Înregistrările audio și video ca probe în procesul civil din Republica Moldova.

În Republica Moldova, înregistrările audio-video sunt, în principiu, un mijloc de probă admis de Codul de procedură civilă, dar nu orice înregistrare este automat admisibilă. Regula de bază este dublă: partea care depune înregistrarea trebuie să indice cine a făcut-o, când și în ce condiții a fost realizată, iar înregistrarea audio-video ascunsă nu poate servi ca probă dacă legea nu o permite. Cu alte cuvinte, problema nu este doar relevanța materialului, ci și legalitatea obținerii și verificabilitatea autenticității lui. 

Din materialele normative pe care le-am verificat nu rezultă existența, în procedura civilă moldovenească, a unui regim general și expres de tip „este suficient consimțământul unei singure părți” sau „este necesar consimțământul ambelor părți” pentru orice înregistrare privată. În schimb, dreptul moldovenesc operează printr-o combinație de reguli privind viața privată, secretul comunicărilor, protecția datelor și proba procesuală. De aceea, răspunsul juridic este contextual: o înregistrare realizată de un participant la conversație, pentru a documenta un fapt ilicit și fără o ingerință disproporționată în viața intimă, are o poziție mai bună decât o interceptare făcută de un terț; însă nici măcar în acest caz admisibilitatea nu este garantată automat. 

Nu am identificat în Codul de procedură civilă o procedură prin care un litigant privat să poată cere anticipat instanței civile permisiunea de a face o înregistrare secretă. Autorizarea prealabilă există, dar în materia măsurilor speciale de investigații și a interceptării comunicărilor din procedura penală, unde procurorul și judecătorul de instrucție au roluri expres prevăzute de lege; actualul Cod de procedură penală arată chiar că interceptarea și înregistrarea comunicărilor se aplică exclusiv în cauze penale. 

Practica națională recentă este coerentă pe trei idei. Prima: o înregistrare ascunsă neacoperită de lege este expusă excluderii, așa cum a reținut Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în dosarul nr. 3ra-547/23. A doua: chiar dacă nu este exclusă ca „ascunsă”, o înregistrare poate să nu aibă forță probatorie dacă nu sunt dovedite circumstanțele efectuării, integritatea fișierului, identitatea vocii și caracterul complet/nealterat, cum s-a întâmplat în dosarul nr. 2ra-1731/22. A treia: când suportul original, fișierele, minutele și procesul-verbal oficial se coroborează, instanțele folosesc înregistrările intens, inclusiv cu trimitere la minute exacte din fișier, cum s-a întâmplat în dosarul nr. 3ra-151/21. 

Jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu impune o regulă automată de excludere a unei înregistrări obținute ilegal; testul dominant este echitatea globală a procedurii și posibilitatea efectivă a părții de a contesta autenticitatea și folosirea probei. Pentru Republica Moldova, cauza-cheie este Iordachi și alții c. Moldovei, unde Curtea a criticat lipsa clarității și a garanțiilor suficiente în regimul moldovenesc al interceptărilor secrete. Alte repere utile sunt Khan c. Regatului Unit, Bykov c. Rusiei, López Ribalda și alții c. Spaniei și Avram și alții c. Moldovei. 

Nu ați limitat analiza la un anumit nivel de jurisdicție; de aceea, raportul de mai jos acoperă atât normele generale și cauzele civile clasice, cât și hotărâri de contencios administrativ atunci când ele interpretează aceleași reguli privind proba audio-video sau principii probatorii echivalente. 

Cadrul normativ aplicabil

Codul de procedură civilă include expres înregistrările audio-video printre mijloacele de probă. Art. 117 alin. (2) le enumeră, alături de explicațiile părților, declarațiile martorilor, înscrisuri, probe materiale și concluziile experților. Art. 118 consacră regula sarcinii probei, iar art. 122 privește inadmisibilitatea probelor obținute contrar legii sau a probelor care, potrivit legii, trebuie dovedite prin alte mijloace. În plus, art. 130 cere instanței să aprecieze fiecare probă separat și în ansamblul dosarului, fără forță probantă prestabilită. 

