Rezumat executiv: În Codul de procedură civilă (CPC) al R. Moldova participanții la proces sunt expres enumerați: părțile (reclamant și pârât), intervenienții (voluntari sau forțați), procurorul, petiționarii și anumiți terți autorizați (conform art. 7 (2), 73–74) – toate aceste categorii figurează în art. 55 CPC. Avocatul nu este însă menționat în această listă; el este reglementat separat prin art. 75 CPC ca reprezentant al părților. În practică, această excluziune formală a avocaților din categoria “participanților” ridică întrebări privind drepturile lor procesuale (dreptul de a admite probe, de a adresa întrebări etc.) și posibilitatea de a participa prin videoconferință. Plenul CSM, prin Hotărârea nr. 553/41 din 21 octombrie 2025, a analizat aceste aspecte şi a concluzionat că, deși art. 213 (3) CPC nu-i menționează pe avocați, nu există impedimente legale ca aceștia să participe la ședințe prin videoconferință atunci când sunt îndeplinite condițiile procedurale. Mai mult, Recomandarea adoptată de CSM le recomandă judecătorilor să admită participarea avocaților prin videoconferință la cererea părții, în interesul eficienței procesului și al exercitării efective a dreptului la apărare. În cele ce urmează vom analiza în detaliu prevederile legale relevante (art. 55, 131, 213, 75 și altele din CPC), interpretările doctrinare ale noțiunii de “participant” versus “reprezentant”, consecințele practice ale excluderii avocaților din lista participanților, precum și conținutul și implicațiile hotărârii Plenului CSM nr. 553/41.
Definiții legale și lista participanților în CPC
Codul de procedură civilă din Moldova definește expres cine intră în sfera “participanților” la proces. Articolul 55 CPC stabilește că „se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, procurorul, petiţionarii, persoanele care […] sînt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor […] altor persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele interesate în cauzele privind aplicarea măsurilor de protecţie în cazurile de violenţă în familie şi în cauzele cu procedură specială”. Aceste categorii (părțile, terții intervenienți, procurorul, petiționarii și terții autorizați conform art. 7(2), 73–74 CPC) au drepturi procedurale variate (de la a înregistra cereri, prezenta probe și explicații, până la a formula obiecții, a pune întrebări etc.). Avocații nu apar în această listă: ei sunt menționați separat la art. 75 alin. (1) CPC, care spune că „în proces civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar”. Astfel, avocatul acționează ca reprezentant al părții, exercitând drepturile clientului său, dar fără a dobândi el însuși statutul de participant la proces.
În tabelul de mai jos rezumăm categoriile de participanți, rolurile și drepturile lor procedurale principale și clarificăm dacă statutul de avocat figurează în mod expres printre participanți:
| Categoria (articol CPC) | Rol principal și drepturi procedurale | Avocați incluși (da/nu) |
|---|---|---|
| Părţile (reclamant, pârât) – art. 55 CPC | Inițiatori/respondenți ai acțiunii; formulează pretenții și apărări, prezintă probe, dau explicații personale în instanță, atacă hotărâri etc. (drepturi de bază ale procesului). | Nu (fiind părți, ele pot fi asistate de avocați) |
| Intervenienții (terți voluntari/forțați) – art. 55 CPC | Persoane care intră în proces (de propria inițiativă sau forțat) pentru a-și apăra un interes; au aceleași drepturi procesuale ca părțile (ex.: prezentare probe, întrebări, explicații). | Nu |
| Procurorul – art. 55 CPC | Reprezintă interesele publice sau statul; poate formula cereri și concluzii în sprijinul public al aplicării legii; drepturi procedurale conforme art. 56 CPC. | Nu |
| Petiționarii – art. 55 CPC | Persoane care, deși nu-s parte, au inițiat acțiune în instanță conform legii (ex.: acțiuni în interes public); posedă drepturi procesuale similare participanților pentru administrarea probelor și pledoarii. | Nu |
| Alte persoane autorizate (art. 7(2), 73–74) – art. 55 CPC | Autorități publice sau alte persoane care pot interveni sau iniția acțiuni pentru protejarea drepturilor altora (de ex. apărători ai minorilor sau statului); au drepturi procedurale de participant. | Nu |
| Avocatul (reprezentantul convențional) – art. 75 CPC | Reprezintă partea în instanță, exercitând drepturile procesuale ale clientului (formulari cereri, interogarea martorilor, pledoarii etc.); însă nu dobândește calitatea de „participant la proces” în mod direct. | Nu (nu apare pe lista art. 55) |
Comentariu: Avocatul nu are drepturi procedurale proprii, ci exercită drepturile străine ale părții mandatare. El nu poate înainta acțiuni sau obiecții în nume personal şi nu poate fi sancționat procesual ca participant independent. În schimb, părțile pot fi asistate de avocat, după cum permite art. 75 alin. (1) CPC.
