aproape de publicul din state expuse propagandei. Aici intră în discuție, de exemplu, facilitarea retransmisiei canalelor internaționale de știri (BBC, Deutsche Welle, France 24) în limba populației locale, înlocuind treptat influența canalelor de stat autoritare. În cazul Moldovei, unde o parte din public consumă conținut în limba rusă, ar fi utilă mărirea prezenței canalelor precum Current Time (Настоящее Время) – un post ruseasc independent finanțat de Occident, care oferă contra-narațiuni la propaganda Kremlinului – sau a altor media internaționale în limba română/rusă. Statul poate ajuta prin acordarea de licențe pe cablu și promovarea acestor opțiuni.
• Îmbunătățirea cadrului legal privind siguranța jurnaliștilor: Multe țări din UE au adoptat sau lucrează la legi anti-SLAPP (procese abuzive împotriva jurnaliștilor) și la mecanisme de protecție fizică (ex. poliție de proximitate pentru redactii amenințate). De asemenea, se pune accent pe condamnarea publică promptă de către autorități a oricăror agresiuni împotriva jurnaliștilor, pentru a transmite toleranță zero. În mod similar, Moldova ar putea adopta măsuri împotriva “procesomanii” îndreptate contra presei, care uneori sunt stimulate tacit de entități externe iritate de dezvăluiri (de ex., companii rusești sau alți actori pot finanța procese pentru a șicana jurnaliști). Aici bune practici vin din țări ca Marea Britanie (care analizează limitarea competenței instanțelor pentru cazuri de defăimare strategică transfrontaliere) sau Canada, Italia ș.a. care au introdus filtre judiciare anti-SLAPP.

Sumarizând bunele practici, putem extrage câteva principii cheie valabile în democrațiile ce s-au confruntat cu interferențe similare:

• Reglementare inteligentă și neutră politic: Legi clare care să se aplice egal, indiferent de sursa propagandei (internă sau externă), cu definiții precise și rol crescut al autorităților de reglementare independente pentru aplicarea lor. Aceasta evită politizarea luptei contra dezinformării și oferă credibilitate măsurilor luate.
• Consolidarea capacității de debunking (demontare a falsurilor): Multe state sprijină activ comunități de fact-checkers independenți (ex. StopFake în Ucraina, Demagog în Polonia, Checknews în Franța). Rezultatul muncii acestora este popularizat de instituțiile statului și mass-media publică, tocmai pentru a contracara prompt fiecare val de minciuni. Moldova are deja platforma Stopfals.md, care face o treabă bună; integrarea concluziilor sale în discursul oficial (comunicate ale guvernului, emisiuni la TVM) ar fi o replică la îndemână împotriva fiecărui narrativ fals pro-Kremlin.
• Participarea platformelor digitale în efort: Țări precum Germania (prin Legea NetzDG) sau UE (prin Digital Services Act) au impus rețelelor sociale obligații mai stricte de a elimina rapid conținutul ilegal și de a oferi transparență privind modul în care promovează știri. Deși vizau inițial ură și terorism, aceste instrumente sunt extinse treptat și la dezinformare. Un parteneriat formal al autorităților moldovene cu companii ca Meta, Google, TikTok pentru monitorizarea conținutului malign direcționat din exterior ar fi o aplicare locală a acestei practici. În plus, platformele pot ajuta la etichetarea surselor media controlate de stat străine (cum Twitter/X și Facebook au început să facă, marcând “Russia state-controlled media”). Astfel, utilizatorii moldoveni ar fi avertizați când accesează conținut de la Sputnik sau alte entități.
• Cultura rezilienței și implicarea societății civile: Finlanda, țările nordice și baltice exemplifică bine ideea că o societate conștientă și educată rezistă mai bine. Guvernele au finanțat nu doar educația media în școli, ci și campanii publice ample, au încurajat ONG-urile să țină traininguri comunitare despre “igiena informațională”. În plus, s-au organizat periodic exerciții de simulare a crizelor informaționale cu implicarea jurnaliștilor, oficialilor și publicului, pentru a vedea cum reacționează la un val de fake news pe un subiect sensibil. O asemenea abordare proactivă lipsește încă în Moldova, dar ar putea fi preluată cu sprijin internațional.

