Statutul juridic al Liceului și calitatea de persoană juridică
Liceul „A” din Moldova este organizat ca instituție publică cu personalitate juridică, având un cod fiscal propriu (IDNO) și un administrator desemnat. Potrivit Codului educației al Republicii Moldova, instituțiile publice de învățământ pot avea statut de persoană juridică în condițiile legii. În practică, acest liceu funcționează ca persoană juridică de drept public, ceea ce înseamnă că are capacitatea legală de a-și asuma drepturi și obligații și poate sta în justiție în nume propriu (poate fi chemat în judecată și poate intenta acțiuni). Prin urmare, într-un proces civil privind incidente petrecute în incinta liceului, instituția însăși poate figura ca pârât, fără a fi necesar, în mod obișnuit, să se substituie o altă autoritate.
Totuși, există situații (prevăzute de lege) în care unele structuri școlare funcționează fără personalitate juridică, ca subunități ale unei instituții de învățământ cu personalitate juridică (de exemplu, filiale sau școli afiliate unei instituții principale). În asemenea cazuri, răspunderea juridică revine entității-fondatoare sau instituției de nivel superior. Pentru liceele și școlile publice din Republica Moldova, autoritatea fondatoare este, de regulă, administrația publică locală – de nivelul corespunzător (unitatea administrativ-teritorială) – și nu în mod direct Ministerul Educației. În cazul Liceului „A” din Moldova, fondatorul și coordonatorul instituției este cel mai probabil Consiliul Raional (autoritatea publică locală de nivelul II) prin Direcția Învățământ, Tineret și Sport (DÎTS). Acest fapt reiese din implicarea directă a DÎTS (subordonată Consiliului Raional) în organizarea concursurilor pentru directorii instituțiilor de învățământ din raion, inclusiv pentru acest liceu. Astfel, dacă liceul nu ar avea personalitate juridică proprie, atunci pârâtul adecvat în proces ar fi autoritatea fondatoare – în speță Consiliul Raional (sau Primăria orașului, după caz, dacă instituția ar ține de autoritatea orașului) – care răspunde de administrarea și finanțarea școlii. Ministerul Educației și Cercetării, deși elaborează politici și regulamente, nu este fondatorul direct al liceelor teoretice raionale și nu gestionează operativ aceste instituții; responsabilitatea primară revine autorităților locale. Desigur, în funcție de situație, Ministerul ar putea fi implicat doar dacă litigiul vizează norme sau ordine emise de acesta, nu omisiuni concrete ale școlii sau ale autorităților locale în prevenirea violenței.
Răspunderea pentru bullying și violență în școală – cadru legal și opțiuni procedurale
Fenomenul bullying-ului în mediul școlar este reglementat explicit în legislația Republicii Moldova. În anul 2022, Codul educației a fost modificat pentru a introduce o definiție legală a bullying-ului: „bullying-ul este o formă de agresivitate manifestată intenționat, în mod repetat, printr-un dezechilibru de putere în relațiile dintre copii/elevi și care implică acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice ce provoacă suferință, neputință sau prejudicii demnității umane”. Această definiție subliniază că bullying-ul are loc în principal în instituțiile de învățământ și spațiile destinate educației. Concomitent, Ministerul Educației a emis o Metodologie privind prevenirea și combaterea bullying-ului, aprobată prin Ordinul nr. 1024 din 13.10.2022, care detaliază măsurile obligatorii ce trebuie luate de școli pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de bullying. Cu alte cuvinte, există un cadru normativ clar ce impune școlilor obligația de a asigura un mediu educațional sigur, fără violență și hărțuire. În plus, Ombudsmanul Copilului a subliniat că prevenirea violenței sub orice formă, inclusiv a bullying-ului, în instituțiile de învățământ este o obligație a statului, asumată prin Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Această obligație se reflectă asupra școlii și autorităților locale: ele trebuie să ia măsuri proactive pentru protejarea elevilor și să intervină prompt la orice incident de violență școlară.