Norma centrală pentru înregistrări este art. 146 CPC. Alin. (1) obligă partea care prezintă o înregistrare audio-video să indice persoana care a efectuat înregistrarea, timpul și condițiile înregistrării. Alin. (2) formulează interdicția-cheie: „Nu poate servi ca probă înregistrarea audio-video ascunsă dacă nu este permisă prin lege.” Art. 147 adaugă o cerință practică importantă: suporturile pe care sunt fixate înregistrările se păstrează în instanță, iar instanța trebuie să ia măsuri pentru conservarea lor în stare intactă. Acesta este nucleul civil al ceea ce, în practică, avocații numesc „lanț de custodie”, chiar dacă CPC nu folosește această sintagmă. 

La nivel constituțional, două texte sunt decisive: art. 28 privind viața intimă, familială și privată și art. 30 privind secretul corespondenței și al convorbirilor. Aceste dispoziții explică de ce o înregistrare clandestină nu este judecată doar prin prisma utilității sale probatorii, ci și prin prisma ingerinței în viața privată și a secretului comunicărilor. 

Codul penal devine relevant atunci când înregistrarea însăși este ilegală. Art. 177 incriminează culegerea ilegală ori răspândirea cu bună știință a informațiilor ocrotite de lege despre viața personală, fără consimțământ, inclusiv prin mijloace tehnice speciale destinate obținerii ascunse a informației. Art. 178 incriminează violarea secretului corespondenței, inclusiv a convorbirilor telefonice, cu încălcarea legislației. Aceste texte nu spun că orice înregistrare unilaterală este infracțiune, dar stabilesc un risc penal real atunci când este captată sau difuzată viața personală ori o comunicare protejată, fără bază legală. 

În materia protecției datelor, Legea nr. 133/2011 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență sau sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem; ea exclude, ca regulă, activitățile exclusiv personale sau familiale, dacă prin aceasta nu sunt încălcate drepturile subiecților de date. Legea tratează monitorizarea sistematică, pe scară largă, a unei zone accesibile publicului ca situație care poate impune evaluarea impactului asupra protecției datelor și, dacă riscul nu poate fi atenuat, consultare prealabilă cu autoritatea competentă. Pentru litigantul obișnuit, asta înseamnă că o captare singulară pentru apărarea unui drept nu se confundă automat cu un regim de supraveghere sistematică, dar odată ce fișierul este stocat, circulat, depus instituțional sau folosit repetat, dimensiunea de protecție a datelor devine relevantă. 

Regimul admisibilității și valoarea probantă

În dreptul moldovenesc, admisibilitatea unei înregistrări audio-video se decide, în esență, pe patru paliere: legalitatea obținerii, relevanța pentru obiectul litigiului, identificabilitatea și autenticitatea suportului, plus evaluarea proporționalității ingerinței în viața privată. Art. 146 CPC fixează primul filtru: fără explicații privind autorul, timpul și condițiile înregistrării, proba intră slab în dosar încă din start. Art. 122 și art. 130 CPC permit apoi instanței fie să o excludă, fie să îi reducă drastic valoarea probantă. 

Aceasta explică de ce, în practică, „lanțul de custodie” în civil nu este o instituție formalizată ca în penal, dar funcționează printr-un set de cerințe echivalente: păstrarea suportului original sau a unei copii forensice verificabile, descrierea dispozitivului și a aplicației folosite, păstrarea metadata, evitarea editărilor, depunerea unui transcript și, dacă este contestată autenticitatea, solicitarea unei expertize fonoscopice ori tehnice asupra fișierului. Art. 147 CPC, care cere păstrarea intactă a suporturilor în instanță, merge exact în această direcție. 

Hotărârea CSJ din 26 noiembrie 2025, dosarul nr. 2ra-1731/22, este cea mai clară ilustrare a exigenței privind autenticitatea. Instanța a criticat valoarea probatorie acordată unei înregistrări audio deoarece aceasta reprezenta doar o conversație într-un context informal, fără certificarea circumstanțelor în care a fost făcută, fără expertizare tehnică și fără verificarea autenticității vocii. CSJ a subliniat explicit că nu fusese dovedit nici dacă a existat consimțământul părților, nici dacă înregistrarea era integrală și nealterată, concluzionând că ea este inadmisibilă în sensul art. 122 CPC. Această decizie este foarte importantă: arată că problema nu este doar „ascunsă sau nu”, ci și „completă, autentică, identificabilă și tehnic verificabilă”. 

