Curtea Supremă de Justiție continuă să dezvolte standarde importante pentru practica penală și procesual penală din Republica Moldova. Trei hotărâri recente sunt relevante atât pentru avocați, cât și pentru procurori și instanțe, deoarece clarifică aspecte esențiale privind traficul de influență, limitele învinuirii penale, reîncadrarea juridică a faptelor și condițiile admiterii unei cereri de revizuire întemeiate pe circumstanțe noi sau recent descoperite.
1. Traficul de influență și imposibilitatea „legalizării” unei construcții ilegale prin influențarea autorităților
În cauza nr. 1ra-60/2026, CSJ a examinat condamnarea unei persoane care nu era angajat al primăriei, dar care a pretins și primit bani pentru „legalizarea” unei construcții neautorizate ridicate în municipiul Chișinău. Apărarea a invocat inclusiv existența unor raporturi civile și faptul că apelul a fost examinat în lipsa inculpatului.
CSJ a respins recursul și a reiterat mai multe principii importante privind infracțiunea de trafic de influență.
Instanța supremă a subliniat că niciun particular nu poate încheia în mod legitim un „contract civil” prin care să își asume influențarea unei autorități publice pentru legalizarea unei construcții ridicate ilegal. În lipsa unui contract scris și în condițiile în care persoana nici măcar nu avea calitatea de avocat, argumentul raporturilor civile nu putea fi acceptat.
CSJ a reiterat că, pentru existența infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar:
- ca influența să fie exercitată efectiv;
- ca funcționarul public asupra căruia se pretinde influența să fie identificat concret;
- ca intervenția promisă să producă rezultatul urmărit.
Este suficient ca persoana să pretindă sau să primească bani afirmând că are influență asupra unui funcționar public. Infracțiunea este una formală și se consumă în momentul pretinderii ori primirii remunerației ilicite.
Hotărârea este importantă și sub aspect procesual. CSJ a reiterat că, după modificările legislative intrate în vigoare la 1 septembrie 2023, simplul fapt al examinării apelului în lipsa inculpatului nu mai constituie, prin el însuși, temei de recurs. Problema poate fi examinată doar prin prisma echității procesului și a jurisprudenței CSJ privind dreptul la apărare.
În speță, inculpatul fusese informat despre ședință, iar recursul nu explica în ce mod concret examinarea în lipsă ar fi afectat caracterul echitabil al procesului.
2. Diferența dintre tâlhărie și răpirea mijlocului de transport. Limitele învinuirii penale
În cauza nr. 1ra-591/2023, CSJ a analizat diferența dintre infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 188 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 192¹ Cod penal privind răpirea mijlocului de transport. Hotărârea este importantă și prin explicațiile referitoare la limitele învinuirii și posibilitatea reîncadrării juridice a faptelor de către instanță.
Potrivit învinuirii, inculpatului îi erau imputate două conduite distincte:
- pretinderea banilor prin violență periculoasă;
- preluarea ulterioară a controlului asupra automobilului victimei.
CSJ a explicat că prima faptă urma să fie încadrată conform art. 188 Cod penal, iar cea de-a doua — dacă nu exista intenția de însușire a automobilului — putea întruni elementele art. 192¹ Cod penal. Totuși, inculpatul fusese învinuit exclusiv conform art. 188 Cod penal.
Instanța supremă a reiterat un principiu fundamental: instanța de judecată nu poate depăși limitele învinuirii formulate de acuzare prin transformarea faptelor într-un concurs de două infracțiuni distincte. Omisiunile acuzării nu pot fi compensate prin reinterpretarea arbitrară a faptelor de către instanță.
Curtea de apel reîncadrase fapta din art. 188 Cod penal în art. 192¹ alin. (1) Cod penal și aplicase o pedeapsă cu amendă. CSJ a considerat soluția arbitrară din mai multe motive:
- curtea de apel ignorase declarațiile victimei;
- reapreciase probele testimoniale fără audierea nemijlocită a martorilor;
- ignorase caracterul periculos al atacului cu cuțitul la gât;
- aplicase o încadrare juridică incompatibilă cu gravitatea faptelor;
- omisese aplicarea amnistiei, deși noua încadrare juridică intra sub incidența acesteia.
CSJ a mai explicat că, în anumite situații, convocarea părților în ședința instanței de recurs nu este obligatorie chiar dacă se pronunță o nouă hotărâre. Acest lucru este posibil atunci când:
- nu se constată o situație de fapt diferită;
- problema analizată este exclusiv una de drept;
- nu este necesară reaprecierea directă a probelor prin audiere nemijlocită.
În final, CSJ a pronunțat o nouă hotărâre, a reîncadrat corect fapta conform art. 188 Cod penal și a menținut pedeapsa stabilită inițial de prima instanță.
3. Revizuirea procesului penal și „circumstanțele noi sau recent descoperite”
În cauza nr. 1r-13/2026, CSJ a explicat condițiile în care poate fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 458 alin. (3) pct. 2) CPP — existența unor circumstanțe noi sau recent descoperite.
CSJ a stabilit că pentru admiterea unei asemenea cereri trebuie întrunite cumulativ trei condiții:
- probele invocate să confirme circumstanțe care nu au fost examinate în fond și în căile ordinare de atac;
- noile circumstanțe să fie de natură să schimbe soluția asupra fondului cauzei;
- neexaminarea lor să nu fie consecința acțiunii sau inacțiunii părții care solicită revizuirea.
CSJ a admis totuși că, în situații excepționale, apărarea poate invoca inclusiv circumstanțe pe care le-a ascuns anterior, dacă justifică în mod foarte convingător că acestea demonstrează nevinovăția condamnatului.
Instanța supremă a analizat și rolul probei testimoniale în procedura de revizuire. Ea a arătat că declarațiile martorilor pot constitui motiv pentru redeschiderea procesului doar în circumstanțe excepționale, atunci când:
- proba este determinantă;
- martorul nu era cunoscut anterior;
- partea nu putea obține această probă până la adoptarea ultimei hotărâri asupra fondului.
În speță, recurenții nu au explicat de ce nu au solicitat anterior audierea martorilor și nici cum declarațiile acestora ar fi capabile să schimbe soluția definitivă adoptată în cauză. CSJ a reiterat că partea nu poate transforma propria omisiune procedurală într-un motiv de redeschidere a unui proces penal finalizat prin hotărâre irevocabilă.
Aceste trei hotărâri confirmă tendința CSJ de a accentua:
- limitele clare ale învinuirii penale;
- caracterul formal al anumitor infracțiuni de corupție;
- standardele stricte privind revizuirea hotărârilor irevocabile;
- obligația instanțelor de apel și recurs de a evita soluțiile arbitrare și reaprecierea indirectă a probelor fără respectarea principiului nemijlocirii.