Când o elevă devine victima agresiunilor fizice sau psihologice în incinta școlii, iar conducerea liceului nu ia măsurile necesare pentru a preveni sau stopa aceste acte, se poate considera că instituția (prin personalul său) a încălcat obligațiile legale de protecție a elevului. Din perspectivă juridică, o asemenea situație poate genera două tipuri de demersuri: (1) pe cale civilă, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile suferite de victimă, sau (2) pe cale administrativă, întemeiată pe contencios administrativ (controlul judecătoresc al legalității acțiunilor/omisiunilor unei autorității publice). Ambele căi există în legislația moldovenească, însă au mecanisme și finalități ușor diferite, pe care le vom detalia în continuare.
Acțiunea în răspundere civilă (proces civil)
În cazul în care se urmărește obținerea de despăgubiri pentru trauma fizică și psihologică suferită de elevă, calea adecvată este acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală (extracontractuală). Codul civil al Republicii Moldova garantează oricărei persoane dreptul la protejarea onoarei, demnității și integrității sale fizice și psihice. Dacă un elev este victima unor acte de violență sau hărțuire la școală, iar personalul instituției nu a asigurat prevenirea acestor acte, se poate argumenta că școala (prin inacțiunea sau neglijența sa) a comis un fapt ilicit care a cauzat un prejudiciu. Astfel, eleva (reprezentată legal de părinți) poate înainta o cerere de chemare în judecată, având ca pârât liceul (sau, după caz, fondatorul acestuia), pentru a solicita: repararea prejudiciului material (de exemplu, cheltuieli medicale, costuri de consiliere psihologică) și compensații bănești pentru daune morale – suferința psihică, umilința și traumele cauzate de bullying. Atât Codul civil, cât și Legea cu privire la libertatea de exprimare (relevantă mai ales dacă bullying-ul a inclus și defăimare sau insultă) permit victimei să ceară în instanță repararea daunelor morale și materiale suportate. În special, Codul civil stipulează dreptul la demnitate și onoare, oferind temei pentru acțiuni împotriva celor care le încalcă – în contextul dat, inacțiunea școlii ce a permis lezarea demnității și integrității elevei poate fi încadrată ca atare.
Procedura unui proces civil pornește prin depunerea unei cereri de chemare în judecată la instanța competentă (detaliem mai jos competența teritorială). Într-un proces civil de acest tip, nu este obligatoriu să parcurgeți o procedură prealabilă formală (nu există, de pildă, obligația legală de a depune mai întâi o plângere la școală sau la o autoritate și să așteptați un răspuns). Totuși, din punct de vedere practic, este recomandabil să fi notificat anterior conducerea liceului și/sau autoritățile școlare despre situația de bullying, solicitând măsuri, deoarece astfel creați o dovadă a faptului că instituția cunoștea problema și a omis să intervină. În proces, reclamanta (eleva) va trebui să dovedească: producerea faptei ilicite (incidentele de violență/bullying în școală), prejudiciul suferit (lezări fizice, emoționale, psihologice dovedite prin înscrisuri medicale, evaluări psihologice, mărturii etc.) și legătura de cauzalitate, precum și vina pârâtului (culpa instituției în a nu-și îndeplini obligațiile de supraveghere și protecție). Dacă instanța civilă constată aceste elemente, va putea obliga pârâtul (liceul sau autoritatea sa tutelară) la plata despăgubirilor. Jurisprudența națională cu privire la violența în mediul școlar începe să se formeze; de pildă, analizând practici din alte cazuri de violență și defăimare între minori, experții subliniază că atunci când faptele nu întrunesc elemente de infracțiune sau contravenție, acțiunea civilă rămâne soluția viabilă pentru victima minoră. Prin urmare, pentru a trage la răspundere liceul în mod direct și a obține compensații, procedura civilă este adecvată.
