DE CE SOCIETATEA ARE NEVOIE DE AVOCAȚI. 

În ori ce societate există reguli de conviețuire așa numite legi. Cetățenii, care locuiesc pe un anumit teritoriu sunt obligați să respecte aceste legi. Pentru încălcarea legilor foarte des este prevăzută sancțiune sub formă de amendă, privarea de libertate sau limitarea în drepturi.   Cetățenii au dreptul să cunoască aceste legi și să ocolească răspundere penală,ContinueContinue reading “DE CE SOCIETATEA ARE NEVOIE DE AVOCAȚI. “

Cum se apreciază probele în instanța de judecată.

După cum cunoașteți instanța de judecată când examinează o cauză trebuie să răspundă la două întrebări: Care au fost faptele (sau ce s-a întâmplat). Care sunt prevederile legale în acest sens. La stabilirea faptelor judecătorul folosește probele aduse de către părți. Părțile într-un proces de judecată sunt reclamantul/ții, pârâtul/ții si intervenienții. Dacă faptele le stabileșteContinueContinue reading “Cum se apreciază probele în instanța de judecată.”

Stabilirea domiciliului copilului în Republica Moldova – avocat în litigii de familie

Stabilirea domiciliului unui copil este una dintre cele mai sensibile probleme este una dintre cele mai sensibile probleme care apar în litigiile de familie după separarea sau divorțul părinților. Atunci când părinții nu ajung la un acord, problema poate ajunge în instanța de judecată, unde trebuie analizate interesele copilului și circumstanțele concrete ale familiei. StabilireaContinueContinue reading “Stabilirea domiciliului copilului în Republica Moldova – avocat în litigii de familie”