Toate aceste bune practici conturează un repertoriu de opțiuni pe care Moldova le are la dispoziție. Evident, fiecare țară are specificul ei – însă fundamentul este comun: combăterea interferenței străine necesită atât măsuri defensive (protecție, blocare, sancționare) cât și ofensive pozitive (promovarea presei libere, educarea publicului, expunerea manipulării). În secțiunea următoare, vom propune un set integrat de mecanisme noi sau revizuite pentru Republica Moldova, ținând cont de contextul său juridic și instituțional și inspirându-ne din lecțiile externe discutate.

Propuneri pentru consolidarea protecției presei în Republica Moldova

Având în vedere analiza de mai sus, este clar că Republica Moldova are nevoie de o abordare revizuită și mai cuprinzătoare pentru a-și proteja presa – considerată pe bună dreptate o instituție de valoare fundamentală – de riscurile complexe generate de influențele hibride externe. În această secțiune, formulăm o serie de propuneri concrete, de natură juridică și instituțională, care ar putea fi implementate la nivel național. Scopul acestor propuneri este de a crea un mediu în care presa liberă să poată prospera, iar tentativele de amestec străin să fie descurajate și combătute eficient, în limitele statului de drept. Recomandările sunt grupate pe câteva direcții principale:

1. Îmbunătățirea cadrului legislativ privind securitatea spațiului informațional

• Adoptarea unei strategii naționale integrate pentru securitatea informațională și dezvoltarea mass-mediei. Inspirată de recomandările experților locali, Moldova ar trebui să elaboreze și să adopte oficial o strategie care să stabilească viziunea pe termen mediu și lung în domeniul media. Aceasta ar conține măsuri de stimulare a pluralismului și sustenabilității presei independente (de ex., facilități fiscale, fonduri de sprijin pentru media locale), dar și măsuri de protecție contra amenințărilor hibride (plan de răspuns la dezinformare în alegeri, coordonarea instituțiilor în caz de crize informaționale etc.). Strategia ar trebui aliniată la practicile internaționale și să implice atât autoritățile statului, cât și societatea civilă și asociațiile de media, pentru legitimitate și eficacitate.
• Revizuirea Codului serviciilor media audiovizuale (CSMA) conform recomandărilor Comisiei de la Veneția. Este imperativ ca termenii vagi să fie clar definiți și criteriile de restricție a conținutului să fie precis circumscrise la situațiile care chiar prezintă pericol pentru securitatea națională. Noțiuni precum “propagandă a agresiunii militare”, “extremism” sau “conținut militarist” trebuie delimitate în lege, astfel încât radiodifuzorii să știe exact ce este interzis, iar autoritățile să poată sancționa doar ce depășește cu adevărat limitele libertății de exprimare protejate de art. 10 CEDO. Totodată, abordarea bazată exclusiv pe originea geografică a programelor (interdicția generală pentru țări non-CETT) ar trebui înlocuită sau nuanțată: legea să specifice că se vizează doar conținutul provenit din state care desfășoară campanii ostile de dezinformare împotriva Moldovei. Această schimbare ar feri Moldova de acuzația de cenzură arbitrară și ar concentra efortul pe sursele de risc real (în speță, Federația Rusă, eventual altele similare).