Acțiunea în contencios administrativ (procedura administrativă)
Pe de altă parte, situația descrisă are și o dimensiune de legalitate administrativă: liceul, ca instituție publică, a eșuat să își îndeplinească obligațiile legale de a asigura siguranța elevilor și de a preveni violența. Această omisiune poate fi atacată și printr-o acțiune în contencios administrativ, în temeiul Codului administrativ al Republicii Moldova. O astfel de acțiune ar urmări, în esență, ca instanța de judecată să constate ilegalitatea inacțiunii instituției de învățământ (nerespectarea normelor din Codul educației și a ordinului anti-bullying) și să dispună măsuri reparatorii. De exemplu, în contenciosul administrativ s-ar putea solicita: constatarea încălcării drepturilor elevei, anularea implicită a „refuzului de a acționa” al școlii (sau anularea eventualei rezoluții prin care s-a minimizat cazul), obligarea liceului sau a autorității tutelare să ia măsurile necesare (sancționarea elevilor agresori, implementarea unor proceduri anti-bullying, mutarea elevului agresor, etc.), precum și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit – dacă aceste capete de cerere au fost formulate și în procedura prealabilă. Important: conform Codului administrativ, înainte de a înainta acțiunea în instanță, reclamantul trebuie să parcurgă procedura prealabilă administrativă. Aceasta presupune depunerea unei plângeri prealabile la autoritatea publică vizată. În speță, părinții elevei ar trebui să sesizeze oficial, în scris, conducerea liceului și, recomandabil, și organul ierarhic superior (de exemplu, DÎTS), cu privire la actele de violență și la lipsa de reacție a conducerii școlii, cerând remedierea situației. Termenul general pentru depunerea acestei cereri prealabile este de 30 de zile de la data la care s-a cunoscut fapta sau s-a primit un răspuns nesatisfăcător al școlii. Autoritatea are obligația să examineze cererea; dacă o respinge (explicit sau tacit) ori nu răspunde în termen, reclamantul se poate adresa instanței de contencios administrativ competente. (Notăm că, în anumite situații, legea poate excepta de la procedura prealabilă – însă, în cazul de față, pentru inacțiunea unei instituții școlare, procedura prealabilă este necesară.)
În contenciosul administrativ, pârâtul ar fi tot liceul (prin director) și/sau autoritatea ierarhic superioară (de exemplu, Consiliul Raional/DÎTS, care ar putea fi chemat în calitate de intervenient sau pârât de rând cu liceul, dat fiind că are atribuții de coordonare). Instanța de contencios administrativ va analiza dacă inacțiunea școlii a fost ilegală, adică dacă a încălcat drepturile elevului consacrate de lege. Judecătorul de contencios are un rol mai activ în cercetarea situației decât în procesul civil obișnuit, având chiar posibilitatea să ceară din oficiu probe necesare pentru aflarea adevărului. Dacă se constată încălcarea, instanța poate emite o hotărâre prin care obligă instituția pârâtă să adopte măsurile legale ce se impun (de exemplu, elaborarea și aplicarea unui plan de prevenire a bullying-ului, sancționarea persoanelor responsabile de neîndeplinirea atribuțiilor, transferul elevului agresor etc.). De asemenea, conform Codului administrativ, reclamantul poate solicita și reparații pentru daunele materiale sau morale suferite ca urmare a actului administrativ nelegal sau a refuzului nejustificat de a acționa – în măsura în care aceste capete de cerere au fost formulate în plângerea prealabilă.
Ca avantaj, o acțiune în contencios administrativ se concentrează pe responsabilitatea publică a instituției și poate duce la schimbări de procedură în școală sau la impunerea unor acțiuni concrete, dincolo de simpla compensare financiară. Pe de altă parte, procedura administrativă este mai complexă (implică etapa prealabilă obligatorie și eventual dialogul cu autoritățile superioare) și, de obicei, victimele bullying-ului aleg calea civilă când principalul scop este obținerea de daune morale. Totuși, nu este exclus ca cele două căi să fie folosite complementar: de pildă, întâi sesizarea administrativă a DÎTS/Ministerului pentru a forța școala să ia măsuri disciplinare, iar ulterior acțiunea civilă pentru despăgubiri. Strategia optimă depinde de obiectivele urmărite și de recomandările avocatului care asistă familia elevului.
Instanța competentă și jurisdicția
Instanța competentă pentru judecarea unui asemenea litigiu (fie civil, fie administrativ) este, în primă instanță, Judecătoria în raza căreia se află pârâtul. Întrucât Liceul „A” este situat în orașul R, cauza va ține de Judecătoria – sediul R. Această instanță are competență generală în materie civilă și, totodată, soluționează cauzele de contencios administrativ la nivel de raion (prin complete specializate). Astfel, atât acțiunea civilă cât și cea administrativă vor fi depuse la Judecătoria sediul R, urmând ca în funcție de obiectul cererii, dosarul să fie repartizat fie la completul civil, fie la cel de contencios administrativ. Hotărârea pronunțată de această instanță de fond va putea fi atacată cu apel la Curtea de Apel competentă (probabil Curtea de Apel C, având în vedere arondarea R) și ulterior cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, conform procedurilor obișnuite.
