Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) garantează dreptul la un proces echitabil în materie civilă și penală. În privința probelor și a participării părţilor la proces, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) a definit principii importante care, deşi nu sunt identice cu regulile probatorii interne, stabilesc standarde minime de echitate:
1. Conținutul garantiei art. 6 CEDO
- Art. 6(1) prevede că orice persoană are dreptul la o judecată echitabilă și publică în fața unui tribunal independent și imparțial, în termen rezonabil, în care să i se asigure posibilitatea de a-și prezenta cauzele și probele în apărarea propriilor drepturi și obligații civile.
- În jurisprudenţa CtEDO, acest drept include implicit principiile contradicţiei și egalităţii de arme, adică ambele părţi trebuie să aibă o oportunitate reală de a participa la formarea probei și de a o pune sub un control efectiv.
2. Dreptul la examinarea probelor relevante
CtEDO a stabilit că procedura trebuie să fie echitabilă în ansamblu, nu doar prin respectarea normelor interne de admisibilitate a probelor, iar instanţa naţională are obligaţia de a le permite părţilor să pună sub controlul lor procesele probelor esenţiale:
- Curtea nu cere reguli stricte de inadmisibilitate a probelor; ea evaluează dacă în ansamblu procesele probatorii au fost conduse echitabil și dacă partea a avut posibilitatea efectivă de a-i controla pe martorii și probele invocate împotriva sa.
- Refuzul arbitrariu de a admite audierile care ar fi putut influenţa rezultatul cauzei sau de a permite părţii să-şi examinze probele poate constitui o încălcare a art. 6, dacă acest refuz o pune într-un dezavantaj semnificativ.
3. Regula privind dreptul la audiere și examinare
Deşi art. 6 nu conține norme specifice privind inadmisibilitatea unor tipuri de probe (ca regula „hearsay” din SUA), jurisprudenţa CEDO subliniază că:
- dreptul la audierea și examinarea martorilor şi a probelor relevante este o componentă a procesului echitabil — partea trebuie să aibă o șansă reală de a pune întrebări sau de a contracara probele esenţiale invocate împotriva sa; în lipsa acestei posibilităţi, poate fi considerat că dreptul procesual al părţii nu a fost respectat.
- În cauze penale, în mod expres s-a reţinut că audierea în prezenţa părţii și posibilitatea de a pune întrebări direct sunt elemente ale procesului echitabil, iar excepțiile trebuie să fie justificate concret, astfel încât partea să nu fie pusă într-un dezavantaj procesual determinat de imposibilitatea de a interoga probele.
4. Egalitatea de arme și contradicţia
Curtea a spus constant că egalitatea de arme și contradicţia efectivă sunt elemente ale unui proces echitabil:
- Dacă instanţa acceptă probe pe care partea nu le-a putut controla sau examina în vreun fel (de exemplu, declaraţii invocate în absenţa părţii), atunci echitatea procedurii este pusă sub semnul întrebării.
Implicaţii pentru situaţia cind avocatii depun marturii
În lumina art. 6 CEDO și a jurisprudenţei:
- Nu numai prezenţa fizică, ci și posibilitatea efectivă de a examina, contracara și provoca probele invocate împotriva părţii sunt elemente ale unui proces echitabil.
- Dacă instanţa se bazează pe declaraţii sau probe la care partea nu a avut acces real și nu le-a putut verifica sau examina în mod efectiv, aceasta poate constitui o încălcare a art. 6, întrucât partea nu a beneficiat de acces efectiv la probe şi de posibilitatea de a-şi susţine cauza în mod real și argumentat.
Pe scurt, art. 6 CEDO și jurisprudenţa CtEDO nu se ocupă de detalii tehnice de admisibilitate a probelor conform dreptului intern, dar impun ca orice parte să aibă o oportunitate reală și efectivă de a examina și de a răspunde la probele invocate împotriva sa, pentru a se asigura un proces echitabil în ansamblu.
Întrebările pe care le-ai putea adresa unui avocat în instanță pentru a arăta că declarațiile sale privind faptele sunt de fapt “hearsay” (informații de-a doua mână) trebuie să urmărească dovedirea faptului că el nu a fost martor la acele fapte, ci doar relatează ce i-a spus altcineva, iar ceea ce relatează nu reprezintă o observație personală, ci o declarație extrajudiciară (neconfirmată de probă directă). În dreptul american „hearsay” este definit ca un out-of-court statement offered to prove the truth of the matter asserted” — adică o declarație făcută în afara instanței oferită pentru a demonstra adevărul celor afirmate foarte util pentru structurarea întrebărilor adversariale.
Stilul întrebărilor este orientativ (nu sunt regăsite în legislația Moldovei sub formă de checklist), ci inspirat din logica regulilor probatorii din drepturile procesuale moderne și principiul contradicției:
- Despre sursa cunoștințelor sale:
- „Ce anume ai văzut tu personal în legătură cu faptele pe care le invoci?”
- „Poți să descrii exact ce ai observat personal, fără a repeta ce ți-a spus clientul/altcineva?”
- Despre bazarea declarațiilor pe ce i-a spus altcineva:
- „Spui (nume fapt) — asta ți-a spus clientul sau ai observat tu personal?”
- „Pe cine ai întrebat sau de la cine ai obținut informația pe care o prezinți acum?”
- Despre verificabilitatea în ședință:
- „Poți să aduci pe cineva care a fost prezent la evenimentul menționat pentru ca instanța să verifice declarația?”
- „Ai alte probe (documente, martori) prin care se poate confirma ceea ce relatezi?”
- Despre forma declarației originare:
- „Acea declarație pe care o repeți acum a fost făcută în fața instanței sub jurământ sau doar în afara procedurii, în biroul tău, telefonic sau prin email?”
- Despre rolul său de avocat versus sursă de fapt:
- „Conform art.131 CPC, explicațiile părților sunt probă dacă parte cunoaște circumstanțele și le spune direct instanței — tu ai făcut asta sau doar repeti ce ți-a relatat clientul fără verificare personală?”
Aceste întrebări urmăresc să arate că ceea ce spune avocatul nu este declarație personală, observată direct, ci un raport al relatărilor unui terț, ceea ce în sistemele de probă ca cel american ar fi clasificabil ca hearsay — adică o declarație extrajudiciară ofertă ca probă a adevărului celor afirmate, fără posibilitatea de a fi controlată prin cross-examination a persoanei care a făcut declarația inițială.
În dreptul procesual civil al Republicii Moldova, nu există o regulă formală identică „hearsay rule”, însă instanța are obligația de a cerceta nemijlocit probele în ședință și de a permite contradicția — ceea ce înseamnă că dacă avocatul nu poate arăta că a observat personal acele fapte, declarațiile sale de-a doua mână pot fi puse sub semnul lipsei de verificabilitate și contradicție efectivă din partea adversarului.