• Asigurarea proporționalității sancțiunilor și a dreptului la apărare. Propunem introducerea explicită în lege a unui sistem gradual de sancțiuni pentru mass-media care încalcă normele: de exemplu, prima abatere – amendă, a doua – suspendare scurtă, recidivă gravă – retragerea licenței. În paralel, orice decizie de suspendare sau retragere a licenței de emisie ar trebui motivată în detaliu și supusă confirmării rapide de către o instanță (printr-o procedură accelerată, având în vedere impactul). Astfel, se asigură controlul judecătoresc și se dă posibilitatea postului sancționat să-și expună poziția, evitând percepția de “justiție administrativă opacă”. Această propunere vine ca reacție la criticile privind lipsa de transparență în deciziile de suspendare luate la finele anului 2023 – este important ca viitorul cadru legal să prevadă garanții de transparență și posibilitate de contestare, sporind astfel legitimitatea oricăror măsuri restrictive.
• Lege privind transparența proprietății și finanțării mass-media. Deși anumite obligații de declarare a proprietății media există, e necesară o lege mai strictă și cu sancțiuni disuasive care să impună dezvăluirea surselor de finanțare pentru instituțiile media (cel puțin peste un anumit prag). Orice finanțare externă sau internă care depășește, să zicem, 5% din bugetul anual al unei instituții media ar trebui raportată unei autorități (CA sau o nouă agenție specializată) și făcută publică. În plus, se poate impune ca publicitatea politică (mai ales în campanii electorale) să fie achiziționată doar din surse de fonduri declarate și fără implicare externă, altfel postul riscă amenzi severe. Scopul este de a demasca eventualele canale prin care bani străini susțin mass-media partizană și de a oferi publicului instrumente să evalueze credibilitatea unei surse de informare. Această lege ar fi complementară eforturilor de prevenire a spălării banilor și finanțării ilegale a partidelor, domenii oricum supuse condiționalităților pe drumul integrării europene.
• Adaptarea legislației electorale. Având în vedere că vârfurile de dezinformare apar în campanii electorale, legislația ar trebui să prevadă explicit că ingerința externă în procesul electoral (inclusiv prin mass-media și online) este interzisă și sancționată. Deja Codul electoral incriminează acceptarea finanțărilor din străinătate de către partidele politice, dar ar trebui extins să acopere și mijloace nefinanciare: de pildă, difuzarea coordonată de spoturi propagandistice pro-candidați, create de entități străine, ar trebui considerată o formă de contribuție nedeclarată și sancționată ca atare. Comisia Electorală Centrală, în parteneriat cu CA și SIS, ar putea primi competențe sporite pe durata alegerilor pentru a monitoriza și contracara tentativele de manipulare mediatică orchestrate extern (precum “armatele digitale” cu conturi false – a căror orchestrare ar trebui încadrată legal și sancționată).