În sens invers, decizia CSJ din 17 martie 2021, dosarul nr. 3ra-151/21, arată cum se întărește forța probantă a înregistrărilor când acestea sunt oficializate și corelate cu alte acte. În acel litigiu de contencios administrativ, instanța a folosit fișiere video identificate nominal, a indicat segmente temporale precise din înregistrări și le-a coroborat cu procesul-verbal de inspecție și cu alte materiale. Exact această granularitate — fișier, suport, minute, proces-verbal, context — este ceea ce face o înregistrare mult mai rezistentă la atacuri de inadmisibilitate. 

Din perspectiva valorii probante, concluzia practică este severă: o înregistrare audio-video nu câștigă procesul „prin ea însăși”. Ea trebuie integrată într-un dosar coerent, cu explicații, acte de context, eventual martori și, dacă este cazul, expertiză. Fără această arhitectură probatorie, chiar și un fișier real poate fi fie exclus, fie tratat ca insuficient. 

Consimțământ, viața privată și necesitatea unei autorizări prealabile

Consimțământul unei părți sau al ambelor părți

Cea mai prudentă formulare, din perspectiva dreptului moldovenesc actual, este aceasta: nu există în textele verificate o regulă generală, explicită și autonomă de tip „one-party consent” care să valideze automat orice înregistrare făcută de unul dintre participanți și nici o regulă generală de tip „all-party consent” formulată astfel în CPC. Analiza juridică se face, în schimb, prin coroborarea art. 146 CPC, art. 177-178 CP, art. 28 și 30 din Constituție și principiului proporționalității dezvoltat de instanțe și de CEDO. 

Asta înseamnă că simplul fapt că autorul înregistrării a fost parte la conversație nu este, singur, un „certificat de legalitate”. Totuși, în practică, poziția lui procesuală este mai bună decât a unui terț care interceptează. Dacă persoana a participat direct la interacțiune, dacă scopul este apărarea unui drept ori documentarea unei conduite ilicite, dacă înregistrarea nu intră profund în sfera intimă/familială și dacă materialul este prezentat complet, nealterat și verificabil, șansele de admitere cresc. Invers, când înregistrarea este clandestină, realizată în spațiu privat, privește secrete personale ori familiale și nu are o bază legală clară, riscul de excludere sau chiar de răspundere penală crește semnificativ. 

Dosarul nr. 2ra-1731/22 este util tocmai pentru că CSJ nu a tratat problema consimțământului ca pe o formalitate. Instanța a remarcat lipsa oricărei probe privind existența consimțământului părților și a folosit acest element, împreună cu lipsa expertizei și a clarificării circumstanțelor înregistrării, ca argument suplimentar pentru inadmisibilitate. Decizia nu transformă „consimțământul ambelor părți” într-o regulă absolută pentru orice înregistrare, dar arată că absența oricărei clarificări pe acest punct slăbește sever proba. 

Este necesară autorizația instanței înainte de înregistrare?

Pentru litigantul privat dintr-un proces civil, răspunsul este, în mod normal, nu există o procedură civilă verificată de mine prin care instanța să dea, în avans, permisiunea de a face o înregistrare audio-video ascunsă. CPC reglementează prezentarea, cercetarea și păstrarea înregistrărilor, nu autorizarea prealabilă a unei persoane private să facă o captare clandestină. Aceasta este o concluzie de interpretare sistemică, bazată pe faptul că normele civile verificate tratează înregistrarea ca probă deja existentă, iar regimul autorizărilor prealabile apare, în mod expres, în procedura penală și în legislația măsurilor speciale. 

Pentru interceptarea comunicărilor de către autorități, autorizația prealabilă este însă regula. CPP prevede că măsurile speciale se dispun de procuror prin ordonanță motivată, iar judecătorul de instrucție examinează demersurile în ședință închisă, cu participarea procurorului și, după caz, a reprezentantului organului care exercită activitatea specială de investigații. Interceptarea și înregistrarea comunicărilor sunt definite expres și aplicabile exclusiv în cauze penale. După terminarea perioadei de autorizare, procurorul trebuie să prezinte judecătorului de instrucție procesul-verbal și suportul original; judecătorul verifică legalitatea și decide ce înregistrări se nimicesc. Persoanele supuse măsurii trebuie, în principiu, informate ulterior, cu posibilitatea amânării motivate până cel târziu la încetarea urmăririi penale. 

