Instituția încheierii interlocutorii emise de Curtea Supremă de Justiție în materie penală devine tot mai importantă în practica recentă a instanței supreme. Prin intermediul acestor încheieri, CSJ poate sesiza alte autorități competente pentru a reacționa la încălcările grave ale legalității, la aprecierea arbitrară a probelor sau la alte abuzuri constatate în procesul examinării cauzelor penale.
În prezent, CSJ poate emite încheieri interlocutorii în temeiul a două norme distincte din Codul de procedură penală:
- art. 218 CPP — pentru încălcarea legalității și a drepturilor omului;
- art. 435 alin. (6) CPP — pentru adoptarea unei hotărâri contrare unei norme imperative sau bazate pe o apreciere irațională a probelor.
Diferența dintre aceste două mecanisme este esențială. Încheierea emisă în baza art. 218 CPP poate viza practic orice participant sau autoritate implicată în proces și poate fi emisă chiar dacă recursul este respins. În schimb, art. 435 alin. (6) CPP permite emiterea unei încheieri interlocutorii doar în privința judecătorilor și numai după admiterea recursului.
CSJ: emiterea încheierii interlocutorii este un drept, nu o obligație
În decizia nr. 1ra-591/2023, Curtea Supremă a explicat că instanța de recurs are dreptul, însă nu și obligația, de a emite o încheiere interlocutorie atunci când constată existența unor hotărâri arbitrare sau bazate determinant pe aprecierea irațională a probelor.
CSJ a subliniat că este conștientă de presiunea și volumul excesiv de muncă existent în sistemul judecătoresc și de impactul sever pe care o asemenea încheiere îl poate avea asupra carierei unui judecător. Din acest motiv, instanța supremă a explicat că nu a emis încheieri interlocutorii în situațiile în care erorile grave constatate puteau fi explicate prin scăpări banale, determinate de suprasolicitare sau alte circumstanțe obiective.
Această precizare este importantă deoarece demonstrează că CSJ nu tratează instituția încheierii interlocutorii ca pe un mecanism automat de sancționare disciplinară a judecătorilor, ci ca pe un instrument excepțional, destinat situațiilor în care abaterea depășește limitele unei simple erori judiciare.
Modificările din 01 septembrie 2023 și aplicarea art. 435 alin. (6) CPP
Versiunea actuală a art. 435 alin. (6) CPP a intrat în vigoare la 01 septembrie 2023. Prin aceste modificări, a fost introdusă expres posibilitatea CSJ de a emite încheieri interlocutorii după admiterea recursului.
Totuși, în cauza nr. 1ra-572/2023, Curtea Supremă a emis o încheiere interlocutorie în baza art. 435 CPP chiar dacă recursul fusese examinat conform temeiurilor de recurs aplicabile înainte de 01 septembrie 2023.
Prin această soluție, CSJ a clarificat că elementul determinant nu este data depunerii recursului sau versiunea veche a temeiurilor de recurs, ci constatarea caracterului arbitrar al hotărârii sau faptul că aceasta s-a bazat determinant pe o apreciere irațională a probelor.
Cauza privind reîncadrarea arbitrară din tâlhărie în răpirea mijlocului de transport
Una dintre cele mai interesante soluții este cea din cauza nr. 1ra-591/2023. În această cauză, CSJ a constatat că reîncadrarea juridică a faptei din art. 188 Cod penal (tâlhărie) în art. 192/1 Cod penal (răpirea mijlocului de transport) nu putea fi făcută de niciun judecător rațional, adică avea un caracter arbitrar.
Cu toate acestea, Curtea Supremă a decis să nu emită o încheiere interlocutorie în baza art. 435 CPP, invocând circumstanțele speciale ale cauzei. Printre acestea:
- încadrarea eronată realizată încă de organul acuzării;
- imposibilitatea asigurării prezenței părții vătămate;
- decesul judecătorului raportor;
- demiterea unui membru al completului în urma evaluării externe.
Această soluție demonstrează încă o dată că existența unei erori judiciare grave nu conduce automat la emiterea unei încheieri interlocutorii.