2. Întărirea instituțională și cooperarea inter-instituțională

• Crearea unui Centru național pentru comunicare strategică și combaterea dezinformării. Acest organism, sub egida Guvernului (sau a Consiliului Suprem de Securitate), ar reuni specialiști din diverse domenii – analiză informațională, cyber intelligence, relații cu publicul, jurnaliști cu reputație – pentru a monitoriza continuu spațiul informațional și a formula răspunsuri rapide la campaniile de dezinformare. Practic, ar acționa ca un focar de analiză și reacție: ar emite alerte către instituțiile statului și către public atunci când detectează știri false virale, ar elabora contramesaje și ar coordona reacțiile oficiale. Centrul ar colabora direct cu structuri similare din UE/NATO (beneficiind de schimb de date) – o variantă locală a modelului Viginum francez sau a centrului ceh. În plus, ar putea organiza periodic briefing-uri pentru jurnaliști, unde să demonteze falsuri recente și să ofere clarificări, ajutând redacțiile să nu cadă pradă dezinformării. O astfel de instituție ar da un semnal că Moldova ia în serios protecția spațiului informațional, fără a transforma ministerele (precum cel al Apărării sau al Internelor) în portavoci ale cenzurii, ci acționând prin transparență și expertiză.
• Consolidarea rolului Consiliului Audiovizualului și asigurarea independenței sale depline. Parlamentul și societatea civilă ar trebui să coopereze pentru a se asigura că membrii CA sunt selectați pe criterii de profesionalism, integritate și pluralism de opinii, reducând cota de influență politică la minimum. O idee ar fi implicarea activă a asociațiilor de jurnaliști și ONG-urilor în procesul de selecție (prin aviz consultativ sau propuneri de candidați). De asemenea, bugetul CA trebuie securizat (poate un procent fix din bugetul statului), pentru ca lipsa resurselor să nu-l facă dependent de voințe politice. Odată consolidat, CA ar trebui să primească și instrumente tehnice moderne: de exemplu, acces la sisteme de monitorizare automată a emisiunilor TV/radio și chiar a mediului online, bazate pe inteligență artificială, care să depisteze rapid conținutul interzis (propagandă de război, incitare la ură etc.). În sinergie cu Centrul de comunicare strategică propus, CA poate reacționa nu doar punitiv, ci și preventiv – notificând posturile când difuzează informații neverificate sau tendențioase, pentru a corecta. Această abordare cooperantă cu industria media, combinată cu măsuri ferme acolo unde e reavoință, va crea un mediu de coreglementare sănătos.
• Implicarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în limita mandatului legal. SIS deja are ca atribuție contracararea acțiunilor ce atentează la ordinea constituțională și securitatea de stat, deci implicit a amenințărilor hibride. Propunem ca SIS să dedice o divizie distinctă pentru securitatea informațională și contracararea influențelor străine, cu personal specializat în analiza de conținut media și a fluxurilor de informații pe internet. Totuși, activitatea SIS trebuie supusă controlului legal și politic adecvat (parlamentar), pentru a preveni posibile abuzuri interne. SIS poate colabora strâns cu Centrul strategic menționat, furnizând date despre originea campaniilor de dezinformare, identificând rețelele de trolli și eventual propunând sancționarea entităților sau persoanelor care, coordonate de afară, comit ilegalități (de exemplu, promulgarea unui Act Magnitsky local care să permită sancționarea – interdicții de intrare, înghețare de active – pentru persoanele străine implicate în agresiuni informaționale împotriva Moldovei).
• Crearea unor linii de comunicare directă între Guvern și redacții pe teme de securitate. Asemenea “hotline”-uri există în țări ce se confruntă cu terorism: de pildă, guvernul britanic are un sistem de alertare a editorilor atunci când publicarea unei informații ar putea pune vieți în pericol. Transpus la dezinformare, autoritățile moldovene ar putea avea un canal rapid de comunicare cu redacțiile majore, prin care să semnaleze: “Știrea X care circulă este falsă, provine din sursa Y afiliată străin, iată dovezile; vă rugăm să nu o preluați fără verificări stricte”. Desigur, decizia editorială rămâne la redacții, dar existența acestor notificări ar responsabiliza și ajuta jurnaliștii să nu difuzeze involuntar propagandă. Bineînțeles, un asemenea mecanism cere încredere reciprocă, deci trebuie folosit numai în cazuri serioase și cu maximă onestitate din partea statului (oricice derapaj – ex. încercarea de a cenzura o investigație reală sub pretext de securitate – ar distruge credibilitatea sistemului).