Această separație este crucială pentru litigii civile. Dacă un client întreabă „pot cere judecătoriei civile voie să înregistrez pe ascuns?”, răspunsul juridic sigur este: nu am identificat o asemenea cale în procedura civilă; dacă faptele sunt atât de grave încât ar justifica interceptare legală, terenul juridic se mută dinspre procesul civil spre sesizarea organelor de urmărire penală. 

Procedura legală de autorizare în materia penală

Pentru completitudine, atunci când este vorba despre măsuri speciale de investigații, secvența legală este, în esență, următoarea: procurorul formulează o ordonanță motivată; demersul este examinat de judecătorul de instrucție în cameră închisă; măsura se dispune pe o perioadă determinată; executarea se consemnează minuțios; după expirarea autorizării, suportul original și procesul-verbal sunt prezentate judecătorului, care verifică legalitatea și decide asupra nimicirii materialelor nerelevante. Pentru video, Iordachi și alții c. Moldovei a reținut expres că, în regimul moldovenesc analizat, înregistrarea video urma aceleași condiții procedurale ca interceptarea comunicărilor. 

Jurisprudență națională și jurisprudență CEDO

Jurisprudența națională

CSJ, dosarul nr. 3ra-547/23, 3 iulie 2024. Cauza a privit o înregistrare audio a unei ședințe a Comisiei de avizare din 9 august 2019. CSJ a reținut că, potrivit art. 146 alin. (2) CPC, nu poate servi ca probă o înregistrare audio-video ascunsă dacă nu este permisă prin lege. Instanța a observat că înregistrarea nu fusese efectuată de autoritatea emitentă, aspect care a slăbit decisiv poziția părții care voia să o folosească. Pentru practică, aceasta este hotărârea națională cea mai directă și mai curată pe interdicția înregistrărilor ascunse neacoperite de lege. 

CSJ, dosarul nr. 2ra-1731/22, 26 noiembrie 2025, Gheorghe Ababii împotriva lui Alexandr Bîstrîgov și Vladimir Dorofeev. Deși cauza era una patrimonială, decizia este esențială pentru autenticitate. CSJ a apreciat critic valoarea probatorie a unei înregistrări audio pentru că nu exista certificarea circumstanțelor în care fusese făcută, nici expertizare tehnică, nici verificarea autenticității vocii; în plus, nu era clar dacă exista consimțământul părților și dacă înregistrarea era integrală și nealterată. Instanța a legat toate acestea de art. 146 și art. 122 CPC. Raționamentul ei arată că, în Moldova, o înregistrare „neexplicată tehnic” este vulnerabilă chiar dacă nimeni nu dovedește din capul locului o falsificare. 

CSJ, dosarul nr. 3ra-151/21, 17 martie 2021, SRL BTS PRO împotriva Consiliului Concurenței. Hotărârea nu privește o înregistrare civilă privată, ci materiale video rezultate dintr-o inspecție administrativă oficială. Tocmai de aceea este utilă: arată ce văd judecătorii atunci când autenticitatea și păstrarea sunt bine construite. CSJ a folosit denumiri concrete ale fișierelor video, intervale de timp precise și le-a coroborat cu procese-verbale și note oficiale. Pentru avocați, acesta este modelul de „lanț de custodie funcțional” care face proba credibilă. 

Aceste trei decizii, citite împreună, schițează testul moldovenesc real: (i) legalitatea modului de obținere, (ii) transparența privind autorul, timpul și condițiile, (iii) integritatea tehnică și caracterul complet al fișierului, (iv) coroborarea cu alte probe, și (v) proporționalitatea față de viața privată. 

