La 9 octombrie 2025, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis un aviz consultativ, la solicitarea Curții de Apel Centru, clarificând un aspect esențial al aplicării art. 449 Cod de procedură penală (CPP): interdicția trimiterii repetate a cauzei penale la rejudecare.
Curtea de apel a solicitat opinia CSJ în contextul unei cauze în care, în urma admiterii recursului acuzării, instanța de apel nu putea agrava situația inculpatului prin propria decizie și analiza posibilitatea de a trimite din nou cauza la rejudecare către prima instanță.
⚖️ 1. Problema juridică ridicată
Contradicția prima facie dintre dispozițiile art. 449 alin. (1) pct. 2 lit. b) și alin. (3) CPP a generat divergențe în practica judiciară a curților de apel.
- Art. 449 alin. (1) pct. 2 lit. b) permite instanței de recurs să trimită cauza la rejudecare atunci când admite recursul acuzării, dar nu poate pronunța o hotărâre mai severă direct.
- Art. 449 alin. (3) stabilește însă o limită expresă: trimiterea la rejudecare poate avea loc o singură dată.
Unele complete au interpretat dispozițiile ca permițând trimiterea repetată în situațiile în care nu se poate agrava situația inculpatului, în timp ce altele au considerat această posibilitate exclusă.
📜 2. Situațiile în care cauza poate fi trimisă la rejudecare
CSJ a reamintit că trimiterea la rejudecare este un remediu excepțional, aplicabil doar atunci când:
- instanța de apel nu poate corecta eroarea în recurs nici după citarea părților și rejudecarea cauzei în fond;
- eroarea procedurală sau de drept este de așa natură încât nu poate fi înlăturată în apel, din cauza barierelor legale (de ex., lipsa probelor administrate corect, nulități absolute etc.);
- trimiterea nu conduce la impunitate sau la expirarea termenului de prescripție.
Curtea a accentuat că instanțele trebuie să evite abuzul de trimitere la rejudecare, întrucât acest mecanism generează întârzieri semnificative și poate afecta dreptul părților la un proces echitabil în termen rezonabil (art. 6 CEDO).
🏛 3. Obligațiile deontologice ale judecătorilor
CSJ a invocat și art. 6 alin. (3) lit. b) din Codul de etică și conduită profesională al judecătorului, potrivit căruia magistrații au obligația de a decide „prompt și eficient” și de a acționa „cu diligență”.
Această obligație nu se limitează la cauzele civile, ci se aplică și în materia penală, administrativă și contravențională. Trimiterea cauzei la rejudecare trebuie să rămână o ultimă soluție, justificată strict prin imposibilitatea legală de a remedia eroarea în apel.
📌 4. Concluzia Curții Supreme de Justiție
CSJ a stabilit clar că:
„Curtea de apel, atunci când admite un recurs și cauza penală a fost deja trimisă anterior la rejudecare, nu mai poate dispune o nouă trimitere la rejudecare.”
Instanța de apel este obligată, în asemenea situație, să soluționeze cauza în fond, în limitele efectului devolutiv al recursului.
Interpretarea contrară ar lipsi de efect art. 449 alin. (3) CPP, care consacră caracterul unic al trimiterii la rejudecare. De asemenea, aceasta ar conduce la prelungirea nejustificată a procesului și la posibile prescripții, ceea ce ar submina încrederea publicului în justiție.
📚 5. Importanța practică
Avizul CSJ este deosebit de relevant pentru:
- instanțele de apel, care trebuie să uniformizeze practica și să evite soluțiile contradictorii;
- parchete și avocați, care pot invoca acest aviz în cauzele în care se încearcă trimiterea repetată la rejudecare;
- judecătorii de instrucție și de fond, care trebuie să conștientizeze consecințele procesuale ale unor erori repetate.
🔗 Sursă
Avizul consultativ integral poate fi consultat aici:
👉 https://shorturl.at/PSFV4
📝 Notă
Avizul CSJ nu are caracter obligatoriu per se, dar are o forță interpretativă puternică, fiind menit să asigure unitatea practicii judiciare și să ghideze instanțele în aplicarea corectă a Codului de procedură penală.