3. Măsuri de susținere a presei independente și a educației media

• Fond național pentru susținerea presei independente. Pe modelul unor țări UE care oferă subvenții presei în funcție de tiraj sau proiecte, Moldova ar putea crea un fond (alimentat eventual și din contribuții ale UE, UNESCO, etc.) care să ofere granturi competitive instituțiilor media ce demonstrează independență editorială și utilitate publică. Granturile pot fi destinate modernizării tehnologice, pregătirii profesionale a jurnaliștilor, extinderii în regiuni defavorizate informațional (ex. Găgăuzia, rural). Un astfel de mecanism ar reduce vulnerabilitatea economică a redacțiilor la influențe financiare dubioase, întărind totodată capacitatea presei de calitate de a contracara dezinformarea prin simpla producere de conținut credibil și atractiv.
• Stimularea autoreglementării și a calității jurnalismului. În paralel cu combatarea propagandei, trebuie ridicate standardele proprii ale breslei jurnalistice din Moldova. Consiliul de Presă și ONG-urile media ar putea primi sprijin pentru a extinde training-urile în domenii precum fact-checking, securitate digitală, etică în situații de criză. De asemenea, încurajarea instituțiilor de presă să adopte instrumente gen Journalism Trust Initiative (JTI), menționate de RSF, va spori încrederea publicului în sursele autohtone de informare. Statul ar putea, de exemplu, să promoveze public lista outlet-urilor media care au certificat JTI sau coduri etice stricte, consolidându-le reputația ca “surse sigure”. În același timp, acest demers le diferențiază de pseudo-instituțiile de presă create de propagandiști, care evident nu se supun niciunui standard deontologic.
• Integrarea educației media în sistemul de învățământ și campanii publice. Ministerul Educației ar trebui să introducă în curriculum (gimnaziu și liceu) ore de educație media și gândire critică, care să-i învețe pe elevi cum să identifice știrile false, cum funcționează propaganda, de ce este important pluralismul de opinii. Există deja inițiative pilot pe această temă în Moldova (realizate cu suportul unor ONG-uri), dar ele trebuie extinse la nivel național obligatoriu. Pe plan public mai larg, Guvernul și societatea civilă pot iniția campanii de informare prin clipuri TV, radio, social media, care să explice de pildă cum recunoști un cont fals online, de ce sursele oficiale sunt mai de încredere, exemple de mituri demontate etc. Ținta este creșterea rezilienței cognitive a populației, astfel încât tentaculele propagandei să prindă cât mai puțin teren fertil. După cum arată exemplul țărilor nordice, investiția în alfabetizarea media are efecte benefice pe termen lung: creează “imunitate colectivă” împotriva dezinformării.
• Colaborare cu platformele digitale și tech. Autoritățile moldovene ar trebui să profite de ofertele marilor companii (Facebook, Google) de a sprijini combaterea dezinformării la nivel local. De exemplu, Facebook are programe de flagging (etichetare) a conținutului semnalat de parteneri de încredere – ONG-uri de fact-checking locale pot fi parteneri. De asemenea, s-ar putea cere ca platformele să marcheze clar conturile de “media controlată de stat străin” în contextul moldovenesc, similar cum fac pentru alte țări. O altă idee este colaborarea cu YouTube și TikTok, extrem de populare în rândul tinerilor: guvernul poate invita aceste companii să desfășoare campanii de contracarare a dezinformării pe platformele lor, punând de exemplu la dispoziția utilizatorilor moldoveni mesaje verificate și promovând content pro-democratic. Platformele au făcut astfel de campanii în contextul COVID-19 (pentru a difuza informații corecte); se pot extinde și la contextul info-war.

4. Angajamente internaționale și cooperare regională

• Alinierea la inițiativele UE de contracarare a interferențelor străine. Ca stat candidat, Republica Moldova se poate angaja să implementeze voluntar părți din viitorul Foreign Interference Transparency Initiative al UE (care prevede măsuri de expunere a influențelor străine asupra proceselor democratice) și să participe la exerciții comune. De asemenea, poate colabora cu European Endowment for Democracy (EED) și alte organisme europene pentru a obține finanțare în vederea diversificării peisajului mediatic intern (ex. susținerea lansării unui post TV regional independent, competiții de proiecte jurnalistice investigative axate pe dezinformare etc.).
• Inițierea unui dialog trilateral Moldova-Ucraina-România pe securitatea informațională. Dat fiind contextul regional, o cooperare mai strânsă cu vecinii este logică. Ucraina are experiența cea mai dură în materie de reziliență la propaganda rusă; România, ca membru UE/NATO, are acces la informații și infrastructuri relevante (și e interesată direct de stabilitatea informațională a Republicii Moldova, dată comunitatea de limbă). Un grup comun de lucru sau schimburi periodice între experții media și de securitate ai celor trei țări ar putea genera idei noi de politici și ar armoniza reacțiile. De pildă, s-ar putea conveni liste comune de surse de dezinformare care să fie blocate sau monitorizate în spațiul online al tuturor celor trei țări, evitând ca o platformă blocată într-o parte să-și mute operațiunile peste graniță.
• Diplomație publică și contra-narațiuni externe. Nu în ultimul rând, Moldova ar trebui să iasă din postura exclusiv defensivă și să practice diplomația publică în regiune. Asta înseamnă să comunice – prin Ministerul de Externe, prin liderii țării – direct către publicul din regiune, inclusiv către cel rus, valorile și realitățile democratice. De exemplu, extinderea versiunilor în limba rusă a site-urilor oficiale, participarea la interviuri pe canale internaționale, susținerea conținutului despre Moldova în presa occidentală de limbă rusă (gen Current Time, BBC rus etc.). Scopul este ca Moldova să-și spună propria poveste, nu să permită altora s-o definească. În felul acesta, se reduce eficiența propagandei care mizează adesea pe necunoaștere și vid informațional real.