Jurisprudența CEDO relevantă pentru Moldova

Iordachi și alții c. Moldovei, cererea nr. 25198/02, hotărârea din 10 februarie 2009. Este cauza-cheie pentru legalitatea interceptărilor și a înregistrărilor secrete în dreptul moldovenesc. Curtea a reiterat garanțiile minime pe care legea trebuie să le conțină pentru supravegherea secretă: tipul de infracțiuni care pot justifica măsura, categoriile de persoane vizate, durata, procedura de examinare/folosire/stocare a datelor, regulile de comunicare a datelor și condițiile de ștergere ori distrugere a înregistrărilor. Aplicând aceste principii, Curtea a considerat că regimul moldovenesc de dinainte de 2003 era insuficient de clar și că, nici după 2003, rămâneau probleme serioase: definiții prea largi ale infracțiunilor și persoanelor vizate, limitări temporale insuficient închise, control real foarte redus din partea judecătorului de instrucție și lipsa unor reguli precise privind filtrarea, integritatea, confidențialitatea și distrugerea materialelor. Curtea a constatat violarea art. 8. Pentru dreptul intern actual, această hotărâre este standardul de validare a oricărei interceptări ori înregistrări secrete realizate de autorități. 

Khan c. Regatului Unit, hotărârea din 12 mai 2000. Curtea a constatat că folosirea unui dispozitiv secret de ascultare a încălcat art. 8, deoarece ingerința nu era „în conformitate cu legea”. Totuși, ea nu a dedus automat de aici și încălcarea art. 6; a analizat corectitudinea procedurii în ansamblu și a reținut că nu orice probă obținută ilegal transformă automat procesul într-unul inechitabil. Pentru litigii civile moldovenești, lecția nu este „orice fișier ilegal intră în dosar”, ci că instanța trebuie să facă o analiză totală a echității, a posibilității de contestare și a rolului concret al probei. 

Bykov c. Rusiei, Marea Cameră, 10 martie 2009. Din rezumatul oficial HUDOC rezultă că măsurile întreprinse de poliție, inclusiv înregistrarea sub acoperire, au constituit o ingerință în viața privată, iar analiza Curții a legat art. 8 de claritatea bazei legale și art. 6 de echitatea ansamblului procedurii. Relevanța pentru Moldova este aceeași ca în Khan: chiar când există o problemă serioasă de legalitate a captării, instanța trebuie să se pronunțe distinct asupra ingerinței în viața privată și asupra efectului ei asupra echității procesului. 

López Ribalda și alții c. Spaniei, Marea Cameră, 17 octombrie 2019. Cauza privea supravegherea video secretă a salariaților și concedierea lor. Curtea a reținut că instanțele spaniole au făcut o punere în balanță atentă între dreptul la viață privată al angajaților și interesul angajatorului, având în vedere suspiciuni rezonabile de conduită gravă, întinderea limitată a măsurii și posibilitatea contestării înregistrărilor; nu a constatat încălcarea art. 8 și nici a art. 6. Pentru Moldova, această cauză este utilă mai ales în litigii de muncă ori disciplinare: consimțământul prealabil lipsă nu este singurul criteriu, dar lipsa lui trebuie compensată prin justificare serioasă, limitare spațială/temporală, necesitate și remedii efective. 

Avram și alții c. Moldovei, cererea nr. 41588/05, hotărârea din 5 iulie 2011. Cauza privea filmarea secretă și difuzarea la televiziune a unui material intim. Curtea a arătat limpede că astfel de fapte intră în câmpul art. 8, iar în dosarul respectiv a pornit de la constatarea instanțelor interne că exista o ingerință în viața privată prin filmare secretă, difuzare și defăimare. Hotărârea este valoroasă pentru procesele civile moldovenești deoarece marchează limita externă: când materialul captează sfera intimă și este apoi răspândit, dreptul la viață privată are o greutate foarte mare, iar remediul intern trebuie să fie efectiv și proporțional. 

Implicații practice, riscuri, remedii și bune practici

Pentru litigant, riscul principal nu este doar ca instanța să „nu se lase convinsă”, ci ca înregistrarea să fie tratată fie ca inadmisibilă, fie ca având o valoare probantă foarte redusă. Cele mai frecvente motive, după textele și hotărârile verificate, sunt: lipsa explicațiilor cerute de art. 146 CPC, caracterul ascuns neacoperit de lege, lipsa suportului original, lipsa unui transcript clar, lipsa expertizei când autenticitatea este contestată, existența unor tăieturi/editări sau contextul vădit privat/intim al captării. 

Remediile procesuale ale părții adverse sunt puternice și trebuie anticipate. Ea poate cere excluderea probei ca inadmisibilă, poate invoca art. 146 alin. (2) CPC, poate ataca autenticitatea, integralitatea și identitatea vocii, poate cere expertiză tehnică și, în cazuri grave, poate invoca inclusiv încălcări ale vieții private ori ale secretului comunicațiilor care pot fundamenta plângeri separate în civil, penal sau în materia protecției datelor. Când captarea sau răspândirea privește viața personală ori comunicări protejate, art. 177 și 178 CP devin o amenințare reală. 