Este util de menționat că, dacă se formulează o acțiune civilă în răspundere delictuală împotriva liceului, în practică instanța ar putea pune în discuție și calitatea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale (UAT) de care aparține liceul. Nu este exclus ca, pentru siguranță juridică, părinții să cheme în judecată atât Liceul „A” (I.P.), cât și fondatorul acestuia (de ex., Consiliul Raional sau Primăria, după clarificarea exactă a fondatorului în statutul școlii). În România, de exemplu, în cazuri similare de elevi agresați, au fost chemate în judecată și școala, și autoritatea locală tutelară, ambele fiind ținute să răspundă în solidar. În Republica Moldova, o atare abordare preventivă ar putea fi luată în considerare, mai ales dacă există vreo incertitudine privind personalitatea juridică a școlii. Oricum, instanța competentă rămâne aceeași (judecătoria locală), iar determinarea exactă a pârâtului (sau pârâților) se va lămuri în cadrul procesului.
Procedura prealabilă obligatorie și demersuri anterioare procesului
Procedura prealabilă este obligatorie doar în cazul acțiunii de contencios administrativ. Așa cum s-a explicat, aceasta implică depunerea unei cereri/contestații la autoritatea publică ce a refuzat să acționeze – în cazul de față, conducerea liceului – și, dacă legea o cere sau dacă se dorește, escaladarea plângerii la autoritatea ierarhic superioară (de ex. DÎTS R sau chiar Ministerul Educației, deși ministerul nu intervine direct în administrarea cazului, el poate trimite un control sau indicații). Conform Codului administrativ, termenul general este de 30 de zile de la comunicarea actului sau de la data la care persoana a luat cunoștință de fapta vătămătoare, pentru a depune cererea prealabilă. Autoritatea sesizată (liceul sau DÎTS) trebuie să emită o decizie motivată asupra plângerii. Dacă aceasta este nefavorabilă sau nu survine în termen (de regulă 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii o singură dată), atunci procedura prealabilă se consideră epuizată. Reclamantul are apoi la dispoziție un termen (de obicei 30 de zile de la primirea soluției sau de la expirarea termenului de răspuns) pentru a introduce acțiunea în instanța de contencios. Nerespectarea procedurii prealabile atrage inadmisibilitatea acțiunii administrative, așadar este esențial ca părinții să facă aceste demersuri (ideal, în scris și cu număr de înregistrare) înainte de a merge la judecătorie.
În schimb, în procedura civilă, legea nu impune vreo plângere prealabilă. Totuși, există demersuri practice recomandate înainte de a iniția procesul, care pot atât să ofere o ultimă șansă de rezolvare pe cale amiabilă, cât și să constituie probe sau să ușureze cauza în instanță:
- Sesizarea conducerii liceului în scris imediat ce au loc incidentele de bullying/violență. În această sesizare, părinții ar trebui să descrie faptele, să indice elevii agresori (dacă se cunosc) și eventualii martori, și să solicite conducerii școlii aplicarea regulamentelor (sancționarea vinovaților, protejarea victimei, notificarea părinților agresorilor, consiliere psihologică etc.). Păstrarea unei copii și a dovezii de transmitere (înregistrare la registratură sau trimitere prin poștă recomandată) este importantă.
- Plângere către DÎTS (Direcția raională de învățământ) – dacă reacția liceului întârzie sau este inadecvată, părinții pot informa Direcția raională (și/sau organul local – Primăria/Consiliul) despre caz. Această plângere servește două scopuri: pe de o parte, face parte din procedura prealabilă administrativă (sesizând organul ierarhic superior al școlii), iar pe de altă parte pune presiune pe școală prin implicarea autorităților locale.