---

Implementarea acestor propuneri ar necesita eforturi coordonate, resurse financiare și, poate cel mai important, voință politică durabilă. Este esențial ca toate forțele politice democratice din Moldova să conștientizeze că protejarea presei și a spațiului informațional nu e un moft al guvernării actuale, ci o chestiune de suveranitate și supraviețuire democratică pe termen lung. De aceea, ideal ar fi un consens național (poate formalizat prin pact sau strategie adoptată prin lege) asupra principalelor linii de acțiune, astfel încât indiferent de ciclurile electorale, direcția să rămână aceeași.

Măsurile propuse combină fermitatea (împotriva agenților maligni) cu respectul pentru libertățile fundamentale. Democrațiile pot și trebuie să se apere de propaganda agresivă, însă “arma” principală trebuie să fie adevărul, nu cenzura arbitrară. Consolidând presa independentă și expunând minciunile, Moldova își poate construi un scut durabil împotriva amestecului extern, fără a aluneca în practici nedemocratice.

Concluzii

Republica Moldova se află într-un moment definitoriu al parcursului său democratic, în care presiunea externă asupra presei reprezintă atât un test de rezistență, cât și un catalizator pentru reformă. Analiza de față a evidențiat modul insidios în care amenințările hibride externe – în principal propaganda și influența malignă orchestrate de Kremlin – au încercat să submineze independența și securitatea presei moldovenești, punând în pericol însăși fundația democratică a statului. Am trecut în revistă exemple elocvente: de la injectarea masivă de dezinformări în campaniile electorale (Moldova devenind un “poligon” de testare a acestor tactici), până la tentative de control politic și economic al mass-mediei prin interpuși locali (cazul imperiilor mediatice ale oligarhilor afiliați intereselor ruse). Am arătat că autoritățile nu au rămas pasive – au adoptat legi și măsuri menite să contracareze propaganda (interzicând știrile rusești, suspendând canale subversive, blocând site-uri implicate în războiul informațional). Aceste acțiuni, deși necesare, au scos la iveală limitele mecanismelor existente și riscul ca reacția să devină ea însăși problematică, dacă nu este însoțită de garanții ale statului de drept.

De aceea, lucrarea argumentează ferm în favoarea regândirii mecanismelor de protecție a presei, într-o manieră holistică, preventivă și adaptată noilor realități. Nu este suficient să se acționeze punctual, sub imperiul urgenței; e nevoie de un cadru strategic și normativ robust, care să ofere instrumente pe termen lung. În direcția aceasta, am propus un set de soluții ce combină măsuri legislative (precizie în definirea și sancționarea propagandei, transparență în finanțarea media, adaptarea legislației electorale și audiovizuale), măsuri instituționale (crearea unui centru național dedicat combaterii dezinformării, întărirea Consiliului Audiovizualului, consolidarea cooperării între SIS și autoritățile media) și inițiative de susținere a presei (fonduri pentru media independentă, educație media, parteneriate cu platformele digitale).