Buna practică pentru avocat este, de aceea, mai apropiată de o mini-forensică decât de simpla „punere a unui fișier pe stick”. În concret, este recomandabil: să se păstreze dispozitivul originar sau o imagine forensică; să se consemneze imediat data, ora, locul, dispozitivul și aplicația; să se genereze și să se păstreze metadata și, ideal, un hash; să se întocmească un transcript cu time-stamp; să se identifice vocile/persoanele și contextul; să se evite orice tăiere sau montaj al fișierului original; să se depună, chiar de la început, cerere de expertiză dacă adversarul va contesta autenticitatea; și să se coroboreze înregistrarea cu înscrisuri, mesaje, extrase, martori ori alte împrejurări verificabile. Aceasta este, practic, lecția combinată a art. 146-147 CPC și a hotărârilor 2ra-1731/22 și 3ra-151/21. 

Dacă materialul este deja problematic juridic, calea mai sigură nu este să forțezi depunerea lui ca piesă centrală, ci să îl folosești — dacă avocatul apreciază că este etic și defensabil — doar ca punct de pornire pentru a obține probe procesual curate: audierea autorului înregistrării, chemarea martorilor, expertiză, înscrisuri, cereri de prezentare a documentelor, ori, dacă faptele relevă corupție, amenințări, șantaj sau alte infracțiuni, sesizarea organelor de urmărire penală în vederea obținerii legale a probelor prin mecanismele proprii procedurii penale. 

Flux procedural recomandat

    A[Clientul are o înregistrare] --> B{Autorul, data și condițiile pot fi explicate?}
    B -->|Nu| C[Risc foarte ridicat de inadmisibilitate]
    B -->|Da| D{Înregistrarea este ascunsă?}
    D -->|Da| E{Există bază legală clară pentru captare?}
    E -->|Nu| F[Risc major: art. 146 alin. (2) CPC și eventual art. 177-178 CP]
    E -->|Da| G[Pregătește suportul original și actele de context]
    D -->|Nu| G
    G --> H[Conservă originalul, metadata, hash, transcript]
    H --> I{Autenticitatea ori vocea pot fi contestate?}
    I -->|Da| J[Cere expertiză tehnică / fonoscopică]
    I -->|Nu| K[Depune cerere de admitere și cercetare a probei]
    J --> K
    K --> L[Coroborează cu înscrisuri, martori și alte probe]

Fluxul de mai sus sintetizează testul practic rezultat din CPC, din jurisprudența națională și din exigențele CEDO privind legalitatea, autenticitatea și proporționalitatea. 