- Sesizarea poliției sau a organelor de urmărire penală – în caz de violență fizică sau alte fapte grave (vătămare corporală, amenințări serioase, șantaj etc.), este indicat ca părinții să depună plângere și la poliție. Anumite acte de agresiune pot întruni elemente de contravenție (de exemplu, lovirea sau alte acțiuni violente minore) sau chiar de infracțiune (vătămare corporală intenționată, amenințare ș.a.). În Republica Moldova, răspunderea contravențională a minorilor intervine de la 16 ani, iar răspunderea penală de la 14 ani pentru fapte grave; dacă agresorii nu au această vârstă, răspunderea penală directă nu se aplică, dar pot fi luate măsuri de protecție. Oricum, sesizarea poliției este utilă pentru că va genera o anchetă oficială și un proces-verbal (sau ordonanță) care pot servi ca probațiune în procesul civil. De exemplu, dacă poliția constată că eleva a fost agresată și identifică făptașii, aceste constatări pot susține afirmațiile reclamantei în fața instanței civile. Chiar dacă procedura penală/contravențională se va termina cu sancțiuni modice sau nu va putea continua (dacă agresorii sunt prea mici), existența unei constatări oficiale a incidentelor este valoroasă.
- Colectarea probelor și documentarea prejudiciului – părinții ar trebui să adune orice element probator: fotografii cu eventualele răni, rapoarte medicale (certificate medico-legale care să ateste leziunile fizice), avize de la psiholog (dacă copilul dezvoltă anxietate, depresie sau alte efecte în urma bullying-ului), declarații scrise de la martori (colegi, profesori care au cunoștință despre situație), mesaje text, postări pe rețele sociale dacă bullying-ul a inclus și hărțuire online etc. De asemenea, este bine de verificat dacă liceul a înregistrat incidentele într-un registru de evenimente sau dacă a existat vreo comisie internă disciplinară – astfel de documente interne pot fi obținute în faza prealabilă sau în proces, la nevoie.
- Asistența juridică și medierea – este recomandat ca familia să consulte un avocat înainte de a intenta procesul. Avocatul poate formula corect cererile (atât faptic, cât și juridic), invocând temeiurile de drept potrivite (Codul educației, Codul civil, Convenția ONU a Drepturilor Copilului, Legea privind protecția specială a copiilor în situație de risc etc. – dacă există – și regulamentele anti-bullying aplicabile). De asemenea, se poate apela la mediere sau conciliere înainte de proces – deși nu este obligatoriu, o discuție mediată cu reprezentanții școlii sau cu părinții copiilor agresori ar putea, în unele cazuri, să rezolve parțial conflictul (de exemplu, prin mutarea voluntară a agresorului sau asumarea unor scuze și despăgubiri amiabile). În cazurile de bullying grav, astfel de soluții amiabile sunt mai rare, dar legea le încurajează oricând este posibil.
După parcurgerea (după caz) a etapelor de mai sus, dacă problema nu este rezolvată satisfăcător, inițierea acțiunii în instanță devine inevitabilă. Reclamanta (eleva, prin reprezentanți) va formula cererea de chemare în judecată (civilă sau administrativă), incluzând toate capetele de cerere dorite: constatarea încălcării drepturilor, obligarea pârâtului la acțiuni concrete (dacă e cazul), daune morale/materiale, cheltuieli de judecată. În redactarea cererii, se vor indica probe pentru fiecare afirmație – de aceea pregătirea prealabilă a probatoriului este esențială. Instanța va cita părțile (liceul fiind reprezentat de obicei prin director sau un jurist al autorității locale), iar procesul se va desfășura în ședință publică (cu posibilitatea de a cere anonimizarea numelui minorei victime, pentru protecția identității).
Concluzii și recomandări finale
Liceul „A” din R are personalitate juridică, în calitate de instituție publică de învățământ, deci poate fi direct pârât într-un proces civil legat de bullying-ul și violența petrecute în incinta sa. În ipoteza (puțin probabilă aici) că liceul nu ar fi avut personalitate juridică, atunci acțiunea ar trebui îndreptată împotriva autorității care îl patronează – de obicei Consiliul Raional sau Primăria locală, nu Ministerul Educației. Răspunderea juridică pentru securitatea elevilor aparține, așadar, instituției școlare (și, în subsidiar, fondatorului său local), statul având obligația generală de a garanta un mediu educațional fără abuzuri. În cazul concret al unui elev agresat de colegi în școală, care nu a fost protejat de conducerea instituției, cadrul legal permite atât abordarea civilă (pentru a obține repararea prejudiciilor prin daune morale/materiale, invocând încălcarea drepturilor elevului prevăzute de Codul civil și legislația privind protecția copilului), cât și abordarea administrativă (pentru a sancționa oficial omisiunea școlii de a acționa și a obliga autoritățile să ia măsuri, conform Codului administrativ). Alegerea procedurii depinde de scopul urmărit: dacă se dorește în principal compensație financiară și recunoașterea culpabilității instituției, calea civilă este de obicei eficientă; dacă se dorește și o schimbare de atitudine din partea școlii sau o intervenție structurală, contenciosul administrativ poate fi util. Desigur, cele două pot fi folosite în paralel sau succesiv, cu consultarea unui specialist în drept.