Noţiunea de „participant” vs. „reprezentant” în doctrină
Doctrina moldovenească subliniază clar că avocații sunt reprezentanți convenționali ai părților, nu participanți procesuali de sine stătători. Ca atare, ei nu intră în categoria subiectelor cu interes juridic direct, ci doar își exercită drepturile prin împuternicirea primită de la client. Astfel, de pildă, explică autorii V. Gașițoi și R. Zădoinov, „Avocații (reprezentanții convenționali) nu figurează pe lista participanților la proces prevăzută de art. 55 CPC. Ei acționează în calitate de reprezentanți ai părților […] însă fără a dobândi ei înșiși vreo calitate procesuală proprie. Cu alte cuvinte, avocatul nu este un ‘subiect al raportului procesual’ în sensul codului, ci doar mandatarul uneia dintre părți”. Această diferențiere explică și consecințele practice: reprezentantul (avocatul) nu are drepturi procesuale proprii, ci exercită drepturi străine transmise prin procură. De pildă, avocatul nu poate depune cereri în nume personal, nu poate lua singur decizii privind administrarea probelor decât în limitele împuternicirii sale și nu poate fi trase la răspundere procesual ca o parte. În schimb, părțile (titularii direcți ai drepturilor procesuale) formulează apărări și pretenții, propun probe, dau declarații și participă direct la citiri și explicații în ședință.
Consecințe practice ale excluderii avocaților din lista participanților
Excluzând avocații de pe lista participanților, legea limitează formal drepturile procesuale ale acestora. De exemplu, art. 56 CPC prevede că participanţii au dreptul să consulte dosarul, să solicite probe, să pună întrebări altor participanți sau martori, să facă declarații și obiecții etc.. Teoretic, un “participat” la proces are astfel un pachet extins de prerogative. Avocatul, fiind doar reprezentant, exercită aceste prerogative indirect pentru client, dar nu le posedă personal. În practică, aceasta poate ridica dificultăți: spre exemplu, instanța poate refuza să acorde cuvântul avocatului dacă nu recunoaște expres calitatea acestuia de participant. Pe de altă parte, principiul contradicției și dreptul la apărare impun ca avocatul să poată participa efectiv la proces și să reprezinte interesele clientului său; în caz contrar, partea este forțată să caute un alt apărător sau ședința este amânată, ceea ce afectează celeritatea judecății.
Această situație are consecințe și asupra administrării probelor și ale principiului adversarial. Conform doctrinelor procesuale, „explicațiile părților” (declațiile pe care părțile le fac în fața instanței) sunt considerate probe subiective, înțelese ca declarații ale participanților la proces. Expunerile avocaților, prin contrast, nu reprezintă probe: ele sunt argumente juridice și pledoarii, nu consemnări de fapte proprii. Prin urmare, dacă în ședință avocatul unui reclamant afirmă un anumit fapt, instanța nu îl poate considera dovadă a existenței acelui fapt (spre deosebire de declarația directă a părții). Aceasta reflectă principiul nemijlocirii: instanța trebuie să audieze direct participanții la proces (inclusiv părțile) pentru a le evalua credibilitatea. Pe de altă parte, în practică se întâmplă ca judecătorii să solicite avocaților deplasarea efectivă la instanță pentru a-și susține cauza – unii invocând că art. 213 CPC nu-i permite avocatului participarea prin video, deoarece acesta nu figurează ca „participant” la proces. În situații tehnice dificile (distorsiuni de conexiune, întreruperi etc.), neparticiparea avocatului din motive ce țin de clientul său poate duce la amânări semnificative. Dacă amânările devin repetate, clientul poate fi în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare prin avocatul ales, fiind nevoit să-și schimbe reprezentantul.
În acest context, art. 18 CPC este semnificativ: el permite instanței să utilizeze „orice mijloace tehnice” pentru documentarea și conservarea probelor. Prin urmare, organizarea ședințelor cu mijloace tehnice (inclusiv video) este autorizată de lege ca parte a principiului eficienței și al accesului liber la justiție.
Hotărârea Plenului CSM nr. 553/41 din 21 octombrie 2025
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 553/41/2025 vine în contextul unor practici inegale în instanțele de fond: unii judecători admit cererile avocaților de a participa prin videoconferință, alții le resping motivând că art. 213 alin. (3) CPC se referă doar la „participantul la proces” și, nefiind avocat menționat printre participanți, consideră că legiuitorul nu a prevăzut această posibilitate. În ședința din 21 octombrie 2025, Plenul CSM a analizat aceste aspecte și a constatat că rolul avocatului reprezintă „o chestiune ce ține de dreptul participantului și modul de apărare”. În consecință, Plenul a tras concluzia că nimic nu interzice legal ca avocatul să se conecteze prin videoconferință, mai ales că acest fapt nu afectează drepturile procesuale ale părților adversar și respectă principiul eficienței și egalității în justiție.