Aceste propuneri s-au inspirat din bunele practici internaționale, evidențiind că Moldova nu este singură în această luptă și poate învăța din experiența altor democrații. Un mesaj cheie desprins din exemplele altor state este că eficacitatea apărării contra interferențelor străine depinde de echilibrul între fermitate și legitimitate: democratia trebuie să se apere fără a se trăda pe sine. Asta înseamnă să folosim adevărul, legea și jurnalismul de calitate ca principale arme contra minciunii și propagandei, nu practici opace sau represive care ar semăna cu ale adversarilor.

Pentru un public de avocați și juriști, concluzia noastră subliniază și mai apăsat importanța statului de drept în acest demers. Noua arhitectură de protecție a presei trebuie construită pe baze constituționale solide, integrând principiile drepturilor omului astfel încât orice restricție impusă (fie ea blocarea unui canal sau pedepsirea unui instigator) să fie susceptibilă de control judiciar, proporțională și motivată de un interes democratic legitim (protecția securității naționale, a ordinii publice, a drepturilor cetățenilor la o informare corectă). Numai astfel măsurile de protecție vor fi sustenabile și vor rezista eventualelor contestări, inclusiv la nivel internațional.

În concluzie, protejarea presei ca instituție fundamentală cere Republicii Moldova să fie inovativă și vigilentă. Natura amenințărilor evoluează rapid – de la televiziuni capturate s-a ajuns la rețele de socializare inundate de boți și troli –, deci și mecanismele de protecție trebuie mereu actualizate. Este, de asemenea, un efort comun: statul, breasla jurnalistică, sistemul judiciar și societatea civilă trebuie să colaboreze. Numai împreună se poate asigura că presa moldovenească rămâne liberă, pluralistă și rezilientă, ferită de tentaculele influențelor hibride care încearcă să o transforme într-un instrument de destabilizare. Miza nu este doar libertatea presei în sine, ci viitorul democratic și orientarea geopolitică a Republicii Moldova. În cuvintele recente ale președintei Sandu, “când influența malignă a Rusiei s-a intensificat, presa noastră independentă și rezilientă a devenit prima linie de apărare”. Este de datoria noastră, ca apărători ai legii și ai valorilor democratice, să fortificăm această “linie de apărare” prin toate mijloacele legale de care dispunem.

Bibliografie:

• Constituția Republicii Moldova, art. 32 – Libertatea opiniei și a exprimării.
• Legea securității informaționale nr. 174/2022 (Monitorul Oficial al R. Moldova, 2022).
• Codul serviciilor media audiovizuale nr. 174/2018 (cu amendamente ulterioare din 2022).
• Comisia de la Veneția, Opinia nr. 1085/2022 privind amendamentele la legislația audiovizuală din Republica Moldova, CDL-AD(2022)026.
• Maia Sandu – discurs la Forumul Păcii de la Paris, 29.10.2025 (transcriere difuzată de Moldova1).
• Reuters, “Moldova blocks access to Russia’s main news agencies”, 30.10.2023.
• Reuters, “Russia denounces Moldova’s ban of TV channels as ‘political censorship’”, 17.12.2022.
• Radio Europa Liberă, “În Moldova intră în vigoare legea care interzice difuzarea știrilor rusești”, 20.06.2022.
• RSF – Raport de țară Moldova 2024/2025.
• RSF, “RSF’s five recommendations on combating foreign interference in the EU’s information space”, 25.07.2024.
• CPJ, “Moldovan media caught between democracy and Russian interference”, 07.12.2025.
• IDIS Viitorul, “Spațiul informațional al Republicii Moldova, în mijlocul amenințărilor hibride” – comunicat dezbatere publică, 27.10.2017.
• Stopfals.md, “Republica Moldova își fortifică spațiul informațional în fața propagandei ruse”, 2022