Tabel comparativ și modele procedurale

Tabel comparativ

Norma / sursa	Cerință privind consimțământul sau autorizarea	Test de admisibilitate / valoare probantă	Cazuri-cheie	Notă practică
CPC art. 117 alin. (2)	Nu reglementează consimțământul; confirmă doar că înregistrările audio-video sunt mijloace de probă.	Relevanța nu este suficientă; trebuie trecut și prin filtrele de la art. 122, 130, 146 și 147.	—	Nu confunda „este mijloc de probă” cu „este automat admisibilă”.
CPC art. 146	Partea trebuie să indice autorul, timpul și condițiile; înregistrarea ascunsă nu poate servi ca probă dacă nu este permisă prin lege.	Legalitatea obținerii + explicarea contextului de captare.	CSJ 3ra-547/23.	Textul-cheie pentru obiecția de inadmisibilitate.
CPC art. 147	Instanța păstrează suporturile și ia măsuri pentru conservarea lor intactă.	Integritatea suportului influențează autenticitatea și greutatea probei.	CSJ 3ra-151/21.	Depune originalul sau o copie forensică verificabilă.
CPC art. 122 și 130	Nu privesc consimțământul, ci legalitatea și aprecierea probelor.	Probe obținute contrar legii pot fi excluse; fiecare probă este apreciată separat și în ansamblu.	CSJ 2ra-1731/22.	Fișierul neverificat tehnic poate eșua chiar fără dovadă directă de fals.
Constituția art. 28 și 30	Consimțământul contează ca expresie a protecției vieții private și a secretului comunicațiilor; derogările trebuie să aibă bază legală.	Instanța trebuie să țină cont de ingerința în viața privată, nu doar de utilitatea probei.	Avram și alții c. Moldovei.	Cu cât conținutul e mai intim, cu atât controlul e mai strict.
Codul penal art. 177 și 178	Fără consimțământ și fără bază legală, culegerea/răspândirea informațiilor despre viața personală ori violarea secretului comunicațiilor pot atrage răspundere penală.	Caracterul penal al captării poate susține excluderea în civil.	—	Înregistrarea poate dăuna și procesului, și poziției penale a autorului.
CPP art. 1324, 1325, 1328, 1329, 305	Autorizația prealabilă aparține procurorului/judecătorului de instrucție; interceptarea comunicărilor este exclusiv pentru cauze penale.	Dacă măsura este legal autorizată, există proces-verbal, original, control judiciar și reguli de nimicire/informare.	Iordachi și alții c. Moldovei.	Acesta nu este un instrument la dispoziția directă a părții civile private.
Legea nr. 133/2011	Nu creează o regulă procesuală de admisibilitate, dar influențează legalitatea prelucrării; activitățile pur personale/familiale sunt exceptate numai în anumite condiții, iar monitorizarea sistematică pe scară largă poate impune DPIA și consultare prealabilă.	Datele personale captate pe scară largă ori sistematic pot genera încălcări suplimentare.	—	Relevant mai ales pentru supraveghere repetată, instituțională sau difuzare amplă.

Modele de formulări procedurale

Cerere de admitere și cercetare a unei înregistrări audio-video

Obiect: încuviințarea probei cu înregistrare audio-video și cercetarea ei în ședință.

Formulare orientativă:

Subsemnatul(a) …, în temeiul art. 117 alin. (2), art. 118, art. 130, art. 146 și art. 147 CPC, solicit:

1. admiterea în calitate de probă a suportului electronic anexat;
2. consemnarea la dosar a faptului că înregistrarea a fost efectuată de către …, la data de …, în locul …, în următoarele condiții: …;
3. păstrarea suportului original la dosar, cu luarea măsurilor necesare pentru conservarea integrității lui;
4. cercetarea înregistrării în ședință și anexarea transcriptului cu marcaje temporale;
5. aprecierea probei în coroborare cu înscrisurile / mesajele / declarațiile martorilor anexate.

Cerere de expertiză tehnică sau fonoscopică

Obiect: verificarea autenticității, integrității și identității vocilor.

Formulare orientativă:

Având în vedere contestarea autenticității / integralității / identității vocii din fișierul audio-video, solicit dispunerea unei expertize judiciare care să răspundă cel puțin la următoarele întrebări:

• fișierul prezintă urme de editare, tăiere, montaj ori recomprimare relevantă?
• metadata fișierului este coerentă cu data și dispozitivul indicate?
• suportul prezentat este originalul sau o copie derivată?
• există elemente tehnice suficiente pentru compararea și, după caz, identificarea vocii persoanei indicate?

Cerere de excludere a unei înregistrări depuse de partea adversă

Obiect: excluderea probei audio-video ca inadmisibilă.

Formulare orientativă:

Solicit excluderea înregistrării depuse de partea adversă ca probă inadmisibilă, întrucât:

• nu au fost indicate persoana care a efectuat înregistrarea, timpul și condițiile înregistrării, contrar art. 146 alin. (1) CPC;
• materialul are caracter ascuns și nu s-a indicat niciun temei legal care să permită folosirea lui, contrar art. 146 alin. (2) CPC;
• lipsesc suportul original, datele tehnice, transcriptul integral și orice element obiectiv privind integritatea fișierului;
• folosirea sa aduce o ingerință disproporționată în viața privată și în secretul comunicărilor, contrar art. 28 și 30 din Constituție și art. 8 CEDO.

În concluzie, potrivit dreptului moldovenesc actual, întrebarea corectă nu este „audio-ul sau video-ul poate fi folosit?” în abstract, ci „cum a fost obținut, de cine, în ce context, ce atinge din viața privată, cât de intact este suportul și ce puteți demonstra tehnic despre el?” Exact acolo se câștigă sau se pierde admisibilitatea.