În interpretarea lor, membrii CSM au avut în vedere mai multe dispoziții. Ei au reamintit că art. 55 CPC enumeră participanții la proces, iar avocatul nu apare în această listă. În schimb, statutul avocatului este reglementat de art. 75 CPC, care permite părților să fie apărate de avocat. Astfel, avocatul acționează ca reprezentant al părții. Plenul a subliniat că art. 131 CPC definește explicațiile părților și intervenienților ca probe supuse evaluării, iar sintagma „participanții la proces” din art. 213 arată că reglementarea audierei prin videoconferință a fost gândită pentru însuși titularul drepturilor (parte sau alți participanți statutari). Totodată, CSM a invocat principiile generale: dreptul la apărare al participantului, eficiența procesului, egalitatea șanselor și accesul efectiv la justiție (inclusiv art. 6 CEDO și art. 47 Carta Drepturilor UE). S-a apreciat că participarea avocatului prin videoconferință poate fi justificată prin analogie cu art. 213, „în spiritul principiilor generale ale procesului civil”, dacă nu aduce atingere drepturilor celorlalte părți.
În final, Plenul CSM a recomandat judecătorilor să admită la cererea părților participarea avocaților prin videoconferință în procesele civile (contencios administrativ și insolvabilitate), dacă instanța dispune de tehnica necesară. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (11 „pro”, 0 „contra”). Plenul a precizat însă că decizia de admitere aparține instanței (nu este o măsură pe calea ordonanței președințiale), iar rolul CSM este unul administrativ și consultativ: CSM nu poate supraveghea direct actul de justiție, dar poate clarifica normele care permit sau nu procedura respectivă.
Reconcilierea textului legal cu interpretarea CSM și orientări practice
Din analiza de mai sus rezultă că, deși avocații nu sunt, la vedere, „participanți la proces” conform art. 55 CPC, interpretarea sistemică și finalitățile procesului sugerează extinderea prevederilor art. 213 la aceștia ca reprezentanți ai părților. Potrivit art. 18 CPC (Principiile fundamentale), instanța poate utiliza „orice mijloace tehnice” pentru funcționarea ședințelor, iar celeritatea și accesul la justiție sunt principii asigurate în dreptul național. În acest spirit, recomandarea CSM merită a fi urmată: în practică, instanțele ar putea admite avocatul la distanță, cu respectarea condițiilor de identificare și de contradicție (adică anunțul părților, verificarea identității avocatului, posibilitatea părților și a judecătorilor de a interacționa cu acesta). Neadmiterea strictă pe baza excluderii textuale ar risca încălcarea drepturilor părții – mai ales în situații excepționale (mobilitate redusă a avocatului, pandemii, situații de urgență etc.).
Practic, ghidul comportamental pentru judecători și avocați ar putea fi: dacă partea solicită explicit să fie reprezentată prin videoconferință de avocatul ales și instanța dispune de dotarea tehnică necesară, acceptați cererea, asigurându-vă doar că nu apare nicio piedică procedurală pentru partea adversă (de exemplu, cauza să nu fie prejudiciată prin absența fizică a avocatului). Astfel, se respectă voința participantului (dreptul de a-și alege reprezentantul) și se evită întârzieri nejustificate ale judecății. Pe de altă parte, instanța rămâne îndreptățită să pună întrebări oricărui participant (inclusiv avocatului ca reprezentant al părții) în orice fază, conform art. 213 alin. (1), și să stabilească ordinea procesului de cercetare a probelor.
Tensiuni nerezolvate și recomandări de clarificare
Rămân însă câteva aspecte discutabile. Primul, natura deciziei CSM – fiind doar recomandativă și nu normativă, aplicarea sa ține în continuare de voința fiecărui judecător. În lipsa unei precizări legislative (de exemplu, printr-o modificare expresă a art. 213 CPC sau a regulamentelor de procedură), pot persista divergențe de practică. Ar fi util ca legislativul să clarifice statutul avocaților în contextul audierilor prin video, fie prin includerea lor expresă în enumerarea art. 213 (deși nu sunt „participanți” stricto sensu), fie printr-o prevedere separată care confirmă dreptul de participare la distanță.
Al doilea, se păstrează tensiunea dintre competențele CSM și separația puterilor. Unii au critici că instituțiile precum ADJAJ sau CSM „intervin” în activitatea judecătorilor. În realitate, ADJAJ și CSM au rol de facilitatori/informatori: ei pot asigura partea logistică (sistemul de videoconferință, instruiri, standarde tehnice) și orientări interpretative, fără a schimba fondul cauzelor. Judecătorii pot răspunde în mod separat pentru gestionarea corectă a procesului (conform normelor de ordine judiciară și disciplinare menționate în scrisoarea ADJAJ).
În concluzie, textul legal actual nu interzice participanților (inclusiv părților reprezentate prin apărător) să utilizeze tehnologia de videoconferință, iar interpretările recente (doctrinare și a CSM) se îndreaptă spre permiterea acestui mecanism. Ca recomandare practică, instanțele și avocații ar trebui să colaboreze pentru a profita de această posibilitate, respectând însă condițiile legale de comunicare și verificare a identității. Aceasta asigură eficiența procesului și conformitatea cu principiile fundamentale ale justiției (echitate și acces efectiv).
Surse: CPC al RM (art. 18, 55, 75, 131, 213, 216 etc.); Hotărârea Plenului CSM nr. 553/41/2025 (explicații interne); comentarii doctrinare relevante.