Expirarea termenului de prescripție și responsabilitatea judecătorului
O altă hotărâre importantă este cauza nr. 1ra-174/2026. În acest dosar, recursul apărării a fost declarat inadmisibil. Cu toate acestea, CSJ a analizat separat problema expirării termenului de prescripție într-o cauză de corupție și a constatat că nu există o explicație plauzibilă pentru modul în care judecătorul primei instanțe a permis expirarea termenului.
Curtea Supremă a reiterat jurisprudența sa anterioară potrivit căreia nicio persoană responsabilă de documentarea sau examinarea unui dosar nu poate crea premise pentru lipsirea de efect a procedurii instrumentate.
CSJ a menționat expres că această obligație revine și judecătorilor. În cauza nr. 1cs-19/2025, instanța supremă a arătat că judecătorii primei instanțe trebuie să lase un termen suficient pentru examinarea eventualului apel înainte de expirarea termenului de prescripție.
Mai mult, Curtea Supremă a făcut trimitere la propria jurisprudență conform căreia admiterea expirării termenului de tragere la răspundere penală, fără exercitarea tuturor măsurilor de diligență necesare, poate constitui inclusiv „neîndeplinirea unei acțiuni cu încălcarea legii”, în sensul art. 327 alin. (1) Cod penal.
CSJ a mai menționat că o asemenea conduită poate constitui abatere disciplinară conform art. 4 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 178/2014 privind răspunderea disciplinară a judecătorilor.
Când expirarea termenului de prescripție devine suspectă
Curtea Supremă a făcut și câteva observații de principiu extrem de importante. Instanța a recunoscut că termenul de prescripție poate expira și din motive care nu sunt imputabile judecătorului. Totuși, atunci când termenul expiră fără o explicație plauzibilă, această situație poate indica implicit intenția sau neglijența gravă a judecătorului responsabil de examinarea cauzei.
CSJ a accentuat că situația este cu atât mai gravă atunci când:
- cauza privește fapte de corupție;
- legea impune examinarea prioritară;
- judecătorul a avut la dispoziție ani de zile pentru examinarea dosarului;
- termenul expiră înainte de pronunțarea sentinței;
- sentința este pronunțată cu foarte puțin timp înainte de expirarea termenului, făcând imposibilă examinarea efectivă a apelului.
În cauza concretă analizată de CSJ, dosarul s-a aflat pe rolul primei instanțe mai mult de trei ani până la expirarea termenului de prescripție. Au fost fixate peste 20 de ședințe de judecată, iar mai mult de jumătate au fost amânate.
Curtea Supremă a observat că, într-o perioadă de aproape doi ani, a avut loc practic o singură ședință de judecată și că ședințele erau programate, de regulă, la intervale mai mari de o lună, devenind mai frecvente abia după expirarea termenului de prescripție.
Totuși, CSJ a ținut cont și de circumstanțele obiective:
- suprasolicitarea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după pandemie;
- faptul că până la 22 august 2023 cauzele de corupție nu erau incluse expres printre cauzele prioritare în art. 20 alin. (3) CPP;
- boala judecătorului;
- necesitatea îngrijirii copilului;
- faptul că aceasta era prima situație de acest fel constatată în privința acelui judecător.
Din aceste motive, completul CSJ nu a considerat oportună emiterea unei încheieri interlocutorii în baza art. 218 CPP pentru verificarea eventualei răspunderi disciplinare.
Concluzie
Practica recentă a Curții Supreme de Justiție arată că instituția încheierii interlocutorii începe să capete contururi mai clare și mai previzibile. CSJ încearcă să găsească un echilibru între necesitatea reacționării la abuzurile judiciare și riscul transformării acestui mecanism într-un instrument automat de sancționare a judecătorilor pentru orice eroare procesuală.
În același timp, hotărârile recente transmit un mesaj important: tolerarea arbitrariului, a aprecierii iraționale a probelor sau a expirării nejustificate a termenelor de prescripție poate genera nu doar anularea hotărârilor, ci și consecințe disciplinare sau chiar penale.
Din 01 iulie 2024, CSJ a emis deja mai multe încheieri interlocutorii atât în baza art. 435 CPP, cât și în baza art. 218 CPP, ceea ce confirmă că această instituție începe să fie utilizată efectiv ca mecanism de reacție instituțională la încălcările grave constatate în procesul penal.