Instanța competentă de fond este Judecătoria O, sediul R, care judecă atât litigiile civile ordinare, cât și pe cele de contencios administrativ din acea circumscripție. Înainte de a ajunge la instanță, este imperativ (pentru contencios) să fie urmată procedura prealabilă – plângeri la școală și la organele ierarhic superioare – și este recomandat (chiar dacă nu obligatoriu pentru civil) să existe o documentare solidă a cazului (sesizări scrise, probe, demersuri la poliție etc.). Acești pași pregătitori nu doar că îmbunătățesc șansele de succes în proces, dar demonstrează și bună-credință din partea părinților, arătând că au încercat să rezolve problema pe cale amiabilă/instituțională înainte de a apela la justiție.
Nu în ultimul rând, familia elevei poate solicita sprijin și din partea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului (Ombudsmanul Copilului) sau a organizațiilor neguvernamentale specializate în drepturile copilului. Aceste instituții pot emite recomandări către școală sau autorități, pot monitoriza cazul și chiar pot prezenta opinii ”amicus curiae” în instanță, dacă este necesar. Scopul final al tuturor acestor demersuri este atât obținerea dreptății pentru victima concretă (prin sancționarea celor responsabili și despăgubirea suferințelor ei), cât și îmbunătățirea climatului de siguranță în școală, astfel încât asemenea cazuri de bullying și violență să fie prevenite pe viitor. Legislația în vigoare oferă instrumentele necesare pentru a trage la răspundere instituțiile de învățământ în astfel de situații, iar instanțele competente din Republica Moldova sunt obligate să asigure un proces echitabil și să protejeze drepturile elevilor, conform normelor interne și tratatelor internaționale la care țara este parte.
Surse legislative și jurisprudență relevante: Codul educației al R. Moldova nr. 152/2014 (art. 3 definiția bullying, art. 135 și urm. – drepturile și protecția elevilor), Ordinul Ministerului Educației nr. 1024/13.10.2022 (Metodologia anti-bullying), Codul civil al R. Moldova (art. 16 și art. 1398-1427 privind răspunderea delictuală și repararea prejudiciilor morale), Codul administrativ al R. Moldova (procedura prealabilă – art. 165, contenciosul administrativ – art. 191 și urm.), Legea nr. 140/2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc (care obligă instituțiile să protejeze copiii împotriva violenței), Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului (ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr. 408/1990) – art. 19 impune statului să ia măsuri pentru protejarea copiilor contra oricărei forme de violență; Hotărârea Guvernului nr. 270/2014 (mecanismul intersectorial de cooperare în cazuri de violență împotriva copilului); jurisprudență națională exemplificativă în materie de violență școlară (deciziile instanțelor în cauze de rele tratamente aplicate elevilor – ex. cazul directorului de gimnaziu condamnat pentru purtare abuzivă, confirmat parțial de Curtea Supremă) și altele. Toate acestea conturează cadrul în care poate fi abordat juridic un caz de bullying tolerat de instituția școlară, asigurând că există căi legale de reparare și prevenire.
În concluzie, Liceul „A” poate fi tras la răspundere juridică pentru lipsa de măsuri în caz de bullying și violență asupra unei eleve, fie direct, fie prin autoritatea sa tutelară, iar cauza poate fi soluționată fie pe cale civilă, fie pe cale administrativă, în funcție de natura pretențiilor. Instanța competentă este Judecătoria locală, cu respectarea procedurii prealabile dacă se alege contenciosul administrativ. Recomandarea practică este ca părinții să parcurgă toți pașii premergători (sesizări interne, plângeri la autorități, strângerea probelor) și să se adreseze justiției cu încredere, știind că legea le este favorabilă în protejarea drepturilor copiilor și sancționarea oricăror forme de violență școlară.