Unul dintre principiile fundamentale consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este acela potrivit căruia justiția nu trebuie doar să fie realizată în mod echitabil, ci și să apară ca fiind realizată în mod echitabil. Această idee, devenită reper în analiza imparțialității instanțelor, a fost formulată explicit în cauza Delcourt c. Belgia (1970), unde Curtea a subliniat că „într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire încredere justițiabililor”.
Ulterior, în cauze precum Piersack c. Belgia (1982) și De Cubber c. Belgia (1984), Curtea a dezvoltat distincția dintre imparțialitatea subiectivă (convingerea personală a judecătorului) și imparțialitatea obiectivă (existența unor garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă). Din perspectiva testului obiectiv, nu este suficient ca judecătorul să fie imparțial; este esențial ca, din exterior, să nu existe aparențe care ar putea genera suspiciuni rezonabile.
Exigențele articolului 6 § 1 din Convenție
Articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil. Printre componentele acestui drept se regăsesc:
- egalitatea armelor;
- caracterul contradictoriu al procedurii;
- dreptul părților de a-și prezenta cauza în condiții care să nu le dezavantajeze în mod substanțial;
- publicitatea ședințelor de judecată, cu excepțiile strict prevăzute de lege.
Aceste garanții nu au doar o dimensiune formală, ci și una de percepție publică. Încrederea societății în sistemul judiciar este un element structural al statului de drept.
Hotărâri întemeiate exclusiv pe declarațiile avocaților, în lipsa părților – o problemă de aparență a echității
În procedura civilă, reprezentarea prin avocat este permisă și, în anumite situații, suficientă din punct de vedere legal. Totuși, atunci când o instanță își întemeiază hotărârea exclusiv pe declarațiile avocaților, pronunțate în ședință în absența părților, fără a asigura o participare efectivă sau posibilitatea reală a acestora de a-și susține direct poziția, poate apărea o problemă din perspectiva aparenței de echitate.
Chiar dacă formal sunt respectate normele procedurale, din exterior se poate crea impresia că:
- părțile nu au fost ascultate în mod real;
- instanța s-a bazat pe susțineri neexaminate contradictoriu în mod efectiv;
- procesul s-a desfășurat mai degrabă între profesioniști ai dreptului decât între justițiabili și instanță.
În Republica Moldova, unde nivelul de încredere în justiție reprezintă un subiect constant de dezbatere publică, astfel de practici pot amplifica percepția de distanță între instanță și cetățean. Chiar dacă din punct de vedere tehnic procedura este legală, lipsa unei participări vizibile și active a părților poate fi percepută ca o diminuare a caracterului echitabil al procesului.
Aparența de imparțialitate și încrederea publică
Conform standardului CEDO, analiza nu se limitează la intenția sau buna-credință a instanței. Se examinează dacă există elemente care ar putea determina un observator obiectiv să aibă îndoieli legitime cu privire la echitatea procedurii.
În acest sens, o hotărâre bazată exclusiv pe declarațiile avocaților, fără o implicare directă și perceptibilă a părților, poate afecta aparența de imparțialitate și de contradictorialitate a procesului. Justiția trebuie să fie nu doar corectă în esență, ci și transparentă și inteligibilă pentru societate.
Concluzie
Principiul potrivit căruia justiția trebuie să fie și să se vadă că este realizată în mod echitabil constituie un pilon al jurisprudenței CEDO și al statului de drept. În Republica Moldova, respectarea acestui standard nu presupune doar conformitatea formală cu normele procedurale, ci și evitarea oricăror situații care pot genera, în mod rezonabil, percepția unei proceduri dezechilibrate.
Încrederea publică în actul de justiție nu se construiește exclusiv prin legalitate, ci prin transparență, participare efectivă și respectarea vizibilă a